Autor: Cristina Cîrnicianu
Pe Maria Casandra Hauşi am întâlnit-o prima oară la Festivalul de artă creştină de la Teliu, Braşov în 2012. Înainte de spectacol am stat puţin de vorbă. O atitudine veselă, primitoare, nimic impozant, ţinută simplă, modernă. În timpul concertului însă era o cu totul altă Mărie, una care te face să ţi se zburlească părul pe şira spinării, o voce care acoperă o sală întreagă, fără microfon, o ţinută autentic românească, dacă pot să-i spun aşa. Apoi anul trecut în 2013, ne-am reîntâlnit, absolut întâmplător, în calitate de spectatori, în piaţa George Enescu, unde se ţinea Festivalul ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More. (Cu ocazia acestui interviu, am vorbit la telefon şi nu-i venea să creadă că trecut atât de puţin timp, ori că s-au întâmplat atât de multe). Abia se mutase în Bucureşti. Nu ştia cum îi va merge, însă, mie mi-a părut optimistă.
SemneBune: Maria, eu ştiu ce cânţi. N-a fost dată să te ascult şi să nu trăiesc din plin acest dar pe care ni-l împărtăşeşti. Astă primăvară, chiar de ziua ta, sigur, la insistenţele prietenilor, ai reuşit să reduci la tăcere un întreg club de rockeri. Crede-mă, toată acea linişte care s-a lăsat în timp ce tu cântai şi după s-a datorat respectului pe care-l inspiri prin ceea ce eşti, ceea ce cânţi. Este acel ceva pe care nu ni-l putem reprima şi pe care tu reuşeşti să-l activezi. Are strânsă legătură cu faptul că suntem români, oricât de pesimişti sau cârcotaşi am fi. Însă pentru cititorii care încă nu te cunosc, spune tu, te rog, în câteva cuvinte, despre ce fel muzică este vorba?
Maria Casandra Hauşi: Muzica pe care o reprezint trezeşte conştiinţa noastră, revitalizează simțurile vitale, înalţă inimile, ne deschide mintea, ne luminează sufletele. Este vocea mamei. Așa cum pruncul din pântece iți recunoaște vocea… așa o recunoaștem şi noi pe ea. Este muzica tradițională românească din Maramureș, grai străvechi, glas străbun. Este muzica ce te lasă să iți auzi şi să iți asculți inima.
Nefiind o muzică ambientală, ea se impune singură. Te obligă la ascultare şi cugetare. Sunt hori păstorești, sunt doine ori duine, precum am aflat că mai sunt denumite pe aici, denumirea provenind de la refrenul ce încheie de obicei fraza muzicală: „dui, dui, dui”… iar acestea la rândul lor sunt însoţite de loviturile de glotă specifice zonei noastre. Un alt refren specific Maramureșului este şi „zî-hîi-hîi”… aici loviturile de glotă se formează pe vocala “î”. Trebuie să îți mărturisesc aici ceea ce mi-am amintit acum. Vorbind cu Nicolae Pitiş, rapsodul popular din Lăpușul Românesc, cel care a cântat pe coloana sonoră a filmului “Pintea”, cel care în 2011 a fost desemnat Tezaur Uman Viu, să-i spunem “sfătuitorului meu”, “mentorului meu”, vorbind despre lume, despre hori mi-a spus: „Fată, d-apoi tu când li-i horii pă aiestea să nu meri mai încolo de tri cu “dui-dui-dui”, a treia să îți hie ce’ mnicuţă de înturnare a glasului, să nu hi ca aciăla de zice ”frunza verde, verde, verde, verde, verde… verde” până când? Până să uscă.” La fel şi cu „zî-hîi-hîi” să se înţeleagă că e un îndemn: „zi, că îi, da… îi… cum (precum) ai întreba: Mă, îi?… Şi-ţi zâce: Îi, îi….Așa zice moroşanu’… Mă, îi de omenie Ioa?… Da, mă îi, îi… Zî-hâi, îi- îi, adică îi, da îi”… așa să se audă şi în horit. Totul e cu înţeles.
Eu şi dacă zic „măi” în cântat, îl gândesc… nu îl iau ca pe un simplu refren… completare la a opta silabă din vers. Cuvintele de legătură să se simtă că-s cuvinte de legătură… Îmi place tare mult să cânt în Limba Română. E o limbă atâta de generoasă în înţelesuri…
Doina nu se plânge, nu se lamentează, mărturisește curat şi „lămurit în foc” îi este graiul. Iar tempoul este pulsaţia inimii… bătaia inimii.
SB: Nu eşti de foarte mult timp în Bucureşti. Ce aşteptări, pe plan muzical, aveai când te-ai mutat aici, şi cât anume din ce ţi-ai propus s-a realizat?
MC: Mi-am propus să îmi urmez drumul… ceea ce cu ajutorul Lui Dumnezeu asta voi face! Nimic la timp, totul la vreme potrivită!
SB: În noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie, ai cântat cu băieţii de la Subcarpaţi? Nu-mi pot înfrânge curiozitatea, cum s-a legat această colaborare sau cum aţi dat unii de alţii? Vor mai fi şi alte colaborări cu aceeaşi trupă sau cu altele?
MC: Ne dorim să mai colaborăm, însă dorinţa mea este să nu-mi ia vocea şi horile să le mixeze ci totul să fie cântat pe viu. A fost îmbucurător oricum să aflu că şi ei aveau în proiect acest lucru.
Da, muzica, arta, simţirea, dragostea de neam, de ţară, de limbă, de trăire şi simţire aduce laolaltă oameni care se aseamănă… Tineri, bătrâni… se privesc şi se recunosc, aceştia sunt semenii tăi… sunt fraţii tăi… şi câţi sunt… „câtu-i ceru plin de stele/ sînt surori de-ale mele”. Nu suntem mulţi suntem câţi trebuie! Ştie Tatăl Nostru mai bine ca noi. Cred în viitorime. „Oameni buni mă ascultaţi, Duşmanilor nu mă daţi. Cât a sii român, român. Pă pământul BUNULUI STĂPÂN, Să-şi horească horile/ Să-şi lumineze zorile. Să nu ne uităm Limba Română/ Nici credinţa străbună!”
SB: Maria Casandra Hauşi cântă muzica de la mama ei de acasă, din rădăcinile ei cele mai adânci, cu toate acestea, îndrăznesc să te întreb, ce altfel de muzică asculţi?
MC: Nu cânt muzica mamei mele…. Cânt muzica strămoşilor noştri. Sunt mărturii şi mărturisiri străbune. Eu m-am născut şi crescut în oraşul Baia Mare… între două Sfinte Biserici, în Parcul Ţintirim, vecină cu Teatrul Dramatic şi de Revistă… pe strada cu Muzeul de Artă, aproape de Liceul de Artă, prietenă cu Dealul Crucii… la casa cu boltă şi poartă de lemn, cu privirea spre răsărit. Când pornesc de acasă şi „zin iară mă poci închina cu semnul sfintei cruci” învăţătură de la mama. „Ş-apoi mamă te ro’gă cătă so’re/ c-ai o fată călato’re”.
Da, apoi, mi-e drag de Queen, Deep Purple, Led Zeppelin… Doors… Îmi place muzica ce poartă cu sine un mesaj poetic, uman social… dacă nu are mesaj nu este artă pentru mine.
SB: Ai o listă cu multe pagini, plină de concerte, spectacole, premii, festivaluri, turnee. Însă, stând de vorbă cu tine, niciodată n-am simţit din partea ta vreun soi de aroganţă, aerul acela de superioritate a multor vedete, cum s-ar spune, putrede de succes. Pe tine succesul nu te macină, nu-ţi distruge verticalitatea, naturaleţea. Îţi cunoşti foarte bine valoarea şi lupţi pentru ceea ce ai de oferit. Ai o mină sănătoasă, radiezi tot timpul. Care este motorul tău cel mai puternic care te ţine în formă?
MC: Motorul… „Lumina pe care nu o ai, dăruind-o, o vei dobândi” (Nicolae Steinhardt)
SB: Cum şi când ai ajuns în America? New York? Nu-i de ici-colea!
MC: America… 2005… M-am căutat în rău şi m-am găsit în bine. Nu degeaba zic că ea m-a adus acasă… cu adevărat vă zic, cu ajutorul ei mi-am găsit drumul spre casă!
SB: Invariabil mi-a zburat gândul la Republica Moldova, dacă vezi într-un viitor, poate nu prea îndepărtat şi vreun concert peste Prut.
MC: Am cântat în Chișinău… din păcate… o singură dată, pe scena Teatrului Mihai Eminescu, alături şi la invitaţia actorului Bebe Cotimanis… Emoţie, bucurie mare, că e România Mare.
SB: Ai avut un an foarte plin. La o simplă strigare pot enumera câteva evenimente foarte mari: turneele Roots Revival Romania, Mara Fest, Fân Fest Roşia Montană, Train Delivery, Femei pe Mătăsari plus multe altele, nelipsite de importanţă. Pentru sfârșitul acestui an mai pregăteşti ceva? Unde şi când te mai putem auzi?
MC: Am tot colindat lumea-n lung şi-n lat, vorba tatălui meu: „pretutindeni sînt la fel oamenii”… ori cum grăieşte Badea Mniculai Pitiș: “Mare sat îi lumea asta!” Așa şi îi… îi-îi!
Doresc să închei cu o poezie scrisă de mine dedicată cămeşii şi horii lungi bătrâneşti din Maramureş:
„Eu port pe umeri
Călăreţi străbuni
Şi zbor cu ei
Oriunde-n lume
Sub umeri
Port o pajă albă
Născută dintr-o
Cusătură largă.
Mâinile
Să mi le aradic
Să văz
Sub Cerul Sfânt
Cât sînt de mic!”
Şi încă una şi gata. Vă rog primiţi colindătorii… vă rog, că sunt ei prunci de „etnie rromă şi nu cunosc textul până în capăt… colindaţi dimpreună cu ei… primiţi-i, vă rog! Din păcate, noi ne-am… virusat şi colindăm doar virtual… imaginar… sau deloc… Am fost de curând invitată la Festivalul de romanţe Ioana Radu, de la Craiova (mulţumesc domnilor de la Centru de Creaţie pentru invitaţie) şi la restaurantul unde luam masa, înainte de concert, m-am oprit să beau un pahar cu apă plată. Alături de mine, la masa vecină, erau vreo cincisprezece oameni… Înainte de a-mi termina paharul cu apă… am mers la dânşii, m-am prezentat, fiind în preajma sărbătorilor sfinte… m-am oferit să le colind… Nu m-au lăsat… Credeau că vreau bani… ce păcat… ce păcat… Aşadar… aşa… DAR. Precum vă zic vouă, le-am zis şi lor şi apoi „mă plec”…
“Colindiţa nu-i mai multă
Să trăiască cine ASCULTĂ!
Colindiţa nu să vede
Să trăiască cine CREDE!”
Vorba lui Nicolae Pitiş: „Să hiti ai Lui Dumnezeu prunci!” Mare mulţămire!
–
Foto: 1 Zilele Mariei Tănase, recital la Teatrul Nottara, stagiunea 2013-2014, fotograf: Nicolae Stoian
Foto 2: Mărturii Străbune, recital Opera Națională Cluj Napoca, 2013, fotograf: Nicolae Stoian
Foto 3: Roots Revival Romania, recital Ateneul Roman 2014, fotograf: Nicolae Stoian
Foto 4: Recital în cadrul concertului Subcarpaţi and band, Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2014, fotograf: Nicolae Stoian.
