N-auzisem nimic despre Andrei Kurkov sau despre vreo altă izbândă literară a sa până când am răsfoit romanul Moartea pinguinului. Răsfoitul a durat mai puțin de 3 minute, părea a fi ceva facil, genul de carte care nu-ți ocupă prea mult timp s-o întorci pe toate părțile. O premisă proastă din start, pentru că romanul, deși este scris cu o ușurință grozavă (care te îndeamnă involuntar să te întrebi cum doamne iartă-mă pot unii oameni să scrie atât de ușor ! ) are cărămizi serioase la bază. Mai întâi, Andrei Kurkov a absolvit Facultatea de Limbi Straine din Kiev, apoi a lucrat ca jurnalist și cameraman; de litere s-a apucat abia când s-a angajat ca paznic într-o închisoare din Odessa.
Kurkov a avut ocazia să își definească scriitura de-a lungul anilor în care meseria sa n-a fost una constantă, în sensul că stilul său literar se împarte în două ”prăpăstii” : cel istoric, prezentând realitatea sovietică a trecutului poporului său și cel ficțional, dar cu punți în realitatea cotidiană. Astfel, romanul Moartea unui pinguin face parte din genul romanelor suprarealiste și de aventură, împăturite într-un bagaj care aduce aminte de vechile cărți polițiste. Kurkov și-a încadrat romanele (13 la număr) în categoria literaturii underground, ca apoi să arate întregii lumi că este un patriot convins; fiecare roman al său are pecetea regimului din perioada U.R.S.S-ului ( s-a născut în Rusia, ca apoi să facă naveta între Kiev și Londra) și arată modul în care oamenii ziarelor din acea vreme atârnau de pe o zi pe alta, executând ordine sau fiind ei înșiși executați.
Moartea pinguinului are drept figură centrală un pinguin, așa cum sugerează și titlul. Pinguinul se numește Mișa și a fost salvat de la inaniție de către ”gazetărașul” Viktor Zolotariov, al cărui prieten și coleg de apartament va deveni. Zolotariov este prin definiție un ins părăsit de Fortuna, scrie mizerii și singurul biped în care are încredere este Mișa, pinguinul. Necazurile apar din clipa în care Viktor acceptă să scrie necrologuri pentru oameni care încă n-au trecut de partea cealaltă a autostrăzii, și mai mult, își dă silința să scrie niște necrologuri cu mare valoare literară, exersându-și astfel talentul scriitoricesc. În viața lui curg banii și dușmanii, amenințările și întâmplările stranii care-l fac să se ascundă după perdeaua ferestrei apartamentului său comunist, însă mai puțin cu femeile, ele nu prea apar, și dacă apar, existențele lor sunt de mică intensitate. Kurkov l-a proiectat ca un tip sensibil (doar un bărbat care simte cu adevărat ar avea în apartament un pinguin) și care nu poate să țină în mână un pistol adevărat.
Zolotariov nu este nici pe departe un Daniel Craig bolșevic, așadar nu se poate lupta cu oamenii care-l urmăresc. Acțiunea există, dar este anemică; în nenumărate scene din roman, Zolotariov este surprins când își bea cafeaua, în bucătărie, meditând, în timp ce blocul îi este permanent supravegheat. Și bea foarte multă cafea, așadar mintea sa lucrează, dar cu alte coordonate, nu cu cele reale.
Despre pinguinul Mișa putem spune că este un alter-ego al lui Viktor, începe să aibă aceleași stări ca și stăpânul său, tânjind din toți rărunchii după adevărata sa viață de la Polul Nord. Apartamentul străpânului său începe să-l strângă, așa cum pe însuși Viktor propria sa viață îi pare viața altcuiva. Pinguinul este umanizat și adus atât sub lupa cititorului, cât și al celorlaltor personaje, care-l văd ca fiind o ființă fabuloasă. Cumva, cred că Mișa reprezintă potențialul lui Viktor, potențial care se pierde la final.
Andrei Kurkov a scos și urmarea poveștii prezentate mai sus, volum intitulat Legea melcului, un fel de Mișa and Zolotariov reloaded. A primit, așa cum era de așteptat, nenumărate premii literare importante; scriind și scenarii, a devenit o prezență remarcabilă la Cannes, devenind, începând cu 1997 memebru al Academiei Europene de Film.
Autor: Andrei Kurkov
Editura. Curtea Veche
Colecția: Byblos
ISBN: 973-669-209-4
Număr pagini: 244
An apariție: 2006
Traducător: Mircea Aurel Buiciuc
Preț estimativ: 25 RON
sursa foto
