„A venit vacanța, cu trenul de Franța”, asta cântam toată ziua în copilărie, de la sfârșitul lui iunie până la începutul lui septembrie. Aveam în față o vară nu atât de fierbinte ca azi, dar care părea nesfârșită și plină de promisiunea unor zile lungi în care umblam desculță, citeam cât îmi poftea inima, mâncam fructe direct din pomi și îmi imaginam ce vreau „să mă fac când o să fiu mare”. Mă depărtam de oraș, de zgomot, de agitație și îmi închipuiam că sunt un personaj marginal din „La Medeleni”, una din cărțile care m-au marcat în copilărie. Aveam la dispoziție aproape 3 luni în care dulcea leneveală era punctată, spre final, de cele 2 ore pe zi când executam disciplinată temele de vacanță la matematică și română. Mi-e dor și acum de lungile după-amiezi de vară, când nu mișca nici frunza, când mă bucuram de ploile calde care ne răcoreau, când plimbările prin pădure și pe dealuri erau obicei zilnic de care mi-e dor și acum și care și-au pus amprenta asupra mea, astfel că nici acum o vacanță nu e vacanță dacă nu parcurg o pajiște, nu mă prinde o ploaie care să mă facă ciuciulete sau nu citesc două cărți într-o zi. Mă detoxificam, cum se spune azi, de oraș, de zgomot, de grabă.
Care sunt lucrurile de care se detoxifiază copiii acum, mă întreb deseori? Mai știu ei să lenevească? Să se joace fără să fie supravegheați constant de părinți? Întrebările de mai sus au devenit și mai acute după ce am tradus o carte care trage un semnal de alarmă privind pericolul mai mult sau mai puțin ascuns pe care-l reprezintă gadgeturile de orice fel: „Demența digitală” a lui Manfred Spitzer, autor care ne-a și vizitat țara cu prilejul lansării aici a cărții lui. Înainte de a prezenta un pic ideile autorului, aș vrea să-i dau cuvântul:
„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în hățișul de informații. Dacă o casieră folosește calculatorul ca să socotească doi plus doi și nu observă că rezultatul 400 trebuie să fie greșit, dacă NASA lansează un satelit în nisip pentru că nimeni nu s-a prins că incii și milele nu sunt totuna cu centimetrii și kilometrii, dacă bancherii greșesc un calcul cu 55 miliarde de euro, toate acestea înseamnă până la urmă doar că nimeni nu mai gândește. Evident că în aceste cazuri nimeni n-a aproximat în cap ordinul de mărime al rezultatului, ci s-a bazat în schimb pe un asistent digital oarecare.”
Cine este omul care afirmă toate acestea? Manfred Spitzer a studiat medicină, psihologie și filosofie la Freiburg și în prezent este profesor de psihiatrie la Universitatea din Ulm și unul dintre cei mai mari specialiști în neuroștiințe din Germania. Pornind de la modelul de dezvoltare al omului, încă neinfirmat de mașinile inteligente, conform căruia creierul are un ritm de dezvoltare precis, cu etape bine marcate și importante și care nu pot fi sărite fără riscuri, el face o analiză a felului în care mașinile, incluzând aici televizorul, calculatorul, telefonul mobil și celelalte gadgeturi care sclipesc în fața noastră, interferează semnificativ și perturbă nu doar dezvoltarea psihică a copiilor, ci și pe cea fizică.
Dezvoltarea creierului este un proces de durată, care are loc vertiginos în copilărie și adolescență. Dar neurogeneza, formarea de noi neuroni de-a lungul vieții, e posibilă și probabilă dacă oamenii continuă să-și exerseze nu doar creierul, ci și corpul. Sănătatea și buna funcționare a corpului și minții sunt în strâns legătură și vechiul dicton latin, mens sana în corpore sano, dovedește să acest lucru este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Declinul, de asemenea, este inevitabil. Dar, spune Spitzer, documentând-și afirmația cu studii, una este să cobori de pe un munte foarte înalt și alta de pe o colină care abia depășește nivelul mării. Pentru a întârzia cât mai mult declinul mental, este bine, susține el, să ne ridicăm nivelul cât mai mult în timpul vieții și mai ales să nu stopăm procesul de creștere atunci când el are loc, în copilărie și adolescență. Iar gadgeturile, calculatoarele, citește intensa lor utilizare, are acest efect nociv, de întârziere, perturbare sau chiar stopare a dezvoltării optime a creierului. Dovezile sunt în carte și pentru că lectura este o bună modalitate de a „hrăni” mintea, invit cititorii curioși să o răsfoiască. Mai ales că a venit vacanța, ocazie excelentă pentru cei mici, dar și cei mari, să-și îngăduie răgazul cel mai plăcut omului, vorba cronicarului. Într-o oarecare măsură, mai mare sau mai mică, toți suntem afectați de folosirea excesivă a tehnologiei: avem atenția fracturată, suntem împrăștiați, ne concentrăm mai greu, memoria slăbește și deci gândirea are de suferit.
Producătorii de tehnologie au tot interesul să ne țină „în priză” chiar și numai pentru profit. Spitzer, și eu în urma lui, nu milităm pentru eliminarea tehnologiei din viețile noastre (nici nu știu dacă e posibil), ci pentru reducerea timpului petrecut în fața ecranelor de orice fel. Altfel, avertizează cercetătorul, dacă nu ne supunem voluntar unui detox digital, riscăm o demență digitală. Și dacă nu ne dorim asta pentru noi, e oare înțelept să lăsăm copiii neprotejați în fața acestui pericol?
