Patriarhul din neant, de Claudiu Soare

Fericirea e o fantasmă de care cerşetorul se privează ca de un delir. Faptul că oamenii reprezintă pentru el o rasă străină, himeră compozită (a cărei euforie, în ochii lui, ţine de „ciorba zilnică, de focul din sobă, iarna, […] şi de o pereche de papuci noi la fiecare schimbare de anotimp”, cum ar zice Balzac), şi faptul că trăieşte printe ei clandestin, de parcă nu ar avea dreptul să existe, confirmă gloria nedemnă a nihilismului, mai îndreptăţit în cetate decât cerşetorul, iar din cerşetor face „patriarhul neantului”, atât de drag lui Bernanos.

În comparaţie cu bravul nihilist fabricat mai mult din „şic”, care pretinde (cerşeşte) mulţumirea supremă de a fi creatura cea mai inteligentă de pe pământ, zdrenţărosul cerşeşte de la oameni nimicul, nici vampir, nici strigoi sub culorile şarmante ale nopţilor din capitalele noastre; şi nu o face ca să trăiască de pe urma acestui nimic, mai degrabă îl acceptă ca pe un placebo împotriva unui destin care face pandant morţii. Sub steaua nimicului fericirea nu poartă necesitatea negaţiei.

Occidentul nostru nu mai avansează cu el, cerşetorul, îl ascunde, îl sustrage mulţimii, pentru ca mulţimea să îşi poată revendica onoarea care i se cuvine, pentru ca mulţimea să dăinuie până la sfârşit neştirbită. Occidentului îi e ruşine de el, în Occident nimeni nu (cerşeşte) reclamă / solicită ceva fără demnitate, artă graţioasă, de om cultivat; Occidentul crede că, mai înainte de orice, trebuie să îşi stileze supuşii, pentru ca supuşii să priceapă că a avea ţine de retorică, de obligaţia de a vorbi frumos, îngrijit, şi că, deci, „cuvintele au întâietate în faţa gândirii”, zicea Paulhan, şi produc venituri.

El, însă, zdrenţărosul, care nu ştie să cerşească în felul acesta, care, deci, ignoră psihologia omului civilizat (smerit, căsătorit…), care nu participă la filozofia lui Gabriel Marcel, confundă preţioasa avere de a fi cu fiinţa de avut, de mâncat, de îmbrăcat… În sistem, cerşetorul are statut de virus, nu e nici 1, nici 0, nici eu, nici tu…, ci un „el” luat drept o iluzie, un rătăcit, „în esenţa lui”, cum ar zice filozoful. Retorica lui confuză, ezitantă şi cinică până peste puterea de înţelegere a mirării zise filozofice, dovedeşte că numai naivii „se miră” şi îşi spun candid că „ţine, poate, de esenţa mea proprie să nu reuşesc să fiu ceea ce sunt”.

Cerşetorul îi cere morţii să îl lase în viaţă, iar omului să nu îl livreze morţii. Ca în delirantul Concours du Perpétuel al lui Céline, cerşetorul e nevoit să facă faţă dublei farse a umilirii până la capăt şi a eliberării funebre. Şi nu starea lui mizerabilă e cea care îl reduce la absurd, ca om (în felul ăsta, abia, îţi dai seama că eşti om); celălalt, „aproapele”, îl reduce la starea de antropoid care încearcă să îşi „mascheze cadavrul”, cu obsesia / datoria lui socială de a-şi achita fericirea, surplusul acesta de narcisism pernicios.

În faţa fericirii noastre de masă, cui îi va cerşi el de acum înainte „pâinea indiferenţei”, ca poată primi măcar „vinul absurdului”?

 


s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Sânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai tîrziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. A publicat volumele de versuri Melancolia, 2013 (Tracus Arte), Neantul îndrăgostit, 2009, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Frica de a trăi din nou, 2004, Metafizica Bambara, 2001, Psalmii Maimuţei, 1998 (Vinea). La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă. În 2011 publică la Humanitas Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte regrete), iar în 2014 Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat. A tradus din literatura franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Charles Nodier, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc. Romanul „Periculoasa blândețe” a vieții a apărut în 2016, la Editura .


Mulțumim Editurii pentru ne-a ales să publicăm textele lui .

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2810