Radu Sergiu Ruba este un autor destul de cunoscut în lumea literară, debutând mai întâi ca poet cu volumul Spontaneitatea înțeleasă (1983), continuând cu proză, eseuri, roman – Demonul confesiunii (2004) – primul roman scris cu ajutorul vocii electronice, de altfel el este și promotorul vocii artificiale din România pentru nevăzătorii care vor să audă un text scris.
Intenția lui Radu Sergiu Ruba a fost de a scrie un roman autobiografic, însă depășește cu mult genul ajungând să prezinte într-o aură luminoasă nu doar viața unui singur personaj, ci istoria unei familii. Naratorul-protagonist își pierde vederea la 11 ani, ultima lui amintire vizuală având loc la Eforie Sud, în vara anului 1965, însă nu și memoria vizibilului, a propriei reprezentări despre lume atunci când ochii îi erau în deplină funcționalitate.
Spre iarnă, mă dumirisem: vederea se ascunsese, plecase de tot. În schimb, rămăsese undeva în mine, nu-mi dădeam seama unde, vara aceea în nesfârșită scăpătare, străpunsă uneori cu tăișul razei de la marginea mării, ultimul fulger care-mi trecuse pe dinainte, târând cu el întreaga lume. Căci, de atunci încoace, totul a fost să fie închipuire.(p 15)
Romanul O vară ce nu mai apune este un prilej de exploatare a propriei memorii, a căutării vederii pierdute și a regăsirii privirii interioare, privirea superioară, mereu adâncită într-o bizară aventură, fie livrescă, fie istorică, sau geografică.
E prea puțin însă, față de rolul pe care l-au jucat în devenirea mea toate aceste moduri de codificare prin semne grafice a lumii inteligibile, precum și a penumbrelor ei înșelătoare. E nevoie pentru asta de o carte, de o poveste limpede, pe care am amânat-o prea mult, zic eu acum, dar poate că, la capătul călătoriei, voi găsi că aventura și-a ales singură ceasul potrivit.(p 8)
E inutil să spunem că Radu Ruba poartă o oglindă de-a lungul unui drum, întrucât el înțelege și fără ea. („Oglinzi nu mai aveam la îndemână, însă începeam să înțeleg și fără ele”) Realismul personajelor, a acțiunilor, a pasajelor pline de istorie sunt explorate cu o inteligență senzorială care te ține mereu în suspans, te dezamăgește, sau te enervează, dar te câștigă din nou cu simpatie sau cu umor, pentru că el poartă asupra sa nu o oglindă, ci o voce multiplă, care e vocea eruditului, poliglotului sau însăși vocea personajelor sale. Mama Floare – străbunică și eroină, cea care îl surprinde mereu pe Radu prin relatarea aventurii ei din America; tatăl comunist care este primarul Răteștilor – figura paternă autoritară ; prietenul Zoli – căruia îi este loial mereu; colegii de la Liceul de Orbi împreună cu care uneltea întâlniri secrete la care se citea Dylan Thomas, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter de Matei Călinescu; diversele măști feminine: soția care este o „neîntreruptă emisie de lumină”, sau Erica cu care se regăsește peste mulți ani și nu și-o poate imagina altfel decât așa cum o reținuse în copilărie cu însușiri de fetiță. Memoria vizuală a lui Radu nu poate surprinde decât chipuri de fetițe, pe care uneori le asociază cu femeile din viața lui. Erica – cu care juca „ jocul de-a irisul albastru” prilejuiește prima experiență erotică a lui Radu, care începe din copilărie și se desăvârșește la maturitate, într-o atmosferă onirică. Bătrânul Weisz – care rămăsese invalid în urma primului război mondial este cel prin care își regăsește neputința:
Simțeam că și mie, și bătrânului ne lipsește ceva de mare însemnătate pentru a putea ține pasul cu viața de zi cu zi, că numai noi doi suntem nevoiți să ne mișcăm mai încet ca să nu ne expunem primejdiei (p 72)
Bizareria romanului vine din hibridizarea a două tipuri de râs: râsul roz și râsul alb – așa cum sunt descrise de Michel Tournier – autor mult îndrăgit și tradus de autorul de față.
Râsul roz este unul caragialesc, satiric, foarte îngroșat, și surprinde amănunte dintr-o istorie locală parcă știută numai de protagonist, cum este episodul întâlnirii cu un preot romano-catolic, în care protagonistul-copil, încrezător fiind în bilingvismul său (învățase maghiara din jocurile cu copiii, conversațiile cu adulții) crede că predicile preotului sunt inteligibile, când de fapt creează confuzii semantice – „paradicsom” ajunge să desemneze „roșii”, în loc de „Paradis”. Poate cea mai interesantă „istorie personală” este cea a Mamei Floare. Surpriza narativă pe care ne-o oferă Ruba este felul în care poate împrumuta vocea unui personaj, recompunând „patrimoniul spiritual” al familiei, ca și cum ar fi participat la acele evenimente ale Mamei Floare, evenimente ce i-au fost relatate când avea 9 ani. Satul Rătești – în care copilărește protagonistul, la momentul respectiv (aproximativ anii `60-`70) era împărțită în două tipuri de generații: generația care încă mai vorbea șvăbește, în timp ce noua generație vorbea maghiara, motiv pentru care existau conflicte de ordin politic și religios. Evenimente au loc și în alte sate din ținutul Sătmarului, Valea Măriei este un spațiu deopotrivă periculos și mitic pentru copiii satului, diverse străzi din Cluj, dar și pădurile de la marginile sale, București, sau Ardud – locul nașterii protagonistului, etc.
Râsul alb este un amestec de comic și tragic, care uneori se confundă cu plânsul și este destul de rar întâlnit în roman, iar atunci când se simte, nu stârnește milă cititorului, ci dimpotrivă – este semnul unei resemnări și a unei conștiințe de sine înalte. Revelator în acest sens este capitolul „Înainte de a trece dincolo” – în care lirismul și reflecțiile asupra morții invită la o „lectură pătrunzătoare a universului” aproape metafizică.
O vară ce nu mai apune este istoria insolită a devenirii unui personaj când serios și erudit, când ludic și imaginativ, care nu ține neaparat să câștige empatia cititorului, pierderea nefastă a vederii fiind într-adevăr o piedică în a cunoaște total lumea senzorială, dar care nu-i slăbește sensibilitatea firească, dorința de a se realiza în viață ca toți ceilalți oameni obișnuiți. Povestea lui vrea să fie ascultată, și nu citită, întrucât „literele cărților sunt niște mumii/ învie doar cât aleargă ochii pe deasupra lor”.
Titlu: O vară ce nu mai apune
Autor: Radu Sergiu Ruba
Editura: Humanitas
An apariție: 2014
