Semne Bune la Forbes Heroes 2015

Acești oameni au abordat lucrurile dintr-o altă perspectivă și e de-a dreptul uimitor cum singularul transformat în plural – de la eu la noi – face neuronii să transmită brusc mai multe impulsuri și să ți se lumineze – la propriu – creierul.

Trecerea de la „bani” la „societate”, de la „vânzări” la „cultură” etc. fără ca ele să se excludă reciproc, un brief legat de primii ani de după ’89, realist și fără menajamente, de ce familia, „stâlpul societății” nu mai e ce-a fost, dar hai să-i dăm o perspectivă modernă, sunt doar câteva dintre temele care pe mine m-au făcut să mă bucur într-un mod fenomenal, pentru că zilnic îmi pierd speranța în omenire.

Facă-se voia Ta!

Noianul de vorbe măreţe, rostite de preafericiţi, tribuni ori politicieni spintecă sufletele demult defazate, ale căror gânduri negre fată monştri, ce cască gura iadului şi din tenebre ţâşnesc tentacule. Creatura-şi azvârle iute braţele ca nişte funii şi prinde, pe rând, trupurile sleite. Le sugrumă lent, dar sigur, ori dureros şi-n grabă. Şi nu-i doar o […]

Cafeaua şi cartea

Mă aflam, vara trecută, la Viena, într-un apartament închiriat, foarte modern decorat şi utilat, de la plită vitroceramică şi cuptor cu microunde până la aparat de cafea cu capsule. Le ştiţi, capsulele alea care arată ca nişte minibrioşe, pe care le introduci în aparat, după ce ai turnat apă, apeşi pe un buton şi gata […]

Nu ajungi la 500 de milioane de ”like”-uri, fără ca lumea să creadă că e ceva de capul tău

O să vă povestesc o întâmplare, dar, înainte de asta vreau să spun un singur lucru: feisbucul a stricat până și felul în care se face revoluție. Da, feisbuc, fiindcă nu am destul respect pentru el încât să îi scriu numele corect. Sunt din topor și din popor și, sincer, atâta merită de la mine […]

Tristeţile sportului de performanţă

“I can’t really remember the names of the clubs that we went to”. Shaquille O’Neal, ex-star center for the Los Angeles Lakers, on whether he had visited the Parthenon during his visit to Greece.” (în Richard Lederer, The Bride of Anguished English, St. Martin Press, New York, 2000, p. 40) Unii spun că publicitatea ar fi […]

Suprastăpânii

A doua eroare majoră comisă de om, după păcatul originar, a fost contractul social. Zic! Un principiu prin care fiecare individ cedează o parte din puterea sa statului, care, la rândul său, o foloseşte în scopul, chipurile, binelui comun. Ca şi când nu era de-ajuns că aveam deja un Dumnezeu în faţa căruia trebuia să înghenunchem […]

Când poezia îşi permite să intre în ring cu baronul karaoke

Ţările sărace sunt bogate în festivaluri cu tentă culturală. Cultura absoarbe mai mulţi bani decât educaţia. Există atâtea universităţi luxoase unde profesorii nu dispun de computere funcţionale ori de videoproiectoare pentru a-şi face cursurile mai atractive. Festivalurile, de cele mai multe ori, sunt pârghii de putere culturală (eu te invit, dar mă inviţi şi tu! […]

IDC – de cinci ani în cinci feluri

Acum aproape cinci ani de zile – sau poate că au trecut deja cinci ani – pășeam într-o zonă despre care nu știam mare lucru: palierul cultural, cu toate fațetele pe care le presupunea acesta. Nisipuri mișcătoare, droguri cu efect întârziat, revoltă împotriva Mafaldelor din jurul meu? Nu mă iluzionez că voi afla prea curând […]

Mastodon