Facă-se voia Ta!

Noianul de vorbe măreţe, rostite de preafericiţi, tribuni ori politicieni spintecă sufletele demult defazate, ale căror gânduri negre fată monştri, ce cască gura iadului şi din tenebre ţâşnesc tentacule. Creatura-şi azvârle iute braţele ca nişte funii şi prinde, pe rând, trupurile sleite. Le sugrumă lent, dar sigur, ori dureros şi-n grabă.

romani saraci

Şi nu-i doar o înşiruire de metafore şi alte figuri de stil, ci îs scene din filmul de groază trăit astăzi de descendenţii tracilor, moştenitori de tarabostes pileati şi… locuitori ai Grădinii Maicii Domnului.

Izbucnit odată cu criza economică globală, generată pe un fond oarecum artificial de creditare excesivă, ce a dus, inevitabil, la blocarea pieţei imobiliare, conflictul psihologic din inima românului nu mai arde de mult timp mocnit, ci îi mistuie de îndată întreaga fiinţă. Nu înainte ca înfiorătoarea creatură să-i ronţăie până şi caşul din colţul gurii, uscat de vremurile de restrişte.

Născut deja cocârjat de griji, cu o moştenire de neam păcătos în spate, se îndoaie astăzi de tot şi se îndoieşte de toate. Şi când credea că apucă şi vremea în care i se face dreptate, odată cu demarajul în trombă al DNA, amăgit cu teatrul de stradă dintre Anticorupţie şi Beciul Domnesc, românul, lovit în plin de prigoana , îl blesteamă acum pe Domnul că a dat cu o mână şi a luat cu alta. Nu înainte de a se blestema pe sine şi ziua în care s-a născut, precum Iov, indus în păcat de „mintea slabă de femeie” a nevesti-sii, după ce i-a luat toată agoniseala.

Doar că apoi se dezmeticeşte şi-şi dă seama că a fost trădat din nou, tot de-ai lui, şi-mparte „binecuvântări” în stânga şi-n dreapta, şi-şi sapă de unul singur groapa şi-arunc-o mână de pământ peste, se-nchină şi… „facă-se voia Ta!”. Unii, mai extremişti, ar zice că se-ncearcă o , însă nu a prezentat nimeni până acum niciun prototip uman la care se intenţionează să se ajungă. Alţii, mai slabi de înger şi mai cu frică de , ar spune că vine sfârşitul lumii şi se înarmează cu resemnare şi pilde biblice, ca să nu se plictisească până apare crucea pe cer şi începe, oficial, Armaghedonul.

Nici nu-i şi nici apocalipsă nu se întrevede la orizont, deşi fronturi sunt în zare. Indolenţă, însă, cât cuprinde. Lipsă de reacţie, atitudine autistă, de zombie incinerânzi şi biropaţi care mărşăluiesc şi luptă pentru tot soiul de cauze nobile, dar uită de ţeluri precum dreptul la o viaţă, la pensie, asigurarea solidarităţii interumane sau garantarea decenţei condiţiei umane. E paradoxal, totuşi, cum valori esenţiale trec în planurile din urmă. Ai fi zis că inversarea tuturor valorilor a avut loc în vremea lui Nietzsche, însă se pare că ori nu s-a încheiat vremea aceea nici până astăzi, ori am luat-o de la capăt şi persistăm, diabolic, în eroare.

Sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a facultăţii de Comunicare şi Relaţii publice (SNSPA) şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice (UCDC), a terminat un Master (neinspirat) în Resurse Umane (ASE) este editor de ştiri şi realizator TV. Îi plac romanele victoriene şi marea, iarna.

Număr articole publicate : 18