Hi no Tori 2772: Ai no Kosumozoun, 1980

Suntem într-un viitor apocaliptic. Copiii sunt creați în eprubete, iar culoarea ochilor arată din ce clasă socială face parte fiecare și ce rol are de îndeplinit. Pământul este drenat și golit de aproape toate resursele și se îndreaptă spre stingerea finală. Politicienii lipsiți de inimă caută soluții în exterior și trimit oameni în spațiu, pentru a vâna o pasăre miraculoasă în al cărei sânge, se spune, se află secretul vieții și regenerării eterne.

Nu, nu este un nou blockbuster american ce va avea premiera în curând, ci filmul de desene animate japoneze Pasărea de foc spațială, apărut în 1980, care m-a făcut pe mine și pe mulți alți copii din generația mea să plângem la cinema. Scrisă de , echivalentul japonez al lui Walt Disney, povestea amestecă în mod reușit desenele animate pentru copii cu interogațiile profunde privind sensul vieții, inteligența artificială și rolul iubirii în lume.

Într-o lume muribundă, care și-a secat resursele naturale, doar elitele au voie să se căsătorească. Ideea eugeniei nu este nouă, iar copiii născuți în eprubete și selectați pe criterii genetice să îndeplinească anumite munci amintesc mai degrabă de roboți decât de oameni. În paralel, inteligența artificială avansează și se umanizează. Poate o androidă să simtă frica? Poate fi îngrijorată pentru băiețelul pe care l-a avut în grijă și care acum a devenit un tânăr și inimos pilot? Poate să simtă gelozie când tânărul se îndrăgostește de o femeie care-i rămâne inaccesibilă? Autorul ridică toate aceste întrebări și le pune în fața copiilor uluiți de spectacolul unui science fiction care îmbină drăgălășenia unor creaturi fantastice cu oroarea vieții într-un regim totalitar, pe o planetă care moare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Politicienii care conduc lumea muribundă și care au adus-o în pragul dezastrului cred că soluția este capturarea păsării miraculoase. Oamenii de știință, la fel de nebuni și deconectați de rimurile naturale ale planetei și ale lumii, vor să găsească pasărea pentru a o studia și diseca, pentru a-i afla secretele. Nu doar umanitatea pare să-i fi părăsit pe toți acești oameni, ci și legătura profundă cu tot ce este viu. Iată cum conștiința ecologică, o idee aproape la sfârșitul secolului trecut, își face deja simțită prezența într-un desen animat pentru copii. În încercarea disperată de a salva lumea, conducătorii trimit pe pilot într-o misiune aproape sinucigașă. El și prietena lui androidă găsesc pasărea legendară și încearcă să o captureze, însă aceasta devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce este agresată. Lupta cosmică atinge dimensiuni nebănuite, iar androida este distrusă. Abia acum, în ceasul al 13-lea, tânărul pilot realizează cât de mult o iubește. Renunță la luptă, iar miracolul se produce. Misterioasa pasăre, capabilă de metamorfoze înspăimântătoare și transformată acum într-o unealtă a morții, își reia forma inițială, diafană și splendidă. Dacă agresiunea o face imbatabilă, dragostea este mai puternică decât ea, iar în schimbul dragostei ea îi oferă pilotului viața veșnică.

Astăzi cinefilii pasionați de science fiction au bifat, desigur, seriile Divergent, Gattaca este poate un cult pentru mulți, I, Robot stoarce lacrimi pentru că androizii au sentimente umane, iar distopiile apocaliptice par marcă înregistrată la Hollywood. Însă acest obscur japonez conține, in nuce, elementele care acum, după aproape 40 de ani, au devenit semnul distinctiv al science-fiction-ului american. With a twist, însă, pentru că originalul își rezervă un final și un mesaj pe care astăzi copii au rareori ocazia să-l vadă sau audă.

Ce rost are să trăiești în eternitate, îi răspunde pilotul sfâșiat de durere miraculoasei păsări Phoenix, când planeta ta se stinge? Viața creează viață, iar sacrificiul lui înseamnă renașterea pământului. Moartea este doar o trecere în alt plan, nicidecum o pierdere iremediabilă.

Finalul cald al filmului (pentru copii și adulți deopotrivă) nu răspunde la întrebări, dar lasă deschisă ușa iubirii.


Vizionează aici Pasărea de foc spațială, 1980, regie: , scenariu:

 

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dana Verescu

Dana Verescu
Dana a absolvit Facultatea de Psihologie și este redactor și editor la unele publicații ale trustului Burda. A tradus mai multe cărți de psihologie din germană și engleză și este instructor de taichi. A debutat cu o povestire scurtă în volumul colectiv Ficțiuni reale. Îi place să călătorească, să citească și să viseze.