Jurnal extim de FILIT (II)

Notă: citiți aici prima parte a Jurnalului de FILIT 2018

la FILIT

Vineri, 5 octombrie 2018, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, pe seară, a avut loc mult așteptata întâlnire cu , scriitor american care este deja un fenomen în literatura contemporană. Marius Chivu, gazda serii, a menținut un dialog viu și autentic cu Franzen în care au discutat despre necesitatea cărților, despre romanul de familie, despre anxietatea virtuală, despre cititorul serios, dar și despre subiecte mai prozaice precum privitul păsărilor, sau despre giumbușlucuri lingvistice precum „brânza ficțiunii” – sintagmă care a luat naștere dintr-o confuzie (Marius Chivu a folosit termenul „homage”, iar Franzen a înțeles „fromage”).

Una dintre temele literare abordate de Franzen este familia, însă acesta a recunoscut că scrierile sale sunt la limita dintre autobiografic și ficțiune, întrucât personajele sale sunt pe cont propriu și nu sunt neapărat inspirate din familia sa, ci e tot el sub diferite forme. De aceea, pentru a scrie o carte diferită, a trebuit să devină mereu o altă persoană. Franzen a discutat și despre necesitatea romanului în era digitală. Autorul consideră că internetul ne alienează și ne pune identitatea între paranteze, de aceea oamenii au nevoie de romane mai mult decât realizează. De exemplu, un cititor serios nu e, cum ne-am aștepta, un critic sau un filolog, ci un prieten care a făcut închisoare și care a depins de cărți.

Publicul a fost foarte încântat de prezența celor doi pe scenă, întrucât au depășit convenționalismul întrebărilor, iar Franzen a avut un spirit jovial și tonic în contrast cu aparenta sobrietate a lui Chivu, contaminat și el, în cele din urmă, de umorul lui Franzen.

După evenimentul cu Franzen, a urmat „noaptea îngrozitor de lungă a poeziei”, moderată de Claudiu Komartin, Cezar Paul-Bădescu, Cosmin Perța, . La casa FILIT, scăldată într-o lumină verde smarald, mi-am creat propriul meu eveniment, întrucât nu am stat în mod convențional pe scaune, ci pe o pernă, pe jos, de unde am urmărit reacțiile publicului prin mișcările picioarelor. Cei care erau interesați de poezie și-au înrădăcinat picioarele ca niște caracatițe în jurul scaunului și nu l-au mai părăsit, în vreme ce alții băteau din picioare în ritmul poeziei sau când conținutul poemului avea ceva erotic, fie săreau de uimire sau de disconfort. Dacă ar fi putut să aplaude picioarele! Au citit poeți români de toate vârstele poetice, de la „maestrul yoda es. pop al poeziei noastre” (e vorba de ), până la elevi de Licart. Am ascultat poezie pe bandă rulantă, uneori nici nu-mi dădeam seama când începe poemul pentru că unii vorbeau precum scriu, în vreme ce alții nici măcar nu începeau să recite vreodată.


Sâmbătă, 6 octombrie 2018, am fost la „Întâlnirile clubului de comunicare culturală Logos”, care a avut loc la Palatul Culturii din Iași, moderat de prof. Serinella Zara, cu un public foarte tânăr, format din liceeni. La eveniment au fost invitați Iuri Andruhovici, scriitor ucrainean, tradus la noi cu romanul „Moscoviada” și , scriitor sârb, mutat în Ungaria, tradus de Andrei Dosa cu cartea „Comandoul Fantomă”, alături de traducătoarele Dana Băbulescu și Oana Franțescu. Discuția a avut în vedere subiecte precum prietenia, pasiunile celor doi autori, solitudinea omului modern, despre cum putem avea grijă de educația spirituală a tinerilor și s-a încheiat cu o mică dezbatere propusă de elevi, despre suporturile moderne de lectură (telefon, tabletă, reader).

Întrebați cum împacă timpul liber și pasiunile cu munca, Iuri Andruhovici a precizat că el nu le separă niciodată, în vreme ce își găsește mai greu timpul pentru scris, familia împreună cu hamsterul și câinele ocupând un loc central. Însă, el își găsește material pentru scris din vise sau din ceea ce îi mai inspiră câinele său (toată sala râde), care, deși nu-i poate răspunde la telefon ca membrii familiei, e un agent literar de nădejde. Ambii scriitori au în comun și pasiunea pentru muzică și colaborările de ocazie cu câte o trupă rock sau punk. Iuri Andruhovici a povestit despre primele sale încercări care nu erau tocmai literatură, întrucât își imagina că scrie lyrics-uri pentru o formație rock. Între timp, a devenit poet și mai târziu a început să scrie proză, dar uneori mai colaborează mai mult sau mai puțin profesionist cu trupa poloneză Karbido. În privința vieții lor virtuale, Iuri Androhovici a mărturisit că nu folosește Facebok, în schimb petrece foarte mult scriind corespondență electronică și încearcă să răspundă fiecărui cititor care îi scrie. Roland Orcsik, pe de altă parte, e un consumator de conversații pe teme politice pe diferite grupuri de Facebook.

Am plecat de la eveniment cu gândul că am mai pus doi autori necunoscuți pe lista mea de lecturi, dar și cu întărirea bănuielii pe care o aveam de ceva vreme, și anume că scriitorii contemporani nu sunt niște somități (chiar dacă unii sunt clasici în devenire, asta e cu totul altă discuție) ci niște persoane pe care, asemeni personajului lui Salinger, îți vine să le suni ori de câte ori ai chef, sau să le dai un mesaj pe Facebook, prin care să îi întrebi ce mai fac, să ți-i apropii mental ca prieteni. Cred că ăsta a fost și sentimentul elevilor din sală, care păreau foarte relaxați în prezența celor doi și care nu au ezitat să intre în dialog cu ei.

La casa FILIT, mi-am continuat itinerariul literar cu o întâlnire între și , moderată de , la care s-a discutat despre mediul ostil al poetului ca modalitate de dezvoltare, despre diferite pseudo-teorii inventate ad-hoc de , care a fost țapul ispășitor al teoriilor despre poezie, chiar dacă la un moment dat l-a citat pe Naum cu „teoria strică omenia”  („și nici nu o întreține multă vreme”, adaugă Ioan Es. Pop), asta nu l-a oprit să se joace cu diferite sintagme năstrușnice cu aer de concept literare, precum „poeții anticorpi”, „poezia e un mare indisciplinator, după cum a spus Pessoa de la Craiova”, „poetul care duce pe un umăr un crin ca pe o pușcă” etc. – toate preluate de la poeți din diferite timpuri.  O discuție teoretică despre poezie trezește mereu ostilități, mai ales din partea poeților, însă Vancu a reușit să împace seriozitatea teoretică cu spontaneitatea.  Discuțiile au fost întrerupte din când în când de lectura celor doi poeți – foarte diferiți între ei ca formulă poetică.

Această prezentare necesită JavaScript.


Proust la FILIT

Seara s-a încheiat cu o întâlnire cu la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, moderată de Iulian Tănase. Deși nu a fost atât de animată ca întâlnirea cu Franzen, metoda lui Iulian Tănase mi-a stârnit toată invidia, pentru că, recunosc, toată ziua mă gândisem la metoda asta (fără să știu ce planuri avea el pentru eveniment), și anume aceea de a lua cât mai multe interviuri atipice scriitorilor de la FILIT printr-un joc de societate popularizat de Marcel Proust încă din 1890 și care încă se mai practică. Metoda se numește Chestionarul lui Proust și constă într-un set de întrebări, în care convenția sincerității și a directeții trebuie respectate. Deși sala nu prea a fost receptivă la metodă (am auzit remarci de genul: parcă îi adresează întrebări de oracol), pe mine m-a umplut de entuziasm. Poate ce a greșit Iulian Tănase a fost faptul că nu a legat foarte bine răspunsurile de întrebări și totul părea dezlânat, dar eu m-am bucurat, repet, în secret pentru faptul că Iulian Tănase a pus în practică ideea care m-a urmărit toată ziua. În altă ordine de idei, ca orice idee suprarealistă, cum e și chestionarul lui Proust, ea poate opune rezistență uneori.

Altfel, este o prezență foarte plăcută și elegantă, cu un aer firesc în ținută și comportament, dublate de umor și o anume volubilitate. Scriitoarea este una dintre cei mai cunoscuți autori de literatură young adult și a devenit cunoscută prin seria de romane distopice „Divergent”.

Autoarea ne-a împărtășit câteva dintre tehnicile ei de lucru ca scriitor: îi place să rescrie, dar mai ales să găsească momentul luminos în care decide să fixeze ceva ce nu plănuise. Înainte să se apuce să scrie profesionist, îi plăcea să îi imite pe alții (prima carte care a inspirat-o e o antologie de proză scurtă), dar odată ce și-a luat în serios munca a constatat că atunci când te apuci de scris, locuiești cu totul acolo. Printre autorii ei preferați se numără Alice Munro, îi place să joace jocuri video, iar atunci când scrie o inspiră Lady Gaga (sala râde puternic).

Eu mă bucur că Iulian Tănase a prezentat-o pe Veronica Roth prin Chestionarul Proust, printr-un dialogism atipic, chiar dacă publicul ieșean nu prea a simțit aerul suprarealist al dialogului, precum și ironia din tăcerile prelungi dintre cei doi interlocutori. Seara, la Casa Filit s-a lăsat cu discotecă.

Așa cum spuneam și în articolul anterior, Iașul este deschis coincidențelor stranii de tot felul, de la modul în care sunt invitați scriitorii, nu numai după afinități, dar și după o anumită „filosofie” sau „aer de familie” care poate veni dintr-o zonă din care nu te aștepți, cum ar fi pasiunea pentru un gen muzical sau anumite incidente biografice, până la evenimentele minore de peste zi care te trimit mereu la literatură și iar literatură.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Elena Donea

Elena Donea
A terminat masteratul de Studii literare din București. Îi plac poezia, teoria literaturii, literatura comparată, pisicologia și flanările lungi prin București.