Continui seria lecturilor din opera (vastă, se pare) a nobelizatului Patrick Modiano cu un scurt roman, Câinele-fantomă, traducere din franceză de Iulian Curuia, ed. Art, 2014 – în fapt o novelă de 117 pagini – pe care l-am citit în drum spre Horezu, pe autostrada București-Pitești, în mai puțin de două ore. A fost o lectură neîntreruptă de nimic, pur și simplu am deschis cartea și am închis-o doar când am terminat-o. Spun aceste lucruri pentru a sublinia faptul că m-a captivat complet povestea, însă, ca și în cazul celorlalte romane ale lui Modiano, mi s-a părut că e doar un fragment dintr-o operă care se întinde pe toată cariera sa. Modiano nu scrie cărți, scrie o carte, una fragmentată în multe mici cărți, dar care de fapt sunt părți dintr-o vastă operă la care încă lucrează.
În ciuda faptului că pe narator îl cheamă altfel cu fiecare carte, că apar alte și alte personaje sau că subiectele sunt cumva diferite, în fapt am impresia că e vorba de același narator mascat în multe alter-ego-uri și că toate aceste întâmplări, povești, personaje ar fi putut face parte dintr-o saga sau dintr-un roman de câteva mii de pagini (cât însumează opera lui), fiindcă temele sunt același: amintire, alienarea, uitarea, nostalgia, scrisul-amintire, parfumul de vremuri trecute, personaje aflate în căutarea unui trecut cețos, amnezia, timpul este același: cândva în secolul trecut, în timpul sau imediat după Al Doilea Război Mondial și până în momentul scrierii cărții respective – în cazul de față anii 1960 și imediat după 1990 – iar locul de desfășurare este mai mereu Parisul, cu mici deplasări în alte orășele franțuzești sau alte țări. De fapt, timpul contează doar în măsura în care este un factor important al alienării, al uitării sau al dispariției, fizice sau psihologice a unui personaj, iar locul este mai degrabă unul mental, chiar dacă autorul oferă cu generozitate nume de străzi, adrese complete, nume de localuri, de baruri, de cafenele (vezi În cafeneaua tinereții pierdute, unde dă astfel de detali din plin, sau Suspendarea pedepesei, unde face o listă cu ateliere mecanice, cu adresă cu tot).
În acest roman este vorba despre un fotograf, pe numele său Francis Jansen, despre care naratorul vrea să afle cât mai multe după ce intră în viața lui
și ajunge să-i fie un fel de secretar, dar nu tocmai secretar, ci mai mult un om care încearcă să mai salveze ceva din opera acestuia. Ajuns aproape de bătrânețe, Jansen este din ce în ce mai puțin preocupat de tot ceea ce a însemnat arta sa, se distanțează de oameni, de amintiri, de Colette, o fostă iubită (doar pomenită în carte, despre care nu știm mai nimic și care apare în câteva fotografii ale artistului), de actualii prieteni, din ce în ce mai puțini și vrea pur și simplu să dispară. Îl vedem inițial pe Jansen, un protejat al celebrului Robert Capa, cu aparatul său foto, un Rolleiflex, cum bate străzile în căutare de subiecte pentru arta sa, dar și de mici joburi din care trăiște, de fapt: mai ales portrete sau poze comandate de vreo revistă. Apoi își pierde brusc interesul și face în așa fel încât să iasă din scenă. Acțiunea propriu-zisă se petrece în decurs de câteva săptămâni și există câteva întoarceri în trecut și alte câteva priviri retrospective, din viitor, la treizeci de ani de la întâmplările evocate. Totul este mai degrabă sugerat, nimic nu este definitiv (doar dispariția și uitarea), personajele sunt mai degrabă schițate, sunt niște umbre, sunt, așa cum scriam și în recenzia cărții Suspendarea pedepsei, văzute prin prisma amintirii. Ce ne amintim noi despre un om, așa, la o primă încercare: o siluetă, un chip, câteva întâmplări, câteva vorbe ale lui. Așa apar și personajele din romanul lui Modiano.
Titlul (în original Chien de printemps) este și el destul de bizar, este mai degrabă o metaforă, un joc, fiindcă nici pomeneală să fie vorba despre vreun câine în carte, cu toate că unul apare de vreo două ori pomenit, dar putem face legătura dintre acest câine și personaj. La fel ca și fotograful, câinele apare fantomatic, de abia intră în peisaj că dispare și îl vedem mergând alene prin oraș, iar când nu mai este, nu lasă nimic în urmă, doar o umbră de amintire, de parcă ne și vine să ne întrebăm, exact ca romanticii: a fost aievea, a fost vis? La fel se întâmplă și cu fotograful nostru: nu lasă mai nimic în urmă, doar un album cu poze, câteva amintiri în mintea unor oameni și un mare semn de întrebre în viața naratorului. Acesta reconstituie ce mai poate din viața fotografului mai ales din amintirile celor care l-au cunoscut, dar și cu ajutorul fotografiilor, martore distante, dar calde, ale trecerii sale prin lume.
Apare în carte și un cuplu bizar: o femeie tânără căruia acesta îi face un portret și soțul ei, un mim extrem de gelos și de violent. Femeia încearcă să dea de fotograf timp de mai multe zile de la întâlnirea cu el, brutal întreruptă de soț, iar mimul dă niște reprezentații artistice pe versurile unor poeți, dar pune în scenă și câteva acte de violență la adresa soției. Mai apare și un alt cuplu, de această dată de bătrâni, vechi prieteni cu fotograful, de la care naratorul află câteva detalii importante. Cam acestea sunt personajele romnului, în rest totul e tăcere, vorba aceea, o tăcere din care mai răzbat mici detalii despre arta fotografiei în acele vremuri, fragmente de amintire, dialoguri despre artă, literatură, moarte, viață, dragoste. Ca cititori, avem posibilitatea să umplem spațiile goale cu ce credem sau ce știm noi, iar acest lucru provoacă plăcere lectorului activ, care nu se mulțumeșe cu ce i se oferă pe tavă și găsește singur noi sensuri.
Poate nu pare mult și într-un fel nici nu e, dacă ne așteptăm să citim o carte care să aibă o acțiune mai ritmată, mai multe personaje sau orice altceva, însă pentru cei care știu să extragă mult din puțin și pentru cei care se lasă cuceriți de stilul într-adevăr unic al lui Modiano, este destul. Cum ziceam, pe mine m-a captivat, chiar dacă pentru mai puțin de două ore, atâta timp cât a durat lectura, și mi-a lăsat aceeași senzație plăcută, puțin apăsătoare, de vagă nostalgie, de vagă tristețe, ca și celelalte romane ale sale. În curând voi citi un alt roman al său, Flori de ruină și voi scrie despre el. De abia aștept să aflu ce mai fac noile personaje vechi ale lui Modiano.
Titlul: Câinele-fantomă
Autor: Patrick Modiano
Traducere din limba franceză de: Iulian Curuia
Editura: ART
Publicată în: decembrie 2014
Detalii tehnice: hardcover, 136 p, 130×200
Preț: 22.2 lei
(foto)
