Așa cum am povestit săptămâna trecută, duminică aveam planuri mărețe, la Teatrul de pe Lipscani. Deja familiarizată cu stilul regizoral al lui Eugen Gyemant, cu interpretarea lui Dan Rădulescu, Andrei Seușan și Daniel Haralambie, pândeam de ceva vreme momentul „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”.
So, luat gașca din dotare, instalat confortabil în Studio Muse (interesantă atmosferă, apropo), cu ochii mari, în așteptarea spectacolului. În ultima vreme, vânez experiențe teatrale ieșite din tipar și nu îmi pare rău că o fac.
„Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” (titlu original „The Complete Works of William Shakespeare (abridged) ” sau, variantă care mă amuză teribil, „The Compleat Wrks of Wllm Shkspr (Abridged)”) a fost scrisă de Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield și se joacă de peste 20 de ani, în varii forme de interpretare. 37 de piese, trei actori, posibilități nelimitate de umor și interpretare și, din punctul meu de vedere, cea mai comprimată și mai tentantă formă de mise en abyme. „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare” oferă spațiu uriaș, în structura dramatică, atât regizorului, cât și actorilor cu chef și talent nativ pentru improvizație.
De ce m-am temut: taman pentru că există acest spațiu de manevră regizorală și actoricească, pornind de la o premisă teatrală destul de dificilă (parodia și, în general, umorul se confruntă cu riscul de a fi confundate cu ridicolul), m-am temut de kitsch. De-a lungul timpului, am văzut reinterpretări și repuneri în scenă ale unor spectacole, care au modificat atât de mult linia de bază și au încercat (cam disperat) să se adapteze vremurilor.
Ce am văzut: o reprezentație îndrăzneață, în stilul lui Eugen Gyemant, cu abordări interesante – bun Othello, în versiune hip-hop, by three white dudes, a fost absolut adorabilă Julieta în interpretarea lui Andrei Seușan, am savurat prestația lui Daniel Haralambie pe post de chef, în versiunea de emisiune culinară a lui Titus Andronicus, iar momentul meu preferat a fost, de departe, cel al meciului de fotbal, comentat, cu regii din piesele lui Shakespeare. Mi-a plăcut adaptarea pentru limba română și a prins foarte bine omogenizarea identitară – numele celor trei personaje-actori este Doru, iar sala a rezonat bine cu partea interactivă (un Hamlet, împărțit frățește cu spectatorii și o Ofelie aleasă din public, emoționată și zâmbitoare, pe ”jilțul” postmodern, care a stârnit o mie de comentarii, înainte de începerea spectacolului).
Cui îl recomand: celor care au citit Shakespeare ori au văzut spectacolele montate după piesele sale și prind referințe, neapărat! Altfel, se pierde mult din umor și s-ar putea să vă întrebați la ce Dumnezeu vă uitați. Spectacolul în sine e un pariu riscant – având în vedere transpunerea unor figuri dramatice și istorice, într-un context dramaturgic și scenografic transformat. Mi s-a întâmplat și mie să ridic o sprânceană, din când în când, în mijloc de scenă, căutând justificarea anumitor alegeri. So, dacă vreți un spectacol care vă ridică o sprânceană, vă smulge hohote de râs, vă determină să întrebați, la un moment dat, ”bine, bine, dar Hamlet unde e?”, vă recomand cu încredere „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”, un spectacol care demonstrează că Shakespeare nu moare niciodată și că, pentru Gyemant & co., teatrul nu e muncă, e plăcere. Cu această ocazie, îmi declar slăbiciunea pentru actorul Dan Rădulescu, mai ales după ”Bullets over Lipscani” (alături de Smaranda Caragea și Cătălin Babliuc)
Nu aveți cum să vă plictisiți în orașul acesta. 😉
Alde Banciu
