Dosar de Scriitor: Daniela Zeca Buzura (VI)

Interviul (III)

Mi-a fost mai simplu decât altora să port văl şi să mă fac înţeleasă de femei şi de bărbaţi, pe care nu doar că nu-i văzusem niciodată, dar care sunt foarte diferiţi de noi.

 

image-2012-10-5-13355527-41-omar-cel-orb-daniela-zeca

SemneBune: În Istoria romanţată a unui safari, prezentaţi Tunisia ca pe o îmbinare armonioasă între aspru şi poetic, între tradiţie şi modernitate. De fapt, toate cărţile dumneavoastră au un numitor comun pentru : echilibrul. Cum aşi reuşit să ajungeţi aici, mai ales că europenii pun foarte uşor orientalilor eticheta de terorişti?

: Chiar şi eu vehiculam aceste clişee până am ajuns acolo. Sunt două lucruri: voinţa de a trece de nişte considerente ideologice şi de nişte prejudecăţi europene, pe care le avem cu toţii.  Nu e nicio incriminare. Le avem mai ales din cauza mediei. Sunt două lucruri: voinţa de a ajunge la faţa locului, ca să confrunţi ceea ce ai auzit, prima miză, şi a doua aceea de a trăi în lumea pe care vrei să o înţelegi, nu ca un turist. Eu am avut această şansă, de a trăi în familii musulmane, în aşa fel încât să văd dinăuntru realităţile despre care am vorbit. Probabil, ca un turist excursionist m-aş fi limitat la suprafeţe. Însă, dacă există un merit în elaborarea acestor cărţi, este acela că am persistat şi că am avut perseverenţa de a trece peste nişte clişee turistice şi mediatice.

SB: Matei Vişniec vorbeşte pe coperta a IV-a a romanului Omar cel orb (Polirom, 2012) despre ignorarea oglinzilor vitale ale Orientului. Care consideraţi că ar fi aceste oglinzi şi unde greşesc europenii în interacţiunea cu orientalii?

DZB: Nu e întâmplător că Matei Vişniec a scris pe coperta a IV-a a romanului, pentru că el a fost printre cei puţini care vizitaseră Iranul. I-au fost jucate două piese la Teheran şi, în urma lor, s-a dus, ca şi mine, în Iranul profund. Până să ajung eu în , Matei Vişniec mi-a spus cât de surprinzător şi de suprapus este Iranul în această lume adâncă şi veche şi cât de îndepărtat de ceea ce noi europenii vrem să vedem. Şi, avertizată de aceste semnale şi de documentarea mea foarte stăruitoare, am constatat exact ce aţi spus mai devreme: că de fapt acel spaţiu are un echilibru al său şi un metabolism natural, o evoluţie din care noi suntem dispuşi să vedem exact pe tactica ştirilor, exact partea negativă, care aduce public şi se transmite mai repede. Dar de fapt sunt mai mult etaje în toată această evoluţie şi multe dintre ele dau un peisaj pe care noi nu îl cunoaştem şi pe care nici nu vrem să-l cunoaştem. Peisajul iranian nu e în alb şi negru, e compozit, cum e şi lumea românească sau cum e Occidentul european.

Daniela_Zeca_Buzura_2

SB: Ce scriitori orientali contemporani vă plac şi cum v-au influenţat trilogia?

DZB: M-am ferit să mă influenţez oarecum de autori, pentru că atunci ar fi fost îndreptăţiţi să scrie doar ei. Ceea ce m-a influenţat sau ceea ce m-a făcut să scriu, dacă vă referiţi la modele, a fost Khalil Gibran cu Profetul, a fost O mie şi una de nopţi, pe care deja aţi sesizat-o ca retorică în Demonii Vântului, au fost Hadithele Coranului şi a fost acest poem colosal pe care l-am descoperit şi în parte l-am tradus, însă la a treia mână prin engleză şi prin franceză, pentru că nu ştiu acest dialect avestic în care e scris poemul lui Zoroastru, pe care l-am dezvoltat în Omar cel Orb. Dar aceste cărţi vechi m-au influenţat ca atmosferă, ca ritm al frazei. Cât despre orientali, am citit foarte mulţi autori. Sunt foarte puternice autoarele orientale, care s-au tradus şi la noi. Îmi place această pakistanează, care la noi s-a tradus cu Libertatea de a iubi, Uzma Aslan Khan, care scrie foarte puternic şi viril şi scrie despre un Pakistan necunoscut. Îmi place foarte mult şi ca persoană şi ca autor Elif Shafak. E o autoare pe care am citit-o integral atât cât s-a tradus.

SB: De ce credeţi că se feresc scriitorii români contemporani de spaţiile externe? Sunt foarte puţini care ies din spaţiul mioritic prin literatura lor.

DZB: Aici cred că sunt două lucruri: e prejudecata că trebuie să scrii ca nativ despre ceea ce cunoşti mai bine.  Or, eu cred că lumea globală depăşeşte acest clişeu. Şi e şi o chestie de rezonanţă proprie. Eu, de pildă, am încercat în Îngeri pe carosabil (Coresi, 2000) să scriu la cald, trecuseră doar zece ani, despre Revoluţia Română şi nu mi-a ieşit. Era prea curând. Şi se mai întâmpla ceva. Simţeam în mine ceea ce după aceea am lăsat să se dezvolte, această rezonanţă a lumii globale. Pentru mine, momentul ‘89 a însemnat o ieşire în larg, o ieşire organică. Nu e o poză mediatică, nu e un moft. Ştiţi, oricare autor îşi face o ramă, cu care se prezintă publicului.  Nu e un clişeu autoformulat faptul că eu mă simt un  cetăţean al lumii din 1989 încoace. Şi asta cred că am demonstrat şi la televiziune. Aţi vorbit de Jurnal de front. Mă simt la fel de interesată de alegerile româneşti şi de ceea ce se întâmplă în Guvernul României, precum mă simt de ceea ce se întâmplă la Teheran, în Ucraina sau în Cecenia. Mi se pare obligatoriu să facem asta, câtă vreme nu mai avem graniţe decât mentale. România are toate canalele de vizionare deschise. Şi atunci, cărţile mele s-au scris cu naturaleţe în clipa în care mi-am dat voie să-mi recunosc această vocaţie. Mi-a fost mai simplu decât altora să port văl şi să mă fac înţeleasă de femei şi de bărbaţi pe care nu doar că nu-i văzusem niciodată, dar care sunt foarte diferiţi de noi. Au coduri de percepţie şi de civilizaţie cu totul diferite, pe care eu uneori le-am ofensat, le-am contrazis, le-am ignorat. Însă, cu toate astea, mi-a făcut plăcere şi am avut tăria sau aplecarea să persist în a mi le asuma.

CarteAH_Chiites

SB: Ştiu că aţi debutat în manuscris cu un volum de poezie în 1994. Am regăsit în toate cele trei romane pasaje lirice. Mai scrieţi poezie, mai cochetaţi cu această zonă?

DZB: Nici nu am cochetat. Am avut infatuarea… vreme de vreo zece ani din viaţa mea de autor – când eram foarte tânără – credeam că pot să scriu poezie foarte bună. Şi când am debutat, am debutat împreună cu o foarte bună prietenă, Anca Mizumschi. La un moment dat, am avut luciditatea să înţeleg că ea este o mare poetă şi că vocea mea e mai mică, dacă vreţi, decât a ei. Şi am început să simt şi că ceea ce îmi era mie propriu era proza. Aţi văzut că am tăcut nouă ani din viaţa mea scriitoricească din două motive: şi pentru că am fost total livrată în construirea lui TVR Cultural, dar şi pentru că am vrut foarte mult să nu greşesc în ceea ce mă priveşte. Faptul că romanul meu de debut, în care credeam foarte mult, nu a avut în momentul acela o rezonanţă aşteptată, m-a făcut pe mine să fiu mai atentă la ceea ce sunt. N-a avut rezonanţă şi pentru că acea colecţie foarte recunoscută atunci, Scriitorii Oraşului Bucureşti, s-a desfiinţat imediat. A fost ultima şarjă, nenorocul meu. Nu s-a mai difuzat, nu s-a mai vorbit despre. Cu toate astea, romanul meu de debut nu a fost ceea ce eu credeam, că va fi cu toate pânzele sus. Şi atunci, acel an a fost pentru mine o clarificare: dacă sunt poet, cât sunt, am fost, voi mai fi. În acest moment mi-e clar că deocamdată nu voi mai scrie poezie.

SB: Vedeţi posibilă, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, o ecranizare a trilogiei, sau măcar a uneia dintre cărţi?

DZB: Da, îmi şi doresc asta. Eu am o imaginaţie filmică şi probabil că vine şi din exerciţiul televiziunii, sunt totuşi douăzeci de ani de imagine din viaţa mea. Din momentul în care am văzut priza pe care au avut-o Darielle şi Mehria, mi-am dorit ca ei să fie personaje de film. S-au vândut imediat patru tiraje succesive. Vreme de doi ani, până la apariţia Demonilor vântului, toată lumea credea, publicul larg credea că Darielle sunt eu.

istoria-romantata-a-unui-safari_1_fullsize

SB: Dar aveam şi o curiozitate legată de naţionalitatea lui Darielle. Este incertă. Ştim doar că este cetăţean european.

DZB: Această poveste a cuplului îndrăgostit am auzit-o în casa gazdelor mele. E o poveste din familia lor. Mehria a fost inspirat de unul dintre fiii prietenei care m-a găzduit. Timp de doi ani şi jumătate, cât eu am lucrat la Istoria romanţată a unui safari, părinţii nu i-au permis, deşi nu i-au spus niciodată nu. Iar eu nu am aflat nici până la acest moment ce naţionalitate avea acea tânără europeană. După aceea nici nu am mai încercat să aflu. Mi-a plăcut acea ambiguitate. Importantă era expectativa părinţilor, faptul că ei nu credeau în această mixtură.  Şi atunci asta am vrut să transmit, faptul că diferenţa asta de coduri, de obiceiuri, de limbă de tradiţie, uneori nu merge până în profunzime. Ne împrietenim, ne aliem de protocol, diplomatic sau dintr-o atracţie temporară, fizică, dintr-o chimie. Dar în spaţiul în care am stat scriind, mi-am dat seama că 80% dintre aceste mariaje mixte eşuau. De aceea nu am ales o naţionalitate anume pentru Darielle,  pentru că destinul ei era al oricărei femei din Europa fascinată de un bărbat musulman.

SB: Mă gândeam la un regizor care s-ar potrivi. Cred că ar putea fi Radu Mihăileanu.

DZB: Şi eu m-am gândit la Mihăileanu. M-am gândit şi la alţi mulţi regizori români tineri. Aştept acel regizor căruia să îi placă cartea. Nu vă ascund faptul că foarte mulţi dintre regizorii cu care am cochetat, făcându-le propunerea, nu au citit cartea.

SB: Ce sfat le-aţi da tinerilor autori români?

DZB: Nu se poate face niciodată literatură după sfaturi, dar singura, timidă recomandare care se poate face ar fi să se asculte pe ei cu atenţie. Pentru că dacă sunt scriitori cu adevărat, există acest al şaselea simţ, care le spune răspicat, la un moment, anume ceea ce trebuie să facă, să scrie, să fie. Şi în clipa în care nu se mint despre acest îndemn interior, cred că drumul e găsit şi nu mai e nevoie de nicio reţetă.

Citiţi şi celelalte episoade din Dosarul aiciaiciaiciaici şi aici

surse foto: anaciobanu.wordpress.comevz.rohttp://www.herodote.net/elefant.ro

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392