Octavian Perpelea s-a născut în 22 iunie 1977, la București. A absolvit Facultatea de Știinte Politice a Universității din București, urmând mai apoi cursurile masterale ale aceleiași instituții. În momentul de față încă mai încearcă să termine o teză despre naționalismul tânărului Cioran. A publicat poeme în Apostrof, Hyperion, LaPunkt, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viaţa Românească, Vorba Vine, precum şi volumul cu dricul pe contrasens, la editura frACTalia, în 2015.
SemneBune: De obicei, orice debutant caută să-și publice prima carte la o editură cunoscută, lucru care, se crede, i-ar face numele mai vizibil și i-ar crește șansele la mult-visatele premii. De ce ai ales o editură total necunoscută în momentul apariției volumul tău de debut, o editură care a debutat odată cu cartea ta?
Octavian Perpelea: Înainte de a răspunde la întrebare, aș glosa puțin pe marginea primei afirmații. După cum știi, editurile cunoscute nu publică poezie românească. Am putea spune că există un singur caz care contrazice afirmația de mai sus, Cartea Românească, dar cu riscul de a părea cabotin, nu prea m-a tentat datorită aerului ei ușor burghez. Cât privește partea cu ‚,mult visatele premii’’, sper să nu te superi, dar formula a reușit să mă amuze, parol! Ca să revin la întrebare, pot spune că există câteva rațiuni pentru care am pariat pe frACTalia. Pe de-o parte cunoșteam oamenii implicați & aveam/am încredere în ei, pe de altă parte o editură tânără înseamnă entuziasm. Dincolo de asta, eu debutant, ei debutanți, existau premisele unei frumoase prietenii.
Cum a fost colaborarea cu editura frACTalia? Cât de important crezi că este ca între autor și editura care îl promovează să existe anumite afinități în ceea ce privește modul cum privește literatura și actul de a scrie?
Octavian Perpelea: Din perspectiva mea lucrurile au stat perfect. Atâta vreme cât există dialog lucrurile nu au cum să nu funcționeze. În general nu strică să existe anumite afinități, însă am senzația că un editor inteligent ar trebuie să fie cât mai ecumenic în legătură cu zona autorilor.
Ai un blog destul de cunoscut în lumea literară. Te-a ajutat în vreun fel faptul că ai postat acolo poeme, că lumea îți cunoștea cât de cât poezia înainte de a fi fost publicată în volum? Ai simțit că ar fi fost mai bine receptată din acest motiv?
Octavian Perpelea: Cred că ești prea generos când afirmi că am un blog destul de cunoscut. Mi-e greu să spun cât de mult m-a vizibilizat acest blog, dar sunt mai degrabă sceptic că lumea mai citește azi blogosfera, am senzația că blogăritul a devenit un sport desuet. Referitor la receptare nu prea am date din zona asta, cartea fiind totuși prea tânără.
Volumul tău se deschide cu un text (tot un poem, din punctul meu de vedere), semnat de T.S. Khasis, și se încheie cu o serie de haiku-uri. Care ar fi legătura lor cu celelate părți ale cărții, cum le vezi integrate în ansamblu? Evadări din Blazaville sau neputință de a evada?
Octavian Perpelea: Și eu cred că intro-ul lui Khasis e foarte reușit & mă bucur că a acceptat să scrie despre volum. Mie mi se pare că există o oarecare unitate, dar încerc să mă abțin să vorbesc despre volum. Cât privește posibilitatea de evadare, nu cred că există vreun fir al Ariadnei acolo, sunt doar nenumărate uși care duc în același loc. Ca să devin un pic bombastic, Blazaville e un cimitir al speranței, dar nu neapărat un spațiu trist, aici se râde, dar râd doar cei care s-au sastisit să tot plângă.
La ce lucrezi acum, proză sau poezie?
Octavian Perpelea: Încerc să scriu nuvele, însă momentan am doar un șantier, nu există nimic finisat. Dacă voi mai publica în viitorul apropiat vreun volum, cel mai probabil tot de poezie va fi. Am început un proiect ‚,geopoetic’’, scriu din zone geografice excentrice, din perioade istorice variate, tot felul de istorii mărunte condimentate cu umor (cel mai adesea cretin). Doar pentru masochiștii compulsivi las și un link: http://geo-poetica.blogspot.ro/
