„Opera de trei parale” în regia, coregrafia și costumele lui Răzvan Mazilu

„Opera de trei parale” este un musical atipic, un non-musical care comentează ironic-inteligent genul liric și îl pune în relație cu alte genuri, cu alte stiluri – cu liedul, cu cabaretul. Este un spectacol care nu ține cont de nicio „rețetă” pe care este construit un musical în adevăratul sens al cuvântului. (Răzvan Mazilu)

We Will Rock You Romania!

Miercuri, 10 aprilie, a avut loc la Sala Palatului din București premiera românească a musicalului We Will Rock You, în regia lui Răzvan Mazilu. Este un spectacol așteptat de publicul românesc încă de la premiera londoneză a musicalului scris de Ben Elton, în 2002. Între timp, el s-a jucat pe scena din West End timp de 12 ani, a fost preluat de teatre prestigioase din întreaga lume și a fost în turneu mondial în repetate rânduri.

Primele două premiere ale stagiunii 2018-2019 la Opera Comică pentru Copii

În deschiderea noii stagiuni, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC) a prezentat bucureștenilor, în premieră, două spectacole inedite: ,,România Muzicală”, cu fragmente din cele mai frumoase creații ale unor celebri compozitori români, și impresionantul spectacol de balet ,,Poveste vieneză”. În următoarele două weekenduri ale lunii septembrie, publicul de toate vârstele este invitat să […]

Fecioarele noastre grabnic ajutătoare la FNT 2017

Șase fete din corul unui liceu catolic pornesc într-o excursie cu autocarul pentru a participa la un concurs regional de muzică corală. În timp ce beau alcool camuflat în sticle de răcoritoare, fetele discută doar despre sex. Excursia lor se transformă într-o călătorie inițiatică, în care aflăm că nimic și nimeni nu este ceea ce pare. Un musical șocant pe alocuri în regia lui Răzvan Mazilu.

Mon Cabaret Noir la FNT

Mon Cabaret Noir este cel mai nou spectacol al lui Răzvan Mazilu. Când am văzut titlul în programul FNT, mi-am spus că trebuie să-l văd – „noir” mi-a sunat întotdeauna bine, așa că duminică seară m-am prezentat la Teatrelli cu arme și bagaje (pix, agendă și multe așteptări). Spectacolul spune povestea Anitei Berber, femeia-androgină, plina […]

Mastodon