Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?

Scriu recenzia aceasta în viteză, panicată de zvonul (bine, cred că după ce e certitudine nu se mai numește zvon, ci breaking news!) că editura Humanitas va publica în curând următorul roman al lui Cosmin Leucuța. Panica nu constă în vestea inevitabilei și imediatei publicări a noii cărți, ci în întârzierea nepermisă a publicării recenziei ultimei scriituri leucuțiene, apărută în 2020 la Casa de Pariuri Literare și care i-a adus pentru a doua oară titlul de „Tânărul Prozator al Anului”, la Tinerilor Scriitori – ediția 2021.

Este vorba, desigur, despre Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?

Ca și la prima recenzie pe care am făcut-o unui roman scris de Leucuța, aici, mă tem că nu pot categorisi această carte nicicum. Nici măcar nu e roman. Dar nu e nici colecție de povestiri scurte fără legătură între ele. Nu e SF (decât pe alocuri), nu e paranormal (decât cu manta), dar nici normal și banal nu e deloc. Nu vă pot spune, după cum vedeți, decât cum nu e, nicidecum cum e. Pentru că Leucuța nu se dezice nici în Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? și face ce face el cel mai bine: sucește mințile cititorilor. Nu se poate pune întrebarea clasică „despre ce este cartea?”. Pentru că nu este despre ceva. Este despre totul. Despre viață, despre maturizare, despre familie, despre diferențe culturale, despre fashion, despre prietenie, despre violență, despre relații, despre filosofie și sociologie, despre festivalul Untold, despre bani, despre moralitate și bun simț, despre inocență și vulnerabilitate într-o lume rea.

Există elemente care dau o unitate volumului, totuși. Sunt teme și personaje care apar și reapar în textul acestui volum, dar și în volumele precedente. Acesta este un soi de trademark Leucuța, care are obiceiul să introducă personaje din cărți anterioare, cărora să le construiască biografii din spusele personajelor cărților ulterioare. Exemple bune în acest sens sunt Clara Munro – fata cu oase de sticlă, Petronela, dar și Leucuța însuși, care își face apariția în rolul autorului cărții Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? Pentru că, da, însăși cartea apare în carte. Twisted, știu. Dar tocmai de-asta îl iubim pe Leucuța. Iar ce v-am spus până acum e doar vârful icebergului.

Un alt trademark Leucuța este dialogul. Dialogul bine scris, mai exact. Natural. Curgător. Indiferent de temă. Temele pot fi filosofice, etice, de moralitate, corectitudine politică, chiar de bârfă între prieteni la o bere. Un dialog normal pe care îl poți auzi la fel de bine la masa de alături la o terasă între blocuri, în cartier. Pare (inițial) că niște prieteni buni discută amical despre relații, joburi, cunoscuți. Începi să te relaxezi, îți pare familiar totul. Ai avut și tu conversații similare cu foștii colegi de liceu, la reuniunea de 10, 20 de ani. Însă aici intervine Leucuța și îți aruncă în aer teoria cu prietenii la o bere în cartier. Încă două-trei rânduri și e spulberată și teoria cu moralitatea și normalitatea participanților la dialog. Dialogul pare să curgă, dar pe măsură ce autorul îți lărgește cadrul ca un regizor dibaci, și vezi toată scena de fundal, deja creierul tău nu mai poate împăca normalitatea dialogului cu violența scenei. Cititorul se chinuie să înțeleagă, citește, recitește. Personajele mai presară niște termeni marxiști, niște referințe cinematografice, niște nume de critici contemporani autohtoni, ba chiar discută despre cartea Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?. Când crezi că ai dat de firul logic, când crezi că te-ai prins cum vrea autorul să se joace cu mintea ta, ba chiar îndrăznești să dai circumstanțe atenuante personajelor și finalul pare să fie previzibil deja, intervine iar Leucuța cu un glonț. La propriu. Și iar ți-a răsturnat orice teorie și ți-a dat șah-mat. Iar ce am scris mai sus poate fi valabil doar pentru prima povestire din carte, sau poate la fel de bine să fie despre tot volumul.

Desigur, Leucuța nu reinventează roata, nu aduce în fața cititorului teme pe care nu le-a mai tratat nimeni în vreo carte, ci doar scrie al naibii  de bine despre ele. Nu reinventează temele pe care s-a tot scris de-a lungul vremii, dar ceea ce face este tocmai să trateze teme deja întoarse pe toate părțile într-un stil propriu, șlefuindu-le într-o notă personală, făcându-te să le citești cu interes și plăcere, fără să dai ochii peste cap exclamând „Oooof, iar scrie unu’ despre avort/adulter/familii care se ceartă pe bani etc.?!

Povestirile din volum pot fi citite independent, ele având sens pe cont propriu, dar, unite în volum, capătă o unitate de aproape-roman. Nu recurența personajelor îi conferă această unitate neapărat, ci mai degrabă temele abordate, problemele personajelor și starea pe care ți-o dă întreaga carte. Sunt povestiri cu final previzibil, sunt povestiri cu final total neașteptat, sunt povestiri la care rămâi nesatisfăcut, fără un final definit dar, cumva te identifici cu fiecare, fără efort. Te identifici cu personajele sau, și mai probabil, știi pe cineva în viața reală care este exact – dar exact! – ca personajul Andrei, din povestirea Mozaic (pag.141). Sau ai avut în școala generală un coleg cu un defect fizic vizibil, cu care nu știai cum să te porți, așa cum nimeni nu știe să se poarte cu personajul Paul, din Iepure. Sau ai o prietenă din copilărie care își permite să îți zică orice, verde-n față, fără să te poți supăra pe ea, și care te distrează mereu cu povestirile ei nebune de viață sau de prin concedii, așa cum este povestea cu vacanța în Spania din De vorbă cu Petronela – partea a doua (pag. 32). Sau ai avut și tu reverii și nostalgii prousitene pe străzile orașului natal, la ani și ani după ce l-ai părăsit, așa cum face personajul din Copaci înalți (pag. 49). Eu, de pildă, am găsit să mă identific tocmai cu dilema scriitorului plagiat de un călător prin timp, în Supa neagră 2.0 (pag. 98).

Dacă v-am ațâțat curiozitatea și vreți să aflați mai multe, vă invit să cumpărați degrabă Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? și să o citiți înainte de apariția următoarei cărți a autorului. Pentru că, așa cum v-am mai spus, îl banuiesc pe Cosmin Leucuța de un plan măreț în care fiecare apariție este doar o piesă dintr-un puzzle a cărui cheie ne-o va dezvălui la un moment mai avansat din cariera sa.

Cosmin Leucuța locuiește acum în Timișoara, însă s-a născut în 1986, la Arad și a început să scrie în adolescență. La 23 de ani deja câștiga Concursul de Debut organizat de editura Adenium cu romanul Laptele negru al mamei despre care v-am povestit aici iar în 2018 i se decerna și premiul „Tânărul Prozator al Anului” pentru romanul , despre care v-am povestit aici. Un alt roman de-al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediția a VI-a (2013), organizat de editura Humanitas. În 2017, editura CdPL i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora – Povestiri (în principiu) scurte, despre care v-am povestit aici. În iunie 2022 apare următorul său roman, la editura Humanitas.


Titlu: Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?
Autor: Cosmin Leucuța
Anul apariției: 2020
Editura: Casa de Pariuri Literare
Nr. de pagini: 274
ISBN: 978-606-990-159-5

 

Lasă un semn

Comentariu

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 4.983 de abonați.

Autor articol: Andreea Tănase

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.