„Madame Claude” de William Stadiem [fragment]

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 9.02.2021 în rubrica Fragmente și are asociate următoarele etichete: , , , , , , .

Dacă măsura puterii cuiva este dată de însemnătatea și numărul secretelor pe care le are, atunci Madame Claude era, fără doar și poate, unul dintre cei mai puternici oameni din lume când am întâlnit‑o eu la Los Angeles, în 1981. Din 1957 și până în 1977, Madame Claude a fost, neoficial, Madame de la République în regimurile vechii gărzi reprezentate de Charles de Gaulle și de succesorul său, Georges Pompidou,* satisfăcând poftele sexuale ale altor șefi de stat, capete încoronate, magnați și vedete de pe întreg pământul. Legătura cu Hollywoodul și panoplia clienților celebri au prilejuit mutarea sa pe Coasta de Vest a SUA.

____

* Principalele date biografice ale personalităților amintite în această carte se regăsesc în lista de la sfârșit (a se vedea „Mic dicționar de nume proprii”, pp. 337–352) (n. red.).

În ciuda lingușelilor din Beverly Hills, în pofida soarelui și a stelelor, a credincioaselor ei stele, când am întâlnit‑o prima dată, eleganta regină franceză a sexului părea la fel de demoralizată în exilul ei ca Napoleon pe insula Sfânta Elena.

  Madame Claude fugise din Franța în 1977, când era cercetată penal pentru evaziune fiscală de câteva milioane de dolari. Acțiunea respectivă, pe care ea o considera o vânătoare de vrăjitoare, fusese pusă la cale de noul guvern centrist al lui Valéry Giscard d’Estaing din dorința de a arăta lumii că hotărârea Franței de a adopta modernismul în stil american nu se limita la deschiderea câtorva localuri McDonald’s pe Champs‑Élysées. Giscard d’Estaing ducea o campanie antiprostituție împotriva marii matroane considerate întruchiparea vechiului regim decadent al Franței. Chiar Claude detesta cuvântul care începea cu p și susținea cu vehemență că faimoasa ei clientelă nu plătea pentru sex; plătea pentru o experiență, pentru un spectacol. Claude nu se ocupa cu sordida afacere a plasării unor trupuri în paturile diverșilor bărbați. Se ocupa cu selecta afacere a îndeplinirii viselor celor mai mari visători ai lumii.

Dacă Parisul era capitala sexului, Madame Claude era capitalista sexului. Pe când se apropia de 60 de ani, șic, subțirică și blondă ca mai toate mondenele cu pretenții de la Paris, Madame Claude se întreținea la cele mai importante mese din marile restaurante ale Hollywoodului, unde actorii de primă mărime, impresarii și mogulii din industria filmului se năpusteau să sărute mâna care răspundea la telefonul fermecat ce putea transpune în realitate orice fantezie de pe peliculă. Datorită vrajei sale și faptului că, practic, ea inventase și perfecționase conceptul de call‑girl, Madame Claude ajunsese bogată, fiind una dintre cele mai avute femei de afaceri din lume la vremea aceea. Era pentru eros ceea ce era Coco Chanel pentru modă, o persoană elegantă, impunătoare, realizată exclusiv prin forțe proprii. Dacă nu ar fi lucrat în industria sexului, ar fi putut să fie un simbol al feminismului, un model autentic.

Din clipa în care am descoperit Parisul ca student, am aflat și de Madame Claude. Era la fel de franțuzească precum
Turnul Eiffel. O întâlnire cu „fetele lui Claude”, cum li se spunea, era una dintre acele experiențe pariziene de neratat, asemenea unei nopți la Ritz, unei mese la Maxim’s sau unui costum Lanvin, o experiență pe care nu m‑aș fi așteptat s‑o am vreodată, o apoteoză a luxului la care francezii se pricep mai bine decât oricare altă nație. Cu toate acestea iată‑mă ajuns în Beverly Hills, pentru a mă vedea cu femeia care știa mai multe ca oricine despre viața personală a unor nume mari ale lumii precum Kennedy, Rotschild, Mountbatten, Agnelli, Onassis, Pahlavi, Saud, Sinatra sau Brando. Misiunea mea era să o conving să colaboreze cu mine la o carte despre acele personaje și despre viața lor, dar și a femeilor pe care ea le numea „lebedele” ei, acele cenușărese pentru care ea era cea mai cumplită dintre zânele bune care au existat vreodată.

Aveam un titlu simplu pentru carte: Sex și putere. Nimeni n‑ar fi putut să spună povestea mai bine ca ea. Aveam impresia că era un proiect care, în afara potențialelor beneficii pecuniare, putea să o ajute să facă ordine în haosul creat de strămutarea pe pământ american. Cum prima ei reacție a fost cea a unui bancher, am avut impresia că este o șmecheră în genul lui James Bond, un fel de Auric Goldfinger de sex femeiesc. Dar când am început s‑o cunosc, mi‑am dat seama că lui Madame Claude nu‑i plăcea doar aurul. Îi plăcea și mai mult să vorbească, să spună povești, să dezvăluie secrete despre persoane sus‑puse. Era perspicace precum William Buckley și incisivă ca Joan Rivers și Don Rickles la un loc.

Pe scurt, Madame Claude era foarte amuzantă, dar nu ți‑ar fi plăcut să te afli în tabăra adversă, așa cum erau pe atunci guvernul și cercurile conducătoare din Franța, care își încălcaseră promisiunea că o vor apăra mereu, așa cum și ea le apărase. Cum acest nemaipomenit contract social fusese rupt, se părea că dezvăluirea adevărului, a cumplitului adevăr, putea s‑o elibereze pe Madame Claude. Bineînțeles că i‑a făcut plăcere să mi‑l dezvăluie mie. De multe ori, am întrebat‑o dacă nu îi e teamă de represalii. Acestea erau represaliile, colivia ei de aur – ș şi arăta cu mâna spre vedetele de cinema, spre foie gras și spre vinurile de colecție din restaurantul în care luam masa.

Cât despre represaliile de ordin fizic, Madame Claude a fost unul dintre cei mai neînfricați oameni pe care i‑am cunoscut. În persoana ei se contopea politețea unei bogătașe venerabile cu sângele rece al unui cap mafiot. Știa la perfecție cât de slabă este firea bărbatului. Satisfăcuse poftele trupești ale unor conducători, despoți, dictatori, negustori de arme, posesori ai unei puteri imense. Știa ce le trebuie și ce vor aceștia, fiind absolut sigură că talentul ei deosebit de a le oferi feminitatea supremă va fi, veșnic, scutul ei protector. În privința lebedelor care erau semnul ei distinctiv, să‑ți închipui, cum voiau unii, că Madame Claude se mutase în capitala americană a frumuseții pentru a se retrage din comerțul cu sex și pentru a deschide o patiserie era mai mult decât o naivitate. Cu atâtea actrițe și modele superbe care așteptau să fie seduse și cu atâția bărbați bogați și faimoși cărora putea să le prezinte, cum să reziste Madame Claude strigătului de sirenă al lui Alexander Graham Bell și să nu pună mâna pe telefon pentru a face lipeala? Ar fi fost ca și cum l‑ai fi invitat pe Michael Jordan pe un teren de baschet, iar acesta nu ar fi fost tentat să execute o aruncare la coș. Madame Claude era un adevărat Nijinski al lipelii.

Am petrecut câteva luni vorbind întruna cu Madame Claude în Los Angeles, timp în care am devenit cumva prieteni. Eram un bun ascultător. Și apoi, când avea atâtea lucruri de povestit, cine n‑ar fi fost? Pe parcursul relației noastre neverosimile, am ajuns să cunosc multe dintre legendele internaționale care aveau misiunea de a crea legende. Era un fel de castă prin asociere. Dacă mă aflam în compania lui Madame Claude, trebuia să fiu cineva care merită să fie cunoscut. A fost amuzant. Am cunoscut și câteva dintre lebedele ei, unele localnice, altele aduse din Europa, toate deosebite și toate teribil de ambițioase, chiar și pentru Hollywood. Mi‑am făcut o idee clară despre felul în care Madame Claude făcea pe directoarea originalei ei școli de stil. Mai presus de toate, am adunat material prețios pentru cartea care o entuziasma din ce în ce mai mult cu fiecare poveste pe care o spunea.

Apoi, pe nepusă masă, Madame Claude s‑a evaporat, a dispărut fără urmă, fără să‑ș i ia măcar la revedere. Am aflat mai târziu că, din cauza fiscului francez și a autorităților americane din domeniul imigrației care o supravegheau îndeaproape, a șters‑o din nou în stil mare, plecând, de data aceasta, la ferma ei din Pacificul de Sud. În 1985, când președinte al Franței era socialistul François Mitterrand, Madame Claude a crezut, probabil, că nu mai e nicio primejdie; s‑a întors în Franța, la ferma ei de la țară, unde creștea oi. Pentru prima oară în norocoasa ei existență, Madame Claude a făcut o mișcare neinspirată. A fost arestată și trimisă la închisoare, nu o dată, ci de două ori într‑un deceniu tragic al declinului în care Regina Sexului a încercat să reocupe o poziție pe care țara ei tot mai americanizată o abolise.

Între încarcerările, reîncarnările eșuate și ultima mutare a lui Madame Claude pe Riviera, n‑am mai reușit să iau legătura cu ea. A murit la Nisa în 2015. Avea 92 de ani. Le văzuse pe toate și le făcuse pe toate. Puține femei au riscat mai mult ca ea. Deși cartea despre care vorbiserăm să o facem împreună nu a apărut niciodată, am hotărât că trebuie s‑o fac singur. Adevărata poveste a lui Madame Claude, o istorie despre sex și putere, a fost o epopee romanescă a modelării sinelui, a ambiției, riscului, triumfului și tragediei care trebuia să fie spusă. Iat‑o prezentată aici.


William Stadiem s-a născut în Kinston, statul american Carolina de Nord. A absolvit magna cum laude Universitatea Columbia. Și-a dat doctoratul în drept la Universitatea Harvard şi a lucrat pe Wall Street ca avocat înainte de a ajunge la Hollywood şi de a scrie scenarii pentru producții cinematografice precum Tânărul Toscanini, regizată de Franco Zeffirelli, cu Elizabeth Taylor şi Philippe Noiret în distribuție. Este autorul mai multor cărți care s-au bucurat de un deosebit succes la public, cum ar fi: Marilyn Monroe Confidential (1979), Lullaby and Goodnight (1987), Mr. S: My Life with Frank Sinatra (2001), Dear Senator: A Memoir by the Daughter of Strom Thurmond (2005), Don’t Mind If I Do (2008). Este de asemenea un apreciat jurnalist şi este invitat adesea la emisiuni de televiziune dedicate celebrităților, cinematografului şi preparatelor culinare. În prezent, locuieşte în Santa Monica, statul California.


Despre carte

TRADUCERE DIN LIMBA ENGLEZĂ: Claudia Roxana Olteanu
PREFAȚĂ: Stelian Tănase
ISBN: 978-606-95078-3-4
FORMAT: 13×20 cm
NUMĂR PAGINI: 368
GRUP: Cărți Adulți
CATEGORIE: Istorie
SUBCATEGORIE: Istorie
COLECȚIE: Corint Istorie
VÂRSTA: 16+

Volumul se poate comanda aici


Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.