SB Poll: Nymph()maniac

cod-rosu-in-cinema-filmul-nymphomaniac-vol-ii-interzis-in-cinematografele-din-romania-asa-si-18472590

La sfârșitul lunii ianuarie, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) a pus problema interzicerii volumului doi din filmul Nymphomaniac, semnat de regizorul danez Demersul este unic în Europa. După reacțiile din media socială, dar și după intervenția ministrului Culturii, organismul a revenit asupra deciziei. De aici, s-au născut firesc două întrebări:

1.De ce nu s-a propus și interzicerea primei părți a filmului?
2.Ce ar trebui să mai interzicem în România?

Lorena Lupu (artist)

lorena-lupu

1. Pentru că organismele din România gândesc încet şi în reluare. Până au procesat că ar trebui să se simtă jigniţi, şi cu demnitatea lezată, prima parte fusese deja dată la toate mallurile.

2. Cred că ar trebui să interzicem spitalele şi şcolile. Oricum sunt inutile şi consumă degeaba fonduri preţioase ale Catedralei Mântuirii Neamului. Şi se ştie că Dumnezeu e bun şi te iartă de păcate. Şi odată iertat de păcate, chiar nu contează dacă eşti bolnav sau analfabet.

 

Alexandra Mihalcea (poetă şi activistă culturală)

1017548_700159473357729_1113631872_n

1.Încă nu am apucat să văd filmul, dar, fiind un mare fan al lui , abia aşteptam să fie lansat. Nu mai e nevoie să spun că am fost printre cei care au înjurat când a fost interzis Vol. II. De ce nu s-a întâmplat asta şi cu primul? Nu pot decât să-mi imaginez că onorata comisie ori a adormit în timpul vizionării, ori, pur şi simplu, scenele de sex s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. La vizionarea Vol. II nu i s-o fi sculat nimănui, nu s-o fi udat nimeni. Glumesc. Oricum, din câte am înţeles, e vorba mai degrabă de un film psihologic. Un studiu de caz. Da, nimfomania e o boală cât se poate de reală. Și ghici ce? Există şi în România. De ce am refuza un film pe tema asta? Nu pot decât să observ din nou că la noi se suferă de o pudibonderie incurabilă. Toată lumea face sex, dar ferească Dumnezeu să vorbim despre asta! Acum să mai vedem şi filme?

2.A interzice publicului ceva, pentru mine e similar cu a-l face prost în faţă. Un fel de “lasă, că ştim noi ce e mai bine pentru tine şi nu îţi dăm voie să vezi asta”. Mulţumesc, dar îmi place mie să cred că am destul discernământ încât să aleg singură. Aşadar, dacă ar trebui într-adevăr interzis ceva, ar fi ipocrizia. Păcat că e imposibil…

 

Bogdan Sărătean (actor, regizor şi asistent universitar la Catedra de Teatru a Universităţii “Lucian Blaga“, Sibiu)

250659_10200213428770229_1802529285_n

 1.Nu pot pentru ca să comentez, pentru că nu am văzut încă filmul. Probabil au avut nevoie de un timp de reacţie mai îndelungat onorabilii membri ai comisiei de cenzură.

2.Vinul la bidon Babanu. Seminţele. Filmele cu Steven Seagal. Ţâţele de la rubrica meteo a ziarelor. Şi multe altele. Acum, pe bune. Cred că trebuie educată strategic capacitatea de discernământ a consumatorului. Soluţia nu este cenzura. Personal, sunt împotriva oricărei forme de cenzură. Punct.

 

Cristian Gugu (regizor și alte chestii vizuale / creative)

267219_10151721104404564_156401031_n

1. Cred că nu a fost interzis datorită feedbackului negativ din societate. Iar teama de a părea proști – teama de a părea proști în fața Europei a fost mai puternică decât instinctul de conservare al membriilor comisiei.

2. Nu cred că ar trebui nimic interzis. Absolut nimic. Doar accesul la public să fie facil, publicul să poată accesa informația, indiferent de natura ei, cu mult mai multă ușurință. Nu știu dacă mă fac înțeles. Ar trebui ca ”informația” să fie pusă pe galantar, ca fructele pe tejghea. Fiecare ia ce vrea și ce îi place. Asta într-o societate ideală, unde educația celor 7 ani de acasă are greutate.

Mircea Daneliuc (regizor și scriitor) 

Mircea-Daneliuc-omagiat-la-Cinemateca-Eforie

Îmi pare rău, n-am văzut filmul. Cinematografia a fost totdeauna condusă de activiști și activiștii nu fac decât ce au apucat să învețe de la strămoșii lor activiști. Există domenii ale cenzurii care primesc consimțământul tuturor în mod spontan, sunt socotite firești, cum ar fi subiectele de natură rasistă. Cele de natură sexuală sunt încă ambigue. Faptul că Min. Culturii a revenit, poate să însemne că face pași.

 (laureată IDC la secțiunea proză scurtă)

1525428_10152157699371392_683330291_n

 1. În mod paradoxal, norocul nostru (ca ţară) este că o fostă ‚dezbrăcată’ din Playboy, Cristina Dochianu a fost în comisia care era pe cale să interzică filmul în România. Bineînţeles că suntem o ţară în care ipocrizia este ceva atât de des întâlnit în rândul persoanelor publice, încât rar se mai ridică vreo sprânceană. Însă în cazul acesta, cele câteva sprâncene ridicate, printre care şi sprâncene de artişti, jurnalişti şi bloggeri, se pare că au contribuit la reconsiderarea deciziei CNC. De ce spun că a fost un noroc? Pentru că interzicerea filmului lui Lars von Trier ne-ar fi făcut de râs în Europa şi în lume. Am fi fost singura ţară ipocrită şi pudibondă în care CNC, în loc să vadă arta lui von Trier, s-ar fi împiedicat de penisuri, clitorisuri şi bice. Asta în condiţiile în care prima parte a filmului a trecut de CNC cu rating-ul IM 18 (interzis minorilor),  iar în alte ţări europene a fost permis accesul în sala de cinematograf minorilor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Eu am văzut vol. I şi vol. II ale filmului Nymphomaniac unul după altul, în aceeaşi seară, în aceeaşi sală de cinema. Dacă nu aţi văzut încă filmul, vă recomand să faceţi la fel. Există, bineînţeles, riscul să vă plictisiţi, cum s-au plictisit cei câţiva manelişti veniţi să vadă un film porno la cinematograf şi au plecat din sală când şi-au dat seama că nu e nici porno, şi nici nu prea înţeleg ce e de fapt. Dar dacă nu sunteţi manelişti, nu trebuie să vă îngrijoraţi. Este un film de artă despre viaţa reală. Este un film care spune lucrurilor pe nume. Este un film care nu îţi permite să te prefaci că n-ai înţeles despre ce e vorba. Este un film incomod care te face să te gândeşti altfel la tine şi la cei din jur, chiar dacă face o paralelă delicioasă între pescuit şi ‚agăţat’. Tot delicioasă şi demnă de menţionat este şi intervenţia Umei Thurman, la care au râs până şi maneliştii.  De ce nu s-a propus interzicerea primei părţi a filmului? Eu cred că pur şi simplu n-au fost pe fază membrii comisiei de rating. Sau aceia dintre ei mai catolici decât Papa au lipsit de la vizionare. Nu am sesizat nicio frecvenţă crescută a scenelor cu sex şi organe sexuale vizibile în vol. II. (Sau poate faptul că au apărut şi două penisuri negre i-a şocat pe CNC-işti!?) Cât despre mirarea stârnită de decizia de interzicere a filmului în sălile de cinematograf, mi se pare şi ea exagerată în ţara în care un deputat al partidului la putere critică vehement în parlament un film premiat la Berlin cu Ursul de Aur. Dacă deputatul PSD Victor Cristea a fost atât de ofensat de înjurăturile din Poziţia copilului, propun să-l sune cineva să verifice dacă n-a făcut vreun infarct când a aflat că o ţară întreagă poate să vadă în cinematograf Nymphomaniac!

2. Televizorul. Sunt absolut convinsă că am avea copii mai educaţi, oameni mai culţi şi mai inteligenţi şi o ţară mai frumoasă şi mai dezvoltată dacă nu ne-am petrece mii de ore din viaţă înghiţind nemestecat şi necondiţionat tot ce ni se ‚serveşte’ prin televizor.

Am citit acum câţiva ani o carte despre o femeie provenită dintr-o familie hasidică, unde trăise fără televizor până la 30 de ani, când ajunge babysitter la o familie de evrei moderni, newyorkezi. În prima zi când rămâne acasă cu copiii, aceştia se plâng părinţilor că femeia e nebună pentru că nu i-a lăsat să se uite la televizor. Ea susţinea că interzisese vizionarea pe motiv de scene de sex şi violenţă excesivă, nepotrivite pentru vârsta lor. Părinţii i-au dat dreptate, până când copiii au declarat contrariaţi că se uitau la Batman. A fost rândul părinţilor să fie contrariaţi. Batman era un film bazat pe un personaj din benzile desenate pentru copii. Deci care era problema? Problema era că Batman nu mai era de mult un film pentru copii. Se păstrase numele personajului, însă din copilăria părinţilor, când Batman salva Gotham City dând câte un pumn în stânga şi-n dreapta, acum filmul conţinea scene de sex şi violenţă total nepotrivite cu vârsta copiilor. Însă fusese nevoie de un cap limpede, care nu fusese expus constant la un crescendo al scenelor din ce în ce mai scandaloase permise la ore de audienţă generală, ca să îşi dea seama la ce nivel ajungea televizorul să le afecteze copiii. (Fac referire aici la romanul Sotah al autoarei israeliene Naomi Ragen). Şi noi suntem supuşi zilnic la încă o picătură şi încă o picătură din fiecare mizerie pe care am ajuns să o înghiţim, astfel încât să nu ni se mai pară atât de grav. De acum 20 de ani, când o fustă foarte scurtă purtată la televizor ne făcea să roşim pe canapea şi să ne dăm coate, am ajuns să considerăm normale vulgarităţile pe care le vedem zilnic, la ore de audienţă generală. Pe MTV o vedem pe Miley Cyrus în chiloţi mimând felaţia cu un ciocan sau masturbarea pe wrecking ball (bila pentru demolări). Dar nu ne îngrijorăm când ne lăsăm copiii să se uite, că e MTV, e doar muzică, nu? La Măruţă o vedem pe femeia cu cei mai tari sâni din lume, spărgând doze de bere în decolteu, dar nu ne îngrijorăm, pentru ca este ProTV în plină dupa-amiază, când se întorc copiii de la şcoală şi dau drumul la televizor în timp ce mănâncă o gustare sau îşi fac temele. Viaţa intimă a maneliştilor şi dramele vedetelor de plastic sunt un alt fel de tocăniţă televizată pe care o înghiţim zilnic. Ca să nu mai menţionăm că ceea ce ni se dă nouă cu titlul de ‚ştire’ nu mai are de mult nicio legătură cu jurnalismul, obiectivitatea şi noţiunea de interes public.

De aceea, nu pot fi acuzată că militez pentru cenzură sau îngrădirea accesului la informaţie. Ceea ce vedem noi la televizor în 2014 în România nu este informaţie. Este balast. Eu nu mai am televizor de 5 ani. Dar asta nu înseamnă că nu sunt informată. Informaţia există, iar accesul la ea e liber pentru cei care sunt interesaţi de un subiect. Dar de la a căuta o informaţie până la a apăsa pe butonul telecomenzii şi a înghiţi nemestecat orice iese din televizor, e cale lungă şi presărată cu multă inactivitate a neuronilor. Iar neuronii care nu fac exerciţii mor mai repede.

Citiţi, fraţilor o carte, în loc să căscaţi gura la divorţul Biancăi Drăguşanu, că divorţul e subiect de conversaţie timp de o săptămână, dar despre Anna Karenina se va vorbi şi peste 100 de ani!

 

Mulțumesc Alexandrei Mihalcea pentru ajutorul acordat în realizarea acestei anchete.

Mergeți și vedeți filmul!

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391