Primul autograf [Ana Maria Sandu, Marius Oprea]

[continuare]

Nu-mi amintesc care a fost primul autograf pe care l-am primit. Dar știu sigur că n-a fost de la un scriitor. În copilărie, săptămînă de săptămînă, mergeam de la spectacolele de la Casa de cultură a sindicatelor din Târgu-Jiu, unde lucra tatăl meu. Fie ele de teatru sau de muzică. După ce cădea cortina pe scenă, el mă lua de mînă și coboram în cabinele artiștilor. Inima îmi bătea foarte tare. Apropierea de oamenii aceia, pe care îi văzusesm cu puțin timp în urmă și îi aplaudasem, mă emoționa foarte tare. Nu reușeam să scot nici un cuvînt din gură, deși cei mai mulți erau drăguți și prietenoși cu mine. Îmi semnau pe cîte o foaie de hîrtie și îmi scriau cîteva rînduri. O vreme am păstrat dovezile acestor întîlniri. Mi se păreau prețioase. Apoi nu m-au mai interesat și le-am rătăcit. Cînd am crescut n-am mai colecționat niciodată .”


Cum să nu-mi aduc aminte de primul autograf? L-am primit de la Alexandru Muşina, „maestrul” nostru, al „Grupului de la Braşov” în vara anului 1984; abia ce intrasem la facultate şi, ca şi Simona Popescu, terminasem primul an, eu la istorie, spre deosebire de ceilalţi care au făcut  filologie. se întorsese din armata la TR plin de poveşti „de valiză”, iar tocmai intrase şi el cu brio la Filologia de la Bucureşti. A fost ultima întîlnire în „formaţie completă” a grupului, la Sandu Muşina.

Sus, în garsoniera lui dublă, cu bucătărie şi baie comună de la etajul 1 din Strada Castelului 104 din Braşov am petrecut, ca întodeauna, momente minunate; cuvintele noastre din discuţiile din ce în ce mai „tari” de sens (aşa ni se părea atunci) s-au risipit în aerul zilei prelungite în noapte, odată cu fumul ţigărilor. A doua zi, ca „ofrandă” adusă maestrului, am ieşit noi, băieţii, să-l ajutăm să-şi vîndă într-o mică piaţă din Zărneşti ultima recoltă de gladiole a acelui an, aduse de la mica lui seră din Şinca. Am rîs straşnic de Caius, care reuşea să intimideze clientela cu statura şi discursul lui. Şi, din cînd în cînd, să plaseze, ca prin minune, cîte un buchet. Sandu, Andrei, Caius, îmi dădeau senzaţia puterii de a schimba lumea prin poezie. Am rămas cu lecţia „maestrului” învăţată şi lumea într-adevăr s-a schimbat. Nu ştiu dacă să o pun numai pe seama versurilor noastre. Cel puţin din modestie, nu neapărat pe ale mele.

Cu siguranţă, însă, pe ale lui Sandu Muşina, Caius şi Andrei; da, poezia lor m-a făcut ceea ce sunt. Şi Strada Castelului 104, locul, dar şi volumul lui Sandu Muşina apărut la Cartea Românească în acea vară indiană a anului orwelian 1984, în care îmi scria «lui , mare maestru al văzutului pe sub pămînt…».

 

.


Cu prilejul aniversării celor 8 ani de activitate editorială, revista SemneBune dorește să mulțumească publicului pentru momentele petrecute cu noi. Marcăm, astfel, un nou reper pe harta informațiilor culturale publicând amintirile câtorva personalități autohtone și colegi de redacție despre Primul autograf pe care l-au primit. În urmă cu 10 săptămâni, am început să publicăm câte două povești mulțumindu-le celor ne-au împărtășit memoriile unor intimități olografice.

La mulți ani, România!

 

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.