(D.d.S) Florina Ilis – 6: Coborârea din sine în lume

coperta11Închei acest Dosar de Scriitor, dedicat prozatoarei clujene , prin a spune câteva lucruri despre primul ei roman, Coborârea de pe cruce, cel care începe trilogia virgulei, fiind numit și romanul eului, al unui eu creator. Și este vorba chiar de un creator în această carte: un pictor de biserici, Theo Anghel, care, ajuns la bătrânețe, aproape orb, are pe lângă el un ucenic, pe Daniel, care îl ajută să termine ultima sa lucrare, ultima sa pictură de biserică. În paralel cu firul narativ principal avem în fața ochilor jurnalul de tinerețe al pictorului, pe care i-l citește Daniel seară de seară și din care aflăm câte ceva despre viața acestuia, mai cu seamă despre primii ani ai tinereții, studiile în Italia, unde cunoaște o grămadă de alți tineri, fiecare insolit în felul său, unde cunoaște și dragostea mai multor femei, dar și câteva ceva despre anii săi de ucenicie în preajma bătrânului Luca.

Pe lângă pictura de biserici, Theo are și propriile sale proiecte, cel din urmă fiind o suită de tablouri inspirate din scene biblice modernizate și chiar blasfemiatoare: Iisus cu ochelari de soare, Bunavestirea cu o Marie care vorbește la telefon în preajma unui înger invizibil sau o Cină cea de Taină unde se bea Coca-Cola. Aceste tablouri îi aduc necazuri și datorită viziunilor sale neortodoxe asupra pictării sfinților, el se află aproape în imposibilitatea de a mai termina această ultimă lucrare, fiindcă preotul declară că nu va ține slujbă într-o biserică pictată astfel. În timp ce ni se dezvăluie trecutul lui Theo, ni se dezvăluie și prezentul, dar mai ales viitorul lui Daniel. Copil orfan, crescut de călugări, acesta visează să ajungă și el unul, însă întâlnește refuzul părintelui Ioan, duhovnicul său, care, înainte de moarte îi sugerează să cunoască lumea înainte, fiindcă, spune el, cu cât păcatul e mai mare, cu atât e și căința mai puternică. Acestea sunt firele epice principale, populate cu o mulțime de alte personaje: femei, preoți, călugări, pictori, chiar activiști de Partid, fiindcă tinerețea lui Theo a fost în timpul comunismului, însă cea mai mare parte a romanului este una dedicată vieților interioare ale personajelor principale: vise, amintiri, idei, temeri, lupte, aspirații.

Pictorul este sfâșiat între dorința de a fi un credincios adevărat și aceea de a da peste cap Creația, prin artă și prin trai desfrânat, iar Daniel este prins între lumea călugăriei și viața reală și păcătoasă. Numele nu sunt alese la întâmplare: Theo Anghel (angel) este îngerul prins între dorința de a fi aproape de Dumezeu și dorința de a fi Dumnezeu, iar Daniel este numit după profetul biblic, atât pentru că este naratorul poveștilor, dar și fiindcă vorbește plin de înțelepciune. Laolaltă cu ei și celelalte personaje au rădăcini biblice sau au legătură cu credința: femeile păcătoase, pilda lui Iov (unul din personaje pierde tot ce are), ateul (un doctor psihiatru), agnosticul (unul din pictorii de biserici) sau sfântul (părintele Ioan). Cu toții sunt prinși în goana nebună a lumii, însă cu toții se întâlnesc în biserică. Cu toate acestea romanul este doar în aparență unul despre religie sau credință, substratele sale fiind și de altă natură: viața artistului în toată mizeria și frumusețea sa este unul din ploturile principale.

calimanesti-cozia-bolnita-valcea-coborarea-de-pe-cruceÎmi place că, și de data aceasta, a venit cu toate temele făcute și romanul este presărat din abundență cu detalii tehnice legate de pictura bisericilor, lucruri care mi-au trezit interesul, mai ales fiindcă nu știam mai nimic despre această artă cu adevărat aparte. Pe lângă acestea, descrierile făcute atât stărilor sufletești ale omului, cât și ale naturii, ale unor tablouri sau scene de viață sunt deliciile presărate din când în când de autoare. Fiind primul ei roman, se văd unele stângăcii, însă își definește aici stilul pe care îl va transforma în artă în următoarele romane ale acestei trilogii atipice, Chemarea lui Matei și Cruciada copiilor: frazele lungi, lipsa punctelor, fluxul conștiinței, frazele care te amețesc fiindcă aproape încep unele din altele, schimbarea naratorilor (de data aceasta mai puțini decât în celelalte opere, minus Chemarea lui Matei unde este unul singur, Matei) sau integrarea unor lungi pasaje descriptive. Fiind parte jurnal, autoarea exceleză în acest stil și chiar ai impresia că citești un jurnal autentic al unui pictor:

Cred că pictura e singura artă care ne învaţă să tăcem, în sensul real al cuvântului, pictura modernă păcătuieşte prin acel metalimbaj pe care îl creează în jurul ei, punând cuvintele s-o explice, pictura n-are nevoie de cuvinte, şi cred că adevărata tăcere mă poate învăţa numai pictura religioasă, să pictezi o biserică! (p. 70)

florina-ilis-cu-modestie-ii-dedic-vietile-paralele-amicului-mihai-eminescu_7Este probabil cel mai personal roman al autoarei, întors către sine, către viața interioară, de aceea acțiunea este destul de statică și destul de plictisitoare uneori. Nu e un lucru rău, însă mulți cititori ar putea întâmpina unele dificultăți, mai ales dacă nu sunt educați la școala clasicismului rus de unde își trage autoarea seva. Romanul ei este dostoievskian în abordare și în alegerea temelor, chiar dacă este scris într-un stil modern. Coborârea de pe cruce poartă în inima sa ficțională un tremur ideatic, romanul putând fi citit în cheie de parabolă, fiindcă fiecare poveste are ceva moral în ea, chiar și când este cât se poate de lumească. Un bun cunoscător al ortodoxismului, dar și al picturii moderne, dar mai ales al picturii sau zugrăvirii de biserici, poate descoperi mai mult decât un cititor simplu, fiindcă autoarea metaforizează mult unele scene și face apel la aceste științe, arte sau practici, în feluri ascunse, abia rostite, deschizând căi largi spre accesul la partea superioară a romanului: cea a ideilor și a credinței. Mai importantă decât povestea în sine este în acest roman introspecția și proiectarea lumii interioare a personajelor în scene de viață. Mânați de impulsuri contradictorii ei merg prin lume cu umilință sau cu revoltă sau cu ambele în același timp. Coborârea de pe cruce este ca o plonjare într-o mare de ego spre care privește Dumnezeu.

În încheierea Dosarului aș mai vrea să spun câteva cuvinte: Florina Ilis este cu adevărat una din prozatoarele cele mai complexe și o voce puternică în literatura română de azi. Este și o scriitoare care muncește mult, dar o face cu plăcere, și asta răzbește din text. Scrisul ei este cameleonic și autoarea se dedublează constant: scrie din perspectiva unui copil, apoi a unui bătrân, a unei femei, a unui bărbat, este ba amuzantă, ba extrem de tragică, este frivolă și înțeleaptă, poate scrie în stilul cel mai direct, realist, dar și într-un stil din care mustește postmodernismul. Romanele ei se citesc în tihnă, ba cu sufletul la gură, ba cu privirea întoarsă spre sine, însă oricum ar fi ea nu dezamăgește, ba mai mult, creează dorința de a citi cât mai mult, fie din opera sa, fie literatură în general. Iar aceste lucruri sunt rare azi.

Va urma un interviu în care vom cunoaște autoarea căreia pur și simplu îi place să scrie.

Celalalte numere ale dosarului aici, acolo colea și dincolo și dincoace.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

V. Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB.
Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth).
Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 230