(D.d.S) Florina Ilis – 5: Copiii supărați pe lume pleacă în cruciadă cu trenul

coperta1Marile obsesii ale românilor la începutul anilor 2000 erau legate de integrarea europeană, traficul de copii, corupția politicienilor, terorismul, sfârșitul lumii (care trecuse odată cu intrarea în noul mileniu, dar semnele încă existau – și există, ar zice unii), calculatoarele, muzica pop, filmele de acțiune, afacerile ilegale. Nu s-au schimbat multe lucruri între timp, doar câteva date al aceleiași probleme, iar un autor care știa să privească în jur ar fi găsit multe subiecte despre care să scrie. Și mulți au făcut-o, dacă ne aducem aminte, în acei ani a fost un adevărat boom editorial, din ce în ce mai mulți tineri au publicat cărți racordate la realitatea înconjurătoare, dar și cu un oarecare iz occidental, mimetismul fiind în plină putere. deja publicase și se remarcase, însă în 2005, Cruciada copiilor este cartea care a impus-o de fapt în literatura română, cu toate că și celelalte romane publicate până atunci o puseseră în centrul atenției, însă cu acest roman ea a confirmat toate așteptările, ba cred eu, chiar le-a depășit. Nici ce a urmat după Cruciada copiilor nu a făcut altceva decât să reconfirme talentul acestei scriitoare, al cărei stil poate speria la prima vedere, datorită frazelor lungi, fără punct, dar care te captivează prin poveste. Din punct de vedere stilistic romanul este complex, polifonic, o desfășurare de povești și personaje ca în romanele rusești de secol 19, dar scris într-o manieră postmodernistă sau care aduce a autor sud-american.

În cartea aceasta, poveștile, în strânsă legătură cu obsesiile despre care vorbeam, curg una după alta, una dintr-alta, într-un flux continuu, nu ai timp să respiri, vocile se schimbă la fiecare paragraf, sunt mai multe fire narative care se desfășoară concomitent, cu personaje care se întâlnesc în același decor, au legătură unele cu altele sau creează acele legături în timp real, spre a se întâlni toate înspre finalul romanului de aproape 500 de pagini (Florinei Ilis îi place să scrie!). Dacă în celelalte romane citite până acum autoarea folosea în fiecare capitol o voce diferită sau păstra aceeași voce de-a lungul întregii cărți, acum există un narator omniscient care controlează totul, dar și acesta este întrerupt din când în când de gândurile personajelor sau de perspectiva lor, cam cum făcea Rushdie, de exemplu, în Copiii din miezul nopții. Cartea este în fond un thriller mascat, care te ține cu sufletul la gură, în care niște copii care merg cu trenul la mare, într-o tabără, alături de profesori, sunt ajutați de un copil al străzii să cucerească trenul și să-l ia în stăpânire. Evident, toată lumea crede că este vorba despre teroriști, mai ales că intră în scenă și Mafia țigănească, cea care se ocupă de traficul de carne vie, mai cu seamă minori care sunt vânduți pedofililor străini, dar și cu traficul de arme sau de droguri, și de aici o întreagă criză care capătă proporții internaționale.

Avem și o vrăjitoare, dada Angelica, cea mai temută dintre toate, care manevrează lucrurile din apartamentul ei din Fernentari, ajutată de cărțile în care citește tuturor marilor oameni aiarticle-2016696-002B038B000004B0-232_634x389 zilei, de la politicieni, la polițiști sau vedete de televiziune, și mai avem și ziaristul care umblă după marele subiect, polițistul care vrea să rezolve marele caz, mafiotul care vrea să scape basma curată, profesorul de religie care visează la o iubire sinceră, copilul străzii care vrea să se reunească cu sora lui și să salveze toți copiii din lume. Dar în centrul acestor zeci de povești separate, care se leagă cu toate, sunt de fapt copiii: ei pornesc o cruciadă împotriva oamenilor mari, un joc inițial, dar care capătă proporții imense, alimentate din belșug și de mass-media care vede în acest eveniment un subiect numai bun de ros. Este extraordinar cum ajunge autoarea din aproape în aproape să ne spună o poveste demnă de un blockbuster hollywoodian (fără glumă!, dacă un regizor american ar ecraniza romanul ar ieși un film care ar umple cinematografele), dar în același timp este un roman care spune multe despre viața omului în România anilor 2000, într-un mod direct, profund și sincer.

249_0_1Dar cartea Florinei Ilis este și amuzantă, copiii ajunși stăpâni peste tren se joacă din ce în ce mai periculos, dar totuși naiv, se înfiripă și niște povești de amor, timide, dar cel mai bine vedem cum toate gândurile oamenilor mari se îndreaptă doar înspre: cum să facă mai mulți bani, cum să și-o tragă cu cele mai bune femei, cum să scape din România, cum să se căpătuiască într-un fel sau altul. Copiii nu au nici un rol în lumea adulților, iar copiii abandonați prin canale sunt folosiți fără scrupule ca marfă sexuală, iar acum e rândul lor să cucerească lumea, fiecare cu visul său: unul se vede harry potter, altul van damme, david beckam, armă letală sau tom cruise în top gun (autoarea scrie toate aceste nume cu literă mică), iar fetițele se văd britney spears sau alte vedete pop și se visează în brațele vreunui enrique iglesias. Este revolta copiilor care dacă nu au fost lăsați pe străzi au fost abandonați de părinți calculatorului sau televizorului, care le sunt tată și mamă. Mai toți copiii din carte suferă după dragostea părintească și mai toți părinții au altceva de făcut. În roman apare și Ilarie, tânărul pasionat de aparițiile Fecioarei din romanul Chemarea lui Matei, care este acum om mare, programator și primul care își dă seama despre ce se întâmplă în trenul copiilor. Romanul, în fapt, pune două probleme: inocența ca salvare a lumii și ce se întâmplă într-o lume răsturnată, în care adulții plini de probleme sunt supuși copiilor.

Cu acest roman, de răsturnare a lumii, se încheie trilogia virgulei, proiectată de autoare, și se încheie în mare forță. Și nu, nu este Împăratul muștelor în variantă mioritică, fiindcă pune cu totul alte probleme decât cartea lui William Golding, care pornește de la o cu totul altă premisă. Este pur și simplu romanul care definește sufletul României aflată în derivă încă din 1990, un roman total. Ziaristul Pavel Caloian spune foarte bine:

sîntem într-o continuă amînare, o istorie a amînării e istoria românilor! de parcă destinul unei ţări poate fi amînat la nesfîrşit, te ia pe sus orice ai face, cum s-a întîmplat şi cu revoluţia! Dar noi, românii, ne-am format la şcoala amînării şi a răbdării, suntem etern amînaţii istoriei! Cînd oare ne vom lua destinul în mîini?! (p. 285)

Copiii sunt cei care își iau destinul în mâini: Calman, copilul străzii, Cazimir, Octavian, Bogdan, Denis, Tiberiu, laolaltă cu Alina, Sonia sau alți și alți copiii porniți în vacanță. Ei pun stop jocului realității mature și încep jocul lor, construiesc lumea lor, pe care cei mari au distrus-o prin corpuție, crimă, nepăsare și furt. Dar mai ales nepăsare. Iar acest roman puzzle, verosimil până la capăt, le aparține lor, inocenților care își pierd inocența pentru a face lumea din nou inocentă.

Celalalte numere ale dosarului aici, acolo colea și dincolo.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 229