Dosar de Scriitor: Emil Brumaru (III)

Capitolul al III-lea: Iubita mea, sînt ultimul poet balcanic/Primeşte un decojitor mecanic!


Cerşetorul de cafea (prefaţă de Livius Ciocârlie)
Opere III
, 2012

Criticul Dan C. Mihăilescu spunea despre că devine propriul său personaj în epistolele din volumul apărut la Polirom, în 2012. Jocul de măşti, fervoarea cu care îi pisează pe clasicii ruşi, dar şi cultul pentru cafeaua băută dimineaţa sunt doar câteva din elementele ce definesc scrisorile trimise de Emil Brumaru către: Lucian Raicu, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Radu Petrescu, Alex Ştefănescu, Ilie Constantin şi Florin Mugur (ordinea în care apar în carte).

Epistolele, acest exerciţiu continuu de imaginaţie, dar şi de disciplină, sunt modalitatea prin care poetul rămâne constant aproape de literatura mare. Cumva, acesta se simte izolat de evenimentele şi cărţile importante, iar prin scrisori simte că recuperează timpul pierdut. Volumele apar cu întârziere la Iaşi sau Dolhasca şi sunt din ce în ce mai puţine mai ales spre sfârşitul anilor ’70, începutul anilor ’80, după cum remarcă chiar poetul.

Ba mai mult, Emil Brumaru este foarte atent la tot ceea ce se întâmplă la gazetele literare, dar şi în literatura contemporană. Acesta nu se sfieşte să spună lucrurilor pe nume, dovedind un curaj aproape nebunesc.

 “Se formează o nouă burghezie snoabă, foarte acoperită de funcţiile importante pe care le deţine, distrugătoare de cultură prin confiscarea cărţilor în biblioteci particulare, virgine, nerăsfoite.” (p.118-119)

Sunt pasaje în aceste scrisori, în care autorul cîntecelor naive atacă voalat sau direct regimul comunist. Ar fi foarte interesant de văzut dacă rândurile de mai jos pot fi încadrate la capitolul disidenţă. Chiar dacă acest aspect nu ar funcţiona, rămân, în epistolele poetului, zone de ironie fină la adresa regimului comunist.

 “Vă daţi seama, paragraful acesta nu-i scris numai pentru dumneavoastră!’’ (p.75)

‘’Ieri, la librarie, cînd ieşeam, observ, sprijinită de maşina aceea brontozaurică de făcut bonuri, o carte cartonată, maro, cu un bileţel între file. Preţ redus, 3 lei. Ce credeţi că era? N-o să ghiciţi niciodată! Un volum de Lenin!’’ (p.122)

Brumaru este şi un fin critic literar, însă nu uită niciodată menirea lui de poet. La un moment dat, afirmă chiar că nu există poeţi mici, căci însuşi faptul de a fi poet te face mare (ce-i drept nu oricine poate fi poet). Îi laudă pe Leonid Dimov, pe Mircea Ivănescu sau pe Mircea Dinescu. Ultimului îi face un portret minunat într-una dintre scrisorile către criticul Lucian Raicu. Nu îi uită nici pe optzecişti, pe care îi numeşti blugişti.

“Comparaţia o să vă pară grosolană, dar eu îl văd pe Dinescu ca pe o maşină de tocat carne. Îi bagi viaţă, trupul cu viscerele calde, mustind de sînge în gura lacomă a maşinii, învirti tot tu şi pe partea cealaltă iese poezia.” (p. 114)

Nu îi uită nici pe optzecişti, pe care îi numeşti blugişti.

“În 1970 toţi erau nichitizaţi, abstracţi. Acum toţi sînt deja concreţi: vezi ultimul val de blugişti”. (p.625)

Nu putem neglija nici sutele sau chiar miile de versuri împrăştiate în întregul volum, versuri de sine stătătoare sau frumoase poeme în proză. Şi atunci când se simte lipsit de inspiraţie sau nu poate să scrie din cauza problemelor de sănătate, Brumaru face poezie. Sau se afundă în scriitorii săi favoriţi: Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Eminescu, Blecher sau Flaubert.

 “O, de-aş avea o sfoară de moşie, un conac în ruină, cîţiva mesteceni şi-un samovar! (…) Să mănînc somon şi batog, să joc biliard la o moşieriţă  tînără şi văduvă, (…) trupeşă  şi tandră, ahtiată după discuţii fine.” (…) (p.38)

Şi pentru că vorbim de scrisori, Hobbitul face şi un soi de cercetare în ceea ce priveşte corespondenţe din literatură română. Vorbeşte pe larg de epistolele schimbate de Radu Stanca şi Ion Negoiţescu. De asemenea, este mâhnit de faptul că scrisorile lui Alecsandri au fost redactate în limba franceză.

 

“Interesant că Alecsandri (şi alţii) îşi scriu majoritatea scrisorilor în franceză! Automat ele cădeau în afara literaturii române. Oare nu-şi dădeau seama? Mi se pare o ciudată lipsă de patriotism din partea lor. Scrisorile traduse nu mai au haz.’’ (p.455)

Trubadur, menestrel, poet olfactiv, cerşetorul de cafea se metamorfozează mereu sub altă mască. Ca un spectacol rocambolesc, ca o desfăşurare spectaculoasă a eului.

PS: Radu Vancu remarca într-o postare pe blog că reclama unui important magazin de amenajări interioare seamănă izbitor cu unul dintre distihurile lui Emil Brumaru. Desigur că nu au savoarea versurilor poetului. Nici nu cred că l-au citit.

„Iubita mea, sînt ultimul poet balcanic:
Primeşte un decojitor mecanic!’’ (p.274);

 

PS2: Săptămâna viitoare începem să vorbim despre poezia lui Emil Brumaru, deşi sigur am făcut-o şi până acum.

sursa foto aici şi aici

citiţi şi dosar de scriitor emil brumaru I şi dosar de scriitor emil brumaru II

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 391