Dosar de Scriitor: Emil Brumaru (II)

Capitolul al II-lea: Maşinăria de transformat litere în curcubeie s-a defectat?


Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Suplimentul de cultură
Editura Polirom, Iasi, 2006

Retorică sau nu, aceasta este întrebarea pe care şi-o pune în paginile cărţii Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (Polirom, 2006), volum ce reuneşte articolele publicate de autor în revista Suplimentul de Cultură între 2004 şi 2006. Pusă în antiteză cu un pasaj dintr-o epistolă a poetului către criticul Lucian Raicu, această interogaţie devine universală pentru orice menestrel aflat în căutarea muzei. Emil Brumaru este poet şi în scrisori, dar şi în articolele publicate în Suplimentul de Cultură. Iată pasajul la care fac referire.

“Ce odihnitor e să scrii unui critic! Orice ai spune, oricît de subtil sau de nasol, ştii că textul tău are şansa de a căpăta, prin ochiul inteligent al celui ce-l priveşte, un grad de refracţie nebănuit, surprinzător, aşa cum se întîmplă cu linguriţele lăsate banal, după ce ai lins şerbetul după ele, în apa unui pahar: se frîng delicios întru candoarea legilor fizicii.”[1]

Erotismul, exotismul, dar şi cele două toposuri fundamentale[2] (interiorul domestic şi microcosmosul natural) din poezia lui Brumaru sunt prezente şi în aceste articole de presă. Fie că vorbim de personaje mai vechi sau mai noi (Siropanda şi Antitero de exemplu), de biografia poetului sau de lirismul erotic (pornografic pe alocuri), stilul publicistic nu reprezintă decât o convenţie pentru poetul microspațiului domestic. Majoritatea articolelor pot fi citite în cheia poemului rococo, după cum am vorbit anterior.

“Mi-am închipuit mereu Îngerul, seducător, viclean, surîzător… un soi de elevă cu ghiozdănel, chiulind vesel la latină, fumînd… în blugi… Nu există?” (p.46)

“Mi-ar trebui un spaţiu filantropic, leneş, cuprins între garduri de mărăcinişuri împletite, şi un şezlong longilin, şi-o lumină căzută-n pacat, cu mari raze sugrumate printre frunze deja cercetate de slăbiciunile anotimpului, leşurile lor străvechi putrezind de paginile întoarse încet, ticăit, de sufletul calm cititor.” (p.83)

În puţinele momente în care nu este poet, Brumaru se aruncă în braţele lui Dostoievski. Ca şi în scrisorile către Lucian Raicu, şi aici, Brumaru simte nevoia unei implicări active în viaţa personajelor pe care le iubeşte. Doctorul Brumaru disecă şi alte opere literare cum ar fi Oameni de prisos de Cehov sau Aventurile Baronului von Münchhausen.

“Mă aruncam în braţele bătrânului Dosto ca şi cum altfel n-aş fi putut trăi o secundă în plus. (…) Reiau: nemaireuşind să-mi suport sufletul, îl băgam între personaje, luam parte la întâmplări, uneori le schimbam puţin, foarte puţin cursul, numai să-mi fie mie mai comod.” (p.87)

În episodul precedent, îl asociasem pe autorul cântecelor naive cu muzicieni rock-blues: B.B. King, Frank Zappa şi Gene Simmons. Prin variaţiuni inepuizabile la poetica sa domestică, prin necunoscutele aplecate adînc peste straturi proaspete de ceapă verde (p.114), dar şi prin grija pe care o poartă faţă de Arcadia poeziei sale, Emil Brumaru cântă (şi ne încântă) un blues al bucătăriilor de vară[3], şi improvizează pe ritmuri rock ‘n’ roll solo-uri de legume şi fructe.

Prospeţimea textului său merge până în punctul în care se întâlneşte cu limbajul de messenger. Nici acest limbaj nu rămâne nebrumarizat. Plin de umor şi de dezinvoltură, Brumaru se transformă în hobbit. Ca printr-o vrajă, sau… doar printr-un click.

lansarea-volumului-de-versuri-rezervatia-de-ingeri-de-emil-brumaru-19541“Aştept totuşi pozancele alea beton cu tine, barosano, că hobbiţii  sînt holbaţi si la creieri crăcănaţi.” (p.189)

Cu ce rămân din aceste articole? Poate cu admiraţia faţă de one-man show-ul Brumaru, poate cu câteva versuri pe care mi-aş fi dorit să le scriu eu şi, desigur, cu un autoportret foarte liric, pe care îl redau mai jos.

“Neliniştit, voi căuta să scriu despre linişte… Despre clipa prezentă, izbindu-mi faţa şi pieptul, însîngerîndu-mi-le aprig, duios, neverosimil de fraged, de dur… şi de binevoitor.” (p.48)

Oare mai crede cineva că maşina de transformat litere în curcubeie s-a defectat?

PS: Săptămâna viitoare vorbim de epistolele lui Brumaru, incluse în volumul Cerşetorul de cafea (Polirom, 2012)

 


 

[1] Emil Brumaru, Cerşetorul de cafea, Opere III, prefaţă de Livius Ciocârlie Editura Polirom, Iaşi 2012, p. 39

[2] Pop, Ion,   Jocul Poeziei, Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006, Capitolul „Cantecele naive” ale lui Emil Brumaru  (p. 371 – p. 383)

[3] Emil Brumaru, Julien Ospitalierul, Prefaţă de Alex Ştefănescu, Desene de Emil Brumaru, Editura Polirom, Iaşi, 2009,  p. 27, poemul Elegie, apărut initial în volumul Versuri (1970), Editura Albatros, Bucureşti.

 

surse foto aici și aici

citiţi şi Dosar de Scriitor: Emil Brumaru (I)

și continuarea aici.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392