Dosar de scriitor: Emil Brumaru (I)

Capitolul I: Să îl cunoaştem pe

Emil_BrumaruPutem vorbi despre într-un ? E una din întrebările care mi-au chinuit nopţile din ultima lună. După doi prozatori de anvergură (Lucian Dan Teodorovici şi Radu Aldulescu) şi un antropolog (Andrei Oişteanu), simţeam nevoia schimbării modului de abordare. Cumva, era nevoie de relaxare şi de un spaţiu ludic în care poezia să zburde. Lumea de afară nu ne ajuta în demersul nostru. Tirajele de sunt din ce în ce mai mici, iar titlurile din ce în ce mai puţine, târgul Bookfest fiind grăitor în acest sens.

Pe acest fundal, mi-am amintit şi de o discuţie avută cu un poet – nu îi voi da numele – acum vreo doi ani. El povestea cum, de multe ori, a sedus femei frumoase cu versuri de Brumaru, spunându-le că, de fapt, sunt poemele lui. Aceasta este pe scurt povestea premergătoare Dosarului de Scriitor .

Ştefan Augustin Doinaş spunea despre bardul cîntecelor naive că este unul dintre poeţii, atât de rari, care ştiu să-şi convertească defectele în virtuţi, făcând din ele un stil şi afirmând o personalitate. Înclinat spre retorism, el şi-a transformat discursul în joc. De fapt, cred că joc este cuvântul-cheie al întregului dosar, şi acel cuvânt prin care ne putem raporta la întreaga operă a lui Emil Brumaru, fie că vorbim de poezie, fie că vorbim de articole de presă sau de epistole.

Medic de profesie, Emil Brumaru a debutat în volum la treizeci şi unu de ani cu Versuri, la Editura Albatros din Bucureşti. Asta se întâmpla în 1970, după o lungă aşteptare. Cartea ar fi trebuit să se numească Fluturii de pandişpan, însă regimul comunist nu a fost de acord cu acest titlu.

Au urmat multe alte volume de poezie, dintre care amintim: Detectivul  Arthur (Cartea Românească, Bucuresti, 1970), Julien Ospitalierul (Cartea Românească, Bucureşti, 1974), Ruina unui samovar (Cartea Românească, Bucureşti, 1983), Dintr-o scorbură de morcov (Nemira, 1998, Bucureşti) sau Submarinul erotic (Cartea Românească, Bucureşti, 2005). În anul 2001 a primit Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, devenind şi cetăţean d eonoare al oeaşului Botoşani.

Pe lângă volumele de poezie, Brumaru este foarte activ şi în zona publicistică. România Literară, Suplimentul de Cultură şi Ziarul de Iaşi  sunt doar câteva repere în acest sens.  Nu putem neglija nici epistolele poetului, pe care le-a reunit în volumul Cerşetorul de cafea (2012). Î Despre această carte vom vorbi într-un episod ulterior.

Ceea ce este comun celor trei dimensiuni (poetică, publicistică şi epistolară) ale operei lui Emil Brumaru, îl reprezintă “teatrul rococo al reveriei sentimentale”[1]

Mergând pe latura sincretică, mi-am permis un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi arătat Emil Brumaru pe o scenă rock? Cu ce muzician de calibru seamănă poetul? Nu mi-a ieşit din prima, aşa că a trebuit să construiesc un personaj cu atributele mai multor artişti. Hibridul  rezultat  l-am aplicat pe chipul poetic al lui Emil Brumaru. Am luat eleganţa lui B.B. King, exuberanţa lui Frank Zappa şi nebunia lui Gene Simmons (KISS) şi am obţinut această mască. Vom reveni la acest subiect când vom vorbi despre articolele din Suplimentul de Cultură.

Revenind la literatură, cu precădere la portalurile care o promovează , am observat că sunt la modă sfaturile pentru scris de la diverşi mari autori. Haruki Murakami, John Steinbeck sau Ernest Hemingway ar trebui să ne facă viaţa mai uşoară în faţa colii de hârtie sau a tastaturii. Dar ce ziceţi de un sfat de la Emil Brumaru?

Totul e să ai curajul să te scoli din pat dimineaţa, să nu-ţi fie scîrbă să te îmbraci în hainele acre, puţind la subsuoară, să ai tăria de caracter să-ţi faci singur cafeaua în ibricul cu zmalţul spart. Pe urmă să te apuci să scrii, să transcrii.[2]

Prin mimarea solemnităţii, jocul măştilor culturale, ironie şi autoironie, bufonerie şi grotesc[3], dar şi prin delectarea cititorului de poezie (fervent sau doar pasager), Emil Brumaru a reuşit să depăşească atât tirajele mici, cât şi mizele mărunte. Şi da, Emil Brumaru este un mare poet. De aceea, îi dedicăm un dosar.

PS: Săptămâna viitoare vom vorbi despre volumul Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, care reuneşte articole publicate în Suplimentul de Cultură din perioada 2004-2006.


[1]Pop, Ion,   Jocul Poeziei, Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006, Capitolul „Cantecele naive” ale lui Emil Brumaru  (p. 371 – p. 383)

[2] Brumaru, Emil,  Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, Suplimentul de Cultură, 2006, p.94;

[3] Ilie, Rodica, Emil Brumaru – monografie, antologie comentata, receptare critica, Colectia Canon, Editura Aula, Brasov, 2003;

foto Mircea Struteanu

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392