Echipa Semne Bune despre Gaudeamus 2017

Am fost la , cum merg în fiecare an, ca la spa. Un spa al ochilor, al minții și al sufletului. L-am auzit pe Robert Șerban zicând în cadrul unei lansări de la Cdpl că așa își imaginează Raiul, ca un nesfârșit și mi-am însușit imediat această imagine și dorință. Mă unge pe suflet imersiunea în cărți și în oameni care le iubesc la fel de tare ca mine, și, deși în fiecare an ne plângem toți de aglomerație, de trafic, de înghesuială și de căldura de sub cupola Romexpo provocată de zeci de mii se inspirații și expirații, toate acestea ar trebui să ne bucure, nu să ne sâcâie. Pentru că aglomerația din jurul înseamnă că încă nu e totul pierdut: încă există oameni, din toate generațiile, care citesc, care sunt dispuși să își petreacă câteva ore frunzărind rafturi cu cărți și să își cheltuiască salariile, banii de buzunar primiți de la părinți sau economiile strânse chiar în pușculița cu eticheta Gaudeamus, pe cărți.

Mi-am întrebat colegii cu ce impresii au rămas după Gaudeamus 2017. Iată mai jos cum s-a văzut târgul din acest an din redacția Semne Bune:

Marius Surleac: „Târgul de de anul acesta a ținut, pentru mine, cam 4 ore într-o zi de sâmbătă – timp în care am alergat printr-un puhoi de oameni, am stat la o lansare, m-am întâlnit cu oameni frumoși (pe unii dintre ei nu îi văzusem de luni de zile), etc.

Mi-am luat un rucsac de cărți adunate de la editurile Art/Arthur, Herg Benet, Casa de Pariuri Literare și frACTalia.

Trec mereu cu mare plăcere pe la standul editurilor Art/Arthur să iau cărți pentru mine și pentru fiica mea – despre unele cărți am scris aici, dar de data asta m-am rezumat la ”Viaţa secretă a marilor scriitori” iar pentru copil nou-publicata ”Amuleta” (pe care a citit-o de două ori în weekend – atât de mult i-a plăcut). De la Herg Benet voi enumera ultimul volum scris de Cristina Nemerovschi – ”Dresoarea” dar și ”Celelalte Scrisori către Rita” a lui Ștefan Caraman (aka Kaos Moon) (recomand de altfel și volumul ”92 de povești cu cărți” despre care am scris în trecut).

La Casa de Pariuri Literare m-am dus ghidat spre ”Noaptea Sfântului Alcoolomeu” – de Octavian Perpelea, ”Totul numai pentru tata” – de Călin Torsan și ”Numele altora. Povestiri (în principiu) scurte” – de Cosmin Leucuța – dar în final m-am căpătat cu mai multe cărți. De la frACTalia am luat ”casele vor uita” – de Liviu G. Stan.

Am plecat nu înainte de a cumpăra niște ciocolată de casă cu fructe de pădure, îndulcită cu steviol.

În rest, tancuri și cai.”


Ciprian Burcovschi: „Ceea ce m-a copleșit a fost numărul uriaș de copii și adolescenți. Sâmbătă am asistat la o avalanșă de elevi pe scările tîrgului. Călcai pe ei, erau peste tot, te fereai dar tot te izbeai de câte un copil cu ochii cât cepele și gâtul de girafă. Pentru primul an de Gaudeamus când numărul copiilor și tinerilor este însutit mai mare decât al pensionarilor cu sacoșe de rafie. Chiar dacă au făcut irespirabil aerul și hărmălaia acoperea des lansările de carte, mi-a făcut o mare plăcere să-i văd pe „investigatori” cu cărți în brațe sau cu pungulițe ticsite balansate de grabă, să nu scape nescanată vreo editură. Puține grupuri de copii au urcat la nivelurile superioare. Literatura care contează se mai ascunde și pe sus, nu doar la editurile cu notorietate accesorizate cu mii de lucși și zeci de decibeli.

Apropo de „sus”: m-a bucurat optimismul editorilor cu afaceri mici și cocoțați la 7.7 (adică, nivelul al treilea). Sarcasmul și auto-ironia sunt cele mai bune ingrediente pentru o masă de 2mp, chiar dacă au vecini de gheretă o cafetărie, mese cu goblențuri, borcane și drajeuri apiculturale.

Anul acesta am întâlnit scriitori, editori și comunicatori care își mascau oboseala sau dezgustul mult mai bine decât la edițiile precedente. Mă gândesc că e semn de asumare și respect față de mediul cultural. Semne bune, ce să zic!?”


Cosmin Leucuța: „Cum a fost la Gaudeamus în 2017? Într-un cuvânt: nebunie. M-am trezit joi dimineață la ora 5, am luat avionul din Timișoara. La ora 9 eram în București. Mi-am lăsat geanta la niște prieteni, am făcut cunoștință cu mâțele lor și apoi am luat-o spre . Acolo am dat peste forfotă, lansări în toi, afișe, copii de toate vârstele alergau de la un stand la altul, blocau treptele de acces către niveluri, lumea vorbea la microfoane etc. Am ajuns la standul editurii Casa de Pariuri Literare și am dat pentru prima dată mâna cu Un Cristian, omul cu care plănuiam de vreo 4 luni lansarea unui volum de proză scurtă. M-am plimbat printre standuri, în principiu erau aceleași – și în aceleași locuri – ca și cele din anii trecuți. Printre cele cu cărți, mai vedeai niscaiva neguțători de cafea sau postere de filme dar, în mare, oamenii s-au prezentat cu cărți pe la . Plecând spre casă, în scuarul din fața Romexpo am văzut un lung șir de oameni înfofoliți care vindeau vin, brânză, cârnați și lumânări. Să meargă cu o carte bună. Sâmbătă am avut lansarea, și tot atunci am făcut cunoștință cu câțiva scriitori mai versați decât mine, colegi de editură: Adriana Cârcu și Viorel Marineasa. Pe lângă ei, am mai dat mâna și am schimbat câteva vorbe cu Vasile Leac, Irina Georgescu, Iulian Leonard și Mihaela Stanciu. Toți erau veniți să promoveze cărți pe care nu le enumăr aici, dar vi le recomand.

Lansare CDPL: Cosmin Leucuța, Robert Șerban, Adriana Cârcu, Viorel Marineasa.

Ca la orice eveniment de o asemenea magnitudine, nu puteau lipsi momentele dubioase (ca să nu zic penibile). Anul ăsta, RAO s-a făcut (un pic?) de râs cu lansarea cărților lui Adrian Năstase și a lui Dan Voiculescu. Am protestat prin absență, iar standul CDPL a fost închis pe perioada respectivă. Eram la mici și la bere.

În rest, nimic ieșit din comun. Niște prieteni autori au întârziat la propriile lor lansări din cauza marșurilor pregătitoare pentru 1 Decembrie, care aveau loc pe bulevardele de lângă Romexpo. Am văzut lume alergând după cărți proaste, dar am văzut și lume alergând după cărți bune. Duminică m-am întors acasă și, înainte de a ajunge la aeroport, mi-a fost frică să nu mă pună cei de la Ryanair să îmi cântăresc bagajul. Aveam multe cărți noi în el.”


Andreea Tănase: „În primul rând aș vrea să îi menționez pe cei trei prieteni care au lansat cărți noi la Gaudeamus 2017, și pe care i-am ascultat, aplaudat și citit cu drag: Ion CosmoviciManual de călătorie pentru 18-30 de ani (editura Galaxia Gutenberg); Cristina NemerovschiDresoarea (Editura Herg Benet) și Cosmin LeucuțaNumele altora. Povestiri (în principiu) scurte (Casa de paruri literare). Numele altora are deja și recenzie pe Semne Bune.

Sunt tare bucuroasă că l-am revăzut și pe Cornel George Popa la târg, ca cititor de rând de data aceasta, nu ca autor genial care își lansează încă o carte. De altfel, am văzut mulți scriitori pe care îi admir și îi citesc, și în fiecare an îmi propun să vin cu cărțile lor în geantă, să iau autografe de la toți, dar mereu îmi dau seama că voi parca foarte departe de intrare și va trebui să car kilograme de cărți pe distanțe de sute de metri, așa că renunț. În plus, mereu plec încărcată cu noile achiziții, care mă cocoșează destul.

Ca o paranteză, dar apropos de căratul kilogramelor de cărți,  am observat anul acesta un trend genial printre vizitatorii târgului: trollerul. Evident, o metodă implementată de veteranii împătimiți ai Gaudeamus. Zeci, poate sute de oameni de toate vârstele, trăgeau după ei diverse genți pe rotile în care îndesau cărțile cumpărate și straturile de haine pe care și le scoteau de pe ei în căldura de sub cupola. Bag mâna în foc și pun pariu pe orice că la Gaudeamus 2018 nu vor mai veni fără troller decât cei care calcă prima data la târgul de carte, pentru că am surprins priviri pline de admirație și invidie de la cei care nu avuseseră această idee salvatoare.

Ion Cosmovici lansând Manualul de călătorie pentru 18-30 de ani

Anul acesta am mers la Gaudeamus cu o strategie despre care credeam că mă va împiedica să cheltui atât de mult cât am cheltuit în anii precedenți pe cărți: am hotărât să nu mai cumpăr decât cărțile noi ale autorilor deja citiți și îndrăgiți. Cât de multe pot fi, mi-am zis?! Ei bine, foarte multe. Nici nu mi-am dat seama câți autori preferați am și cât de prolifici sunt! Prin urmare, am cumpărat de la standurile Okian și Nautilus foarte multe cărți în limba engleză: Three Daughters of Eve și Black Milk, singurele cărți ale lui Elif Shafak apărute în engleză pe care încă nu le aveam – o scriitoare pe care o iubesc și de care sunt obsedată de când am citit The Bastard of Istanbul. Am cumpărat a cincea carte scrisă de Marina Lewycka, The Lubetkin Legacy, tot pentru că am citit prima ei carte acum câțiva ani, A Short History of Tractors in Ukrainian, și m-am tăvălit pe jos de râs. La propriu. Apoi am citit tot ce a mai scris, așteptând să prind momentul în care sursa ei de umor provenit mai ales din diferențele culturale dintre migranții est-europeni și vestici se epuizează. Încă nu s-a întâmplat, așa că am cumpărat și a cincea carte pe care a scris-o. Apoi am adăugat la colecția mea Harry Potter cartea Fantastic Beasts and Where to Find Them – Newt Scamander, scrisă de J. K. Rowling cu scopul de a dona toate veniturile produse de volum către asociațiile de caritate Comic Relief și Lumos. (Mărturisesc că pe aceasta am și citit-o deja, în noaptea în care m-am întors cu ea de la târg, așa cum am făcut cu toate cărțile din seria Harry Potter). Am mai cumpărat și cele două cărți noi scoase de Mark Haddon: The Red House (roman) și The Pier Falls (proză scurtă). Iar dacă numele lui Mark Haddon vă sună cunoscut, dar nu știți exact de unde să îl luați, cel mai probabil i-ați văzut numele pe afișul spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții de la TNB, despre care v-am povestit aici. The Curious Incident of the Dog in the Night-Time m-a atins într-un mod foarte personal, într-o perioadă a vieții în care chiar eram în contact zilnic cu copii autiști, iar autorul m-a surprins cu următorul volum, A Spot of Bother, schimbând macazul total, și ca subiect, și ca stil. Abia aștept să văd cum sunt cele două cărți noi, luate acum de la Gaudeamus. Tot la categoria autori care mi-au plăcut la prima lectură și ale căror cărți le voi cumpăra cu sfințenie pe măsură ce le vor publica sunt Natsuo Kirino (o scriitoare japoneză absolut originală și înspăimântătoare prin realismul și franchețea ei) și Nick Harkaway (un scriitor cu o imaginație atât de fantastică încât nu înțeleg de ce nu este la fel de popular ca Tolkien și de ce nu se bate Hollywood-ul pentru drepturile de a face filme bazate pe cărțile lui). Am ajuns acasă de la Gaudeamus cu Real World și Grotesque (noile romane ale lui Kirino) și cu Tigerman, al lui Harkaway. Însă am reușit să îmi încalc promisiunea de a cumpăra doar autori deja citiți, pentru că am aflat că Tom Hanks a scos un volum de proză scurtă (Uncommon Type) și nu m-am putut abține, a trebuit să fie al meu! Tot autori necitiți încă, dar pe care nu m-am putut abține să nu îi pun în traistă, sunt E.O. Chirovici (The Book of Mirrors) – pentru că este un român care a dat lovitura cu un roman scris în engleză și Takashi Hiraide (The Guest Cat) – doar pentru că autorul e japonez și pe copertă e o pisică, ceea ce pentru mine sunt două elemente esențiale care îmi garantează că îmi va plăcea cartea.

Am cumpărat și cărți în limba română, desigur, dar dintre ele voi menționa doar Microficțiuni de Régis Jauffret, o carte care m-a intrigat la prima vedere, și din care, după ce am citit câteva pagini la standul editurii Vellant, am cumpărat chiar două exemplare, unul pentru mine și unul de dat cadou cuiva drag de Crăciun. Este o carte care conține 500 de proze scurte. Fiecare pagină este o altă poveste, un alt personaj, o altă tipologie umană. O radiografie a societății moderne văzută prin ochii fiecărui membru imperfect care o compune. O idee extraordinară și executată cu stil.

Desigur, intenționez să vă povestesc pe Semne Bune despre fiecare autor și fiecare carte cu care mi-am îmbogățit biblioteca la Gaudeamus 2017, așa că vă încurajez să vă abonați la newsletter-ul Semne Bune pentru a afla când apar cronicile promise.”


Eli Teoharie: „E una dintre cele mai haotice perioade ale anului la mine așa că nici n-am apucat să mă prind că no shave noiembrie și hopa e miercuri 22, acel moment când newsfeed-ul explodează de poze cu oameni prin standuri, de selfie-uri cu cărți, de check-in-uri la lansări și mai ales de texte care mai de care mai metaforice despre cât de poetic e să mergi la Gaudeamus să te afișezi în lume ca o entitate bipedă socio-culturală ce ești.
Evident că m-a prins febra shoppingului și am planificat minuțios ieșirea din casă și attendence-ul la renumitul târg.
Fast-forward și voila e sâmbătă 25, sunt trează de la prima ora și știu exact la ce lansari vreau să fiu la 14:00, la 16:00 și la 19:00, mai mult, știu și cu cine mă văd să beau o cafea.
Mai am nevoie doar de un power-nap de 20 min înainte de prânz pentru că nu mai am concealer (the drama is real) deci trebuie să fac cearcănele să dispară the old fashioned way. Vreo 4 ore și un vis ciudățel mai târziu, cearcănele au dispărut la fel ca și planificarea mea minuțioasă.
Noroc că Derea e deja pe drum și ne culege din zbor așa că la jumătate de oră peste 18 intrăm în târg. Eh, balul e de mult în toi și dacă pe insta atmosfera părea idilică, realitatea e mai puțin de filtru Ludwig și mai mult de black-friday american. Căldură mare moncher, aglomerație nu mai zic. Derea zice uite pe X, uite pe Y, eu nu apuc să salut pe nimeni, peisajul se schimbă mai repede ca atunci când te uiți la filmulețe în time-lapse. La cât de coerent sunt numerotate standurile, șansele să ajung la Leucuța la lansare la ora 7, fix la nivelul 3.2, standul 132, descresc exponențial.
Ajung la locul cu pricina doar cu câteva minute întârziere, dau în sfârșit peste fețe cunoscute, dragi și zâmbitoare, ale amicilor de la Semne Bune pe care îi salut în șoaptă (lansarile celor 4 autori au început deja). Da, 4 autori, exact ca orele mele de somn, cantitativ mi-am recuperat pe final norma, chiar dacă involuntar și nu tocmai cu scriitorii pe care îi alesesem de dimineață.
Se face însă ora 8, a inchiderii, și, după toate complezențurile, pupăturile, o biscuite, alea alea, eu n-am nici o carte. Noroc că mă împiedic de standul Nautilus și cum recent mi s-a aprins o înflăcărată (haterii ar spune pre-adolescentină) pasiune pentru fantasy în limba engleză sunt practic în cel mai potrivit loc. Jap jap, în mai puțin de 10 min îmi aleg și duc la casa de marcat Valis (a lui Philip K. Dick), Bete (a lui Adam Roberts) și All the Birds in the Sky (a lui Charlie Jane Anders). Primesc cadou The Book of the New Sun (a lui Gene Wolfe) și gestul mă emoționează atât de tare încât dau repede cu cardul și plec țopăind printre standurile deja închise. În fața ieșirii, dau cu ochii de domnul din stand de la Nautilus și mă simt exagerat și foarte evident flatată… oare vrea să îmi mai dea încă ceva cadou?
Nu tocmai… ar prefera, în schimb, să-i plătesc cărțile, căci tranzacția a fost respinsă… Of, fie… mă întorc, dau cu cardul, pun și pin de data asta, tranzacție efectuată cu succes, yippie ki yay motherfucka’, am 2 kile de cărți și nici un cearcăn, practic ziua asta e un mare succes.
Am sărbătorit victoria cu o porție de paste geniale și imediat ce am ajuns acasă m-am apucat să-mi frunzăresc captura, motiv pentru care luni aveam cearcănele până pe pomeți când am ajuns la birou, dar hey, I’m living the dream, my fantasy surrealistic electric dream.”


Andreea Banciu: „O știți pe aia cu „mă simt ca un copil într-un magazin de jucării”, da? Ei, cam așa mă duc eu la târgurile de carte. Plimbarea printre standuri, căutarea, agitația, lansările cu ștaif și cele cel puțin stranii, nehotărârea și sentimentul cu care plec încărcată până la urechi de cărți. Am toate motivele să umblu cu orele prin târg și să plec epuizată, ca după o zi de lucru.

Anul ăsta am fost relativ cuminte și m-am dus chitită să fac rost de câteva pentru sufletul meu și pentru mama, care e cititor pasionat de literatură română. A, și de niște SF în original, pentru prințul consort. Partea bună a târgului e că găsești tot ce-ți trece prin cap și ți-ai putea dori. Partea mai puțin bună e că dai și peste fenomene stranii, cum ar fi la prețuri uriașe (pe tiparul emag-ului, de Black Friday), lansări care, într-o lume ideală, nu ar trebui să aibă loc vreodată (vezi episodul cu „dom’ Profesor” și lupta lui politică). Apropo de lansarea cu cântec de la RAO, jos pălăria pentru Lidia Bodea, directorul general al editurii Humanitas, care și-a anunțat demisia din Comitetul Director al Asociației Editorilor din România, după lansările băieților buni, din școala editorială Rahova. Era cazul ca cineva să-și asume o poziție publică, față de genul ăsta de promovare.

Cu ce am plecat de la Gaudeamus: sunt în etapa „Julian Barnes day in, day out”, așa că mi-am completat colecția cu două . După ce termin „Copilăria lui Kaspar Hauser” (pasiunea mea pentru povești de București e pe deplin satisfăcută), reintru în transa Barnes. Apoi, niște Dan Lungu pentru mama, niște proză scurtă românească pentru sufletul meu (Răileanu și Leucuța), „Abaddon’s Gate”, pentru prințul consort și „Lamb: The Gospel According to Biff, Christ’s Childhood Pal” (Christopher Moore), pentru că mor după absurd.”


Recompensăm lunar abonații revistei.








Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 314