O piesă cu un titlu lung, aparent copilăresc, şi-a făcut apariţia în repertoriul Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti la începutul lunii februarie. O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este un spectacol adaptat după un roman de Mark Haddon, al cărui titlu original este The Curious Incident of the Dog in the Night-time. Pentru cei care nu au auzit de carte, aş putea face aici o pledoarie prin care să îi conving să o citească. Pentru că merită; pentru că a fost vândută în mai mult de 6 milioane de exemplare; pentru că auzim din ce în ce mai mult despre copii autişti şi aspergici; pentru că Mark Haddon a surprins atât de bine universul interior al unui astfel de copil şi nevoile lui de bază în efortul de adaptare la lumea din jur. Cartea a apărut în limba română la Editura Trei. Dar, mai la îndemână şi mult mai spectaculos, ar fi să mergeţi la teatru, la O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii. Adaptarea pentru scenă îi aparţine lui Simon Stephens, iar traducerea lui Andrei Marinescu.
Spectatorii intră în Sala Pictură pentru a-şi ocupa locurile şi găsesc pe scenă cinci personaje care formează un cerc în jurul unui câine mare şi negru străpuns cu o furcă. Este o imagine puternică pentru o deschidere de spectacol, amplificată de lipsa elementelor de decor pe o scenă complet albă. De asemenea, personajele stau în picioare, iar în mijlocul lor se roteşte neîntrerupt corpul câinelui mort. Sala Pictură este una dintre cele două săli ale Naţionalului care are rotativă încorporată în scenă.
Dintre cele cinci personaje în costume şterse, care abia te ajută să le deosebeşti de fundal, iese în evidenţă un băiat în hanorac colorat, ce pare să fie suspendat în timp şi deloc conectat cu lumea exterioară. După începerea spectacolului, vom afla că el este Christopher Boone, că are 15 ani şi că merge la o şcoală pentru copii cu nevoi speciale. Tot el ne spune că locuieşte cu tatăl său, pentru că mama i-a murit şi că Wellington, câinele omorât cu furca, era prietenul său. Tocmai pentru că erau prieteni, Christopher hotărăşte să dezlege misterul crimei şi să îl demaşte pe criminal.
De aici, povestea se dezvăluie spectatorului prin cei cinci actori care joacă o multitudine de personaje. Devine evident de ce costumele alese sunt atât de gri şi anonime. Christopher, jucat de tânărul Ciprian Necula, este singurul care rămâne fidel personajului său. Emilian Oprea, de pildă, devine pe rând poliţistul care investighează uciderea lui Wellington (prin purtarea unui parpalac specific unui detectiv inspirat din serialul Colombo), tatăl lui Christopher, preotul căruia copilul îi pune întrebări existenţiale (prin purtarea unui soi de şorţ dublu negru) şi călătorul îngrijorat care îl îndrumă pe Christopher în gara aglomerată. Şi cele trei actriţe din distribuţie, Ana Ciontea, Rodica Ionescu şi Carmen Ungureanu devin pe rând profesoara lui Christopher (prin purtarea unor accesorii roşii), mama lui, vecina tânără şi proprietara câinelui ucis (prin purtarea unui capot de mătase) sau vecina în vârstă care cunoaşte povestea lui Christopher mai bine decât o cunoaşte el (prin purtarea unei pălării). Este o tehnică simplă, dar de un efect incredibil, pe care costumele Lilianei Cenean au perfecţionat-o. Conceptele sale de costume, purtate, sugerate sau accesorizate, au trasat personajele pentru ochiul spectatorului poate chiar mai bine decât au făcut-o actorii înşişi.
De altfel, acest spectacol deosebit, în regia lui Bobi Pricop, beneficiază de multe efecte vizuale excepţionale: un labirint scenic format din lumini şi proiecţii video, care transformă, pe rând, scena lipsită de decor, de altfel, într-o hartă pe care Christopher o foloseşte pentru a ajunge la Londra, la mama sa, sau într-o stradă pe care se plimbă cu o bătrânică din vecini sau într-o gară aglomerată unde băiatul se simte ameninţat de zgomot şi mulţimea de oameni în mişcare, în valurile mării, sau, cea mai spectaculoasă transformare, într-un observator astronomic de unde Christopher şi tatăl său pot vedea mişcarea galaxiilor.
Acest dans armonios al luminilor (Andrei Florea) cu muzica (Alexei Turcan), cu proiecţiile video (Dan Adrian Ionescu şi Răzvan Mizdan) şi cu costumele (Liliana Cernea) a transformat întregul spectacol într-unul mai mult senzorial, redând într-o oarecare măsură modul în care un copil aspergic ar interacţiona şi ar percepe lumea înconjurătoare. O realizare ce merită aplaudată şi admirată îndelung.
Desigur, am observat şi câteva aspecte mai puţin perfecte, care, deşi nu ştirbesc cu nimic valoarea spectacolului, trebuie menţionate. În primul rând, pentru un spectator care nu a venit în contact cu cartea lui Mark Haddon înainte de a vedea O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, piesa este greu de urmărit. Este multă informaţie comasată într-un timp scurt. Poate tocmai de aceea, actorii îşi spun replicile prea repede, iar Ciprian Nicula, în efortul de a construi cât mai fidel personajul Christopher, cu sindrom Asperger, vorbeşte de multe ori atât de repede şi sacadat încât ai senzaţia că nu-i va ajunge aerul din plămâni pentru toată replica.
Un alt aspect pe care l-am remarcat a fost dificultatea unora dintre actori la urcarea şi coborârea de pe rotativa din scenă, care a fost în mişcare o bună parte din spectacol. Nu de puţine ori am stat cu sufletul la gură să nu se împiedice unul dintre ei, mai ales actriţele care purtau şi pantofi cu toc.
Despre poveste nu vreau să vă dezvălui prea multe, pentru că sunt răsturnări de situaţie neaşteptate şi dezvăluiri şocante despre ucigaşul lui Wellington, iar voi trebuie să le descoperiţi singuri. Vă garantez o seară cu surprize senzoriale şi intelectuale, precum şi o perspectivă nouă asupra acestei forme de autism – Sindromul Asperger.
Iar dacă nu v-am convins încă să mergeţi la O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, vă mai spun că această piesă se joacă la Londra din 2012, iar de anul trecut se joacă şi pe Broadway. La Teatrul Naţional din Bucureşti, ea se joacă prin amabilitatea Warner Bros. Entertainment. Iar al şaselea personaj, care intră în scenă la finalul spectacolului vă va înmuia inimile şi vă va trimite spre case cu zâmbetul pe buze.
Următoarele reprezentaţii sunt în zilele de 24 şi 25 februarie, de la ora 20.
Titlu: O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii
Bazat pe un roman de: Mark Haddon
Adaptarea: Simon Stephens
Traducerea: Andrei Marinescu
Regia: Bobi Pricop
Cu: Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu
Scenografia: Adrian Demian
Costume: Liliana Cenean
Muzica: Alexei Turcan
Video: Dan Adrian Ionescu şi Răzvan Mizdan
Lighting design: Andrei Florea
Regia tehnică: Silviu Negulete şi Paul Tănase
Premiera: Februarie 2016
Credit foto: Adi Bulboacă şi Florin Ghioca
