Dosar de scriitor – George Arion IV

trebuie să accepte o realitate care devine evidentă cu orice nouă carte a sa: este autor de literatură polițistă, cel mai bun pe care îl avem în prezent.” (Tudorel Urian)

Pornind de la această afirmație, iată că a venit momentul să pătrundem, așa cum spune americanul, „all guns blazing” (cu toate armele din dotare), în ceea ce reprezintă corpul principal al operei literare a scriitorului : proza polițistă. Dacă în articolele anterioare a fost vorba despre poezii, piese de teatru, interviuri și alte preocupări jurnalistice, episodul de astăzi va deschide o serie de articole concentrate exclusiv pe textele crime/mystery/thriller ale autorului Arion. Așa cum, la începuturile carierei sale, tranziția de la o ramură a activității literare la cealaltă s-a făcut aproape simțitor – mai întâi de la poezie, la interes pentru poeții români contemporani, la interviuri luate acestora, la interviuri luate și altor personalități notabile ale vremii, și apoi, de la interviuri și descoperirea spiritului investigator, la scrierea de texte detectiviste – și de această dată trecerea se face în văzul tuturor cititorilor, căci ce metodă mai bună de a șlefui penița decât de a aborda subiecte cât mai variate în numeroase texte de dimensiuni reduse, care sfidează, parcă, așteptările cititorilor. Însă George Arion surprinde, ca de fiecare dată.

GeorgeArionPrimul proiect al său de proză de scurte dimensiuni îl reprezintă volumul de povestiri „Crimele din ”, apărut în primă ediție în anul 1995 la Editura „Flacăra” și reeditat în 2002 la aceeași editură, în care personajul principal este, s-ar putea spune, chiar controversatul (și fictivul) oraș american , care găzduiește o serie de crime pe cât de violente, pe atât de ingenioase. De la crime pasionale la crime mafiote, de la aparente accidente casnice la asasinate meticulos puse la punct, orașul istoric le „vede” pe toate. Ba chiar între paginile acestei colecții de povestiri se regăsește și tema reîncarnării, aparent incompatibilă cu proza detectivistă și totuși făcând casă bună cu aceasta, în „Un dolar găurit din alt secol”. Așadar, George Arion nu este un autor care să respingă toate posibilele ramificări ale literaturii mystery, profitând din plin din tot ceea ce viața are de oferit, fie în realitate, fie în ficțiune. Un alt bun exemplu în acest sens este și povestirea „30 februarie”, o istorisire ce mizează foarte mult pe acoperirea oferită de banalul vieții pentru crearea unei tensiuni crescânde a misterului îngropat adânc în straturile poveștii. De la scenarii improbabile, al căror efect este cu siguranță atragerea cititorului și mai adânc în universul reprezentat de Barintown, la povești clișeice, însă abordate dintr-un unghi nou, în care ingeniozitatea și imaginația multidimensională ale lui George Arion își spun cuvântul, volumul „Crimele din Barintown” conține absolut tot ce un cititor familiarizat (sau nu) cu literatura polițistă poate dori să descopere în paginile unei cărți din acest gen. Bineînțeles, umorul care caracterizează întreaga proză polițistă a lui Arion poate fi regăsit la tot pasul, ușurând lectura, disipând aerul încărcat de mister și calmând bătăile unei inimi ce a luat-o la galop alături de personaje.

Crimele din Barintown

„- Cine să fie? Lentu meu, Bob Mallory, mânca-i-aș ciocu lui, un suflet cât o paleașcă și-o bibilică – mamă, mamă – dăștept de rămâneai pe gânduri o săptămână când își zicea câte una. Cam sfios el cu damele, nu prea le-nghesuia, și deloc șprițar, da deloc, parcă era condamnat de curtea cu juri să nu se spurce cu alcool.” (pag. 76, „Crimele din Barintown”)

George Arion arată cititorilor săi, însă, că plasarea crimelor, a misterelor și a frământărilor de orice nivel nu este neapărat să aibă loc în Occident, unde numele locurilor și ale personajelor sunt străine și, prin urmare, ceva mai greu de imaginat. Ba dimpotrivă, Bucureștiul României contemporane are o adevărată pletoră de fărădelegi pe care justiția din literatura lui Arion abia așteaptă să le rezolve și să le pedepsească. În colecția de 99 de schițe detectiviste intitulată „Anchetele unui detectiv singur”, apărută în 2003 la Editura Fundației „Premiile Flacăra”, George Arion arată o altă fațetă a identității sale de scriitor, și anume aceea preocupată de direcția pe care societatea românească contemporană a adoptat-o. O cale a pierzaniei.

„Întregul oraș miroase a fărădelege și crimă, a bani câștigați fără muncă, a droguri vândute ziua în amiaza mare, a prostituție și jocuri de noroc.” (pag. 1, „Anchetele unui detectiv singur”)

Deși pe alocuri sunt mult mai restrânse decât povestirile plasate în Barintown, schițele detectiviste din acest volum concentrează esența literaturii polițiste pentru a oferi cititorului o adevărată bombă de adrenalină. Cele 99 de povestiri, fiecare tratând un alt subiect și mai interesant, și mai captivant decât anteriorul, se concentrează în jurul strădaniilor unui personaj rămas anonim până la sfârșit – detectivul menționat în titlu – de a soluționa împreună cu partenerul său, Miron Stratilat, cele mai ciudate și aparent de nerezolvat cazuri petrecute în capitala României. Conturând o frescă nestilizată a realității societății românești de la începutul secolului XXI, aceste povestiri îmbină puterea imaginației cu o scriitură elegantă și cu o critică uneori voalată, alteori acidă, adusă societății românești, pentru a duce la o creație de proză polițistă de cea mai înaltă calitate, capabilă de a-și îndeplini menirea de bază: a deschide ochii și mințile cititorilor cu privire la dinamica socială, politică și economică din societatea în care trăiesc. Desigur, nici din acest volum nu putea lipsi umorul molipsitor al lui George Arion, concentrat aici în persoana lui Miron Stratilat, partenerul personajului principal anonim. Înalt, solid ca un taur, impulsiv și uneori prostănac, Miron îl completează la perfecție pe detectivul anonim, care este descris ca fiind banal la înfățișare, scund, dar teribil de inteligent, iar replicile sale savuroase – prezentate ca sclipirea de geniu a unui diamant neșlefuit – fac deliciul oricărui cititor. „Anchetele unui detectiv singur” este o colecție de proză polițistă de neratat!

Anchetele unui detectiv singur - George Arion

„Miron n-are astâmpăr. Se foiește în jurul meu ca un leu în cușcă și din când în când privește cu ură la astrul zilei.
– Ce reacții sunt acolo? Parcă am citit undeva că funcționează ca un reactor nuclear, ăla care l-a încins așa nu e întreg la minte. Alo! Dă fitilul mai jos!
Apoi, către mine, rugător:
– Șefu’ scump! Ce zici de-o piscinetă? Sau mai bine la Snagov? Am auzit că s-a dat drumu’ la nudism. Nu ți-e dor să vezi o goliciune de-aia fără scrupule?” (pag. 324, „Anchetele unui detectiv singur”)

Ultimul punct de interes al episodului de astăzi se concentrează, așa cum nu este decât normal, pe un alt volum semnat de George Arion, încadrat în categoria romanelor, însă care amintește pregnant de proza scurtă polițistă din „Crimele din Barintown” sau din „Anchetele unui detectiv singur”. Romanul „” a apărut prima dată în 2001, la Editura „Fundației Pro”, și a fost reeditat în 2009 la Crime Scene Publishing, iar modul său de apariție pe piață – roman-foileton – îl poate asemui prozei de scurte dimensiuni, întrucât fiecare capitol aduce în scenă o nouă aventură, un nou mister, un nou subiect tratat. Permițându-mi acum, spre sfârșitul articolului, să las obiectivitatea câteva secunde la o parte, pot spune că acest roman a fost unul dintre cele mai bune, captivante și mind-twisting romane pe care le-am citit vreodată, aflându-se undeva acolo sus, lângă cel mai de seamă thrillere și romane polițiste internaționale. este personajul principal al acestei cărți, un bărbat în jur de 30 de ani, foarte bine antrenat și pregătit pentru situații de tot felul, care locuiește într-o casă aparent dărăpănată din Bucureștiul zilelor noastre, și care suferă de amnezie severă, în sensul că nu-și poate aduce aminte nimic din viața sa de dinainte de a se trezi în această casă. Instinctiv, corpul său își aduce aminte absolut toate mișcările învățate pe parcursul antrenamentelor dure, iar mintea sa lucrează în modul specific spionilor internaționali. Ceea ce nu știe este că identitatea lui este periculoasă pentru anumite organizații, și că vânătoarea sa abia a început. Între timp, acesta își folosește cunoștințele și instinctele pentru a salva oameni din situații aparent fără ieșire, transformându-se într-un bun samaritean al Bucureștiului. Acțiunile sale nu rămân fără repercusiuni, iar în curând întreaga presă vuiește despre isprăvile sale, întrebându-se cine este acest om cu o mie de fețe, poreclit „”. Un avertisment, însă: adevărul poate fi mai mult decât poate duce cititorul! Sfârșitul acestui roman este demn de un thriller psihologic, fiind chiar ceea ce m-a determinat să declar că este una dintre cele mai interesante cărți pe care le-am citit vreodată!

Cameleonul - George Arion

„Bărbatul se uita la sine însuși cu o curiozitate inexplicabilă, de parcă propriul său corp îi era străin și încerca să se familiarizeze cu el. „Unde am primit loviturile astea? Ce sunt aceste semne pe care le am? Urme de gloanțe? De cuțit? Cel care mi le-a făcut a scăpat cu viață?” Întrebările pe care și le punea pentru a nu știu câta oară îi făceau cute pe fruntea înaltă, frumos boltită. „Întrebări fără răspuns – asta e!” hotărî el cu amărăciune. Nici măcar nu știu cine sunt cu adevărat. Nu știu ce caut în casa asta și de ce acționez așa cum acționez. Joc niște roluri și nu-mi dau seama cine le scrie pentru mine. Dar altfel nu pot.” (pag. 24, „Cameleonul”, ed. 2009)

George Arion „crește” cu fiecare nouă apariție, iar dacă acest articol și-a propus să demonstreze ceva, atunci acel ceva este faptul că Arion nu este limitat de subiecte potrivite pentru a fi abordate în literatura polițistă, de dimensiunea textului polițist sau de așteptările unor cititori familiarizați cu un anumit tipar al acestei literaturi. Nu. Arion surprinde de fiecare dată, exact ca un croșeu de dreapta bine plasat, făcându-și cititorii K.O. în modul cel mai captivant cu putință! În episodul viitor vom vedea precis în ce constă acest K.O., așa că… ne revedem în același loc, la aceeași oră!

***

Sursă foto: 1 – arhiva personală a scriitorului George Arion, 2, 3, 4 – arhiva personală a autoarei acestui articol

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Loredana Malic
Colaborator SB

Atunci când coboară cu capul din nori şi nu mai visează cu ochii deschişi la happy-ever-afters, Loredana este o traducătoare înnebunită după lectura în aer liber din timpul verii, muzica orientală, fâşâitul mării în urechi şi ceaiurile cu scorţişoară băute iarna. Este ferm convinsă că, în viaţă, fericirea poate fi atinsă prin simplitate, bunătate şi iubire.

Număr articole publicate : 29