Cum stați cu aritmetica, filateliștilor?

Acest articol a fost publicat de Ciprian Burcovschi pe 20.02.2015 în rubrica Anchete și are asociate următoarele etichete: , .

O temă perenă: dacă aș avea câte un leu pentru fiecare idee, aș deveni milionar! Despre acciza din industria creativă: țara mă vrea prost, deci, sărac!

Două baricade, două trupe: una cu muniție de război, cealaltă cu invizoace și cornete. Nu, nu plecăm nici în Ucraina, nici nu ne apărăm de ruși. Doar de noi; noi între noi. Mi-amintesc de baricada de la Inter, de acum… 25 ani. Pe-aia am înțeles-o după câțiva ani. Acum, îmi este foarte greu să înțeleg care e miza acestui conflict. Combatanții, în mod firesc, logic și patriotic, ar trebui să aibă țeluri comune.  Nț! Dar de ce? Cine-s unii, cine-s ăilalți?

Una bucată grupare de geniali (nu pun ghilimele – încerc o răutate!) și alta de geniști (ăia care trebuie să dezamorseze bombele, petardele și alte fâsâieli toxice – de parcă n-ar avea altă treabă).

Una este compusă din docți, semi-docți, sferto-docți și analfabeți cu principii. Cealaltă este formată din cei care vor să contribuie la elevarea spiritului prin oferta de produse artistice și culturale, dorind să educe o piață cu fuste lungi, în centrifuga din jurul non-valorii.

Tot în preambul, (re)amintesc că industria automotive a pierdut războiul în UE cu industria creativă. Iar pe principiul că „show don’t tell” face mai mulți bani decât fabricarea de mașini, anveloape sau ștergătoare, de exemplu, iar foșnetul acestora urnesc economia Europei, pe când noi flexăm și fandăm și continuăm joc mărunt de glezne, pe loc.

Și încă un lucru foarte important! Cu venituri de 535,9 miliarde de EUR în prezent, industriile culturale și creative au înregistrat o creștere în timpul crizei. În Europa aceea la care tânjim, la doar câteva mii de km. Poate se sesizează anchetații și sudalmiții că n-ar trebui să introducă nimic suplimentar, care să greveze procesul de „învârtire” a banului în industrie, ba din contră, să scoată taxe, timbre, tva, chiar și impozite și să mărească cota din PIB la Educație, Cercetare și Cultură.

Războiul continuă însă, cu batista pe țambal (sau „cu eșarfe în pian” vorba răposatului Johnny Răducanu), plecând de la articolul din Proiectul de lege, care prevede că, „în vederea susţinerii şi dezvoltării culturii naţionale în diversele ei forme de exprimare artistică: literatură, cinematografie, teatru, muzică, folclor, arte plastice, arhitectură, divertisment, în scopul protejării şi conservării moştenirii culturale, dezvoltării creativităţii contemporane, promovării valorilor culturale, se instituie timbrul cultural”.

Foc, de voie!

”Le-am solicitat tuturor celor implicaţi să vină cu puncte de vedere, iar din comisie nu va ieşi cu aviz favorabil decât varianta asupra căreia părţile s-au pus de acord”, spune preşedintele Comisie de Cultură din Camera Deputaţilor, Dl. Gigel Știrbu.

Proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural a fost iniţiat de 84 de deputaţi şi senatori din mai multe partide, printre care PSD, PNL, PDL, PP-DD şi UDMR, şi a fost adoptat de Senat pe 8 decembrie 2014 (sursa Mediafax). Totodată, pe 15 decembrie 2014, proiectul de lege a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi se află în prezent la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor.

Directorul executiv al Uniunii Editorilor din Romania (UER), Claudiu Istrate, nici nu vrea să audă despre o dezbatere publică privind noul proiect de lege al timbrului cultural. „Dacă intrăm în jocul Ministerului Culturii, care propune o modificare a vechii legi, inseamnă ca acceptăm că timbrul literar este legal. Deocamdata insa, juristii nostrii au decis sa sustina contestarea constitutionalitatii.“ Claudiu Istrate, jurist de meserie, se întreabă la rândul său de ce doar Uniunea Scriitorilor primește banii încasați din timbrul literar. „Păi, de ce? De ce nu e în folosul tuturor asociațiilor de creatori și de producători? Pe cine vrei să recompensezi, de fapt? Există și alte mecanisme de a sprijini o breaslă, nu luând de la populație. Statul poate sprijini literatura prin programe culturale. Mai mult, pe ce argumente încasează USR niște sume destinate autorilor străini? De ce nu beneficiază de timbru și editorii, că și ei au muncit? De ce trebuie plătit timbrul când e scoasă cartea pe piață? Poate eu vând una într-un an. Dar le-am plătit pe toate, la început.“ Unele răspunsuri se lasă așteptate de 16 ani. Pe cele noi probabil că nici inițiatorii acestui deja foarte contestat proiect de lege nu le știu încă prea bine.

Gabriel Liiceanu vorbeşte despre discrepanţele dintre motivele care au stat la baza proiectului de lege şi rezultatul final. „Consider că este un proiect de lege făcut cu buna intenţie de a-i ajuta pe creatori, dar care, ignorând consecinţele nefaste ale aplicării ei, se întoarce împotriva consumului de cultură din România şi, deopotrivă, împotriva creatorilor”, crede fondatorul editurii Humanitas.

Comunicatul Editurii Nemira: „Este vorba de un timbru ce se va aplica pe fiecare carte înainte ca aceasta să intre în librării, la fel cum se aplică timbrul pe ţigări şi băuturi alcoolice. Aceste timbre trebuie plătite în avans, pentru un întreg tiraj de carte ce se vinde uneori în 3 sau 4 ani.” [continuarea: adev.ro/njtggl]

Silviu Lupescu, Director general Editura Polirom: „Inevitabil, restrângerea consumului de carte beletristică ne va obliga să ne îndreptăm spre alte domenii editoriale, pentru care taxarea este mai redusă, în defavoarea autorilor de literatură română, în cazul cărora tirajele şi mai mici vor deveni nerentabile din punct de vedere economic”.

Costel Postolache, editor cu experiență în industrie și directorul Editurii Integral, este mult mai vehement și, rugat să comenteze agenda culturală de săptămâna aceasta, ne-a declarat: „De la Paris, domnul Manolescu emite sentințe. Conform declarațiilor domniei sale, editorii români sunt evazioniști, pentru că nu finanțează corespunzător Sindicatul scriitorilor. Asta sună ușor a șantaj. Dacă ar cotiza la Sindicat, editorii nu ar mai fi evazioniști, nu-i așa?

Pentru că sunt editor de mai bine de 20 de ani, declar că mă simt jgnit de calomniile domnului Manolescu și că îmi rezerv dreptul de a-l acționa în judecată.

Mai departe, despre Timbrul Cultural numai bine. Domnul Manolescu știe prea bine că o asemenea enormitate nu există nici la Paris, nici în Bangladesh. Dar, pentru binele Sindicatului pe care îl conduce, preferă să facă abstracție de ceea ce știe și să coboare direct în calomnie. Blamarea în bloc a unei comunități profesionale – aceea a editorilor – pentru fapte care intră sub incedența legii penale trebuie să se bazeze pe fapte, altfel dl. Manolescu riscă să plătească pentru afirmațiile sale.

Cine trebuie să finanțeze cultura? Răspunsul e simplu: statul român prin instituțiile sale, începând cu Ministerul Culturii și continuând cu numeroasele institute, comitetete și comiții. De ce trebuie să o finanțeze editurile, adică niște entități comerciale care acționează pe o piață liberă? Ca editor, mă consider discriminat. De ce nu trebuie să finanțeze și firmele de salubritate, de transport în comun sau cazinourile? Dar frizeriile, fabricile de alcool sau benzinăriile, de ce nu ar trebui să susțină și ele Uniunea Scriitorilor? Dar pfa sau chiar persoanele fizice, ele de ce să nu plătească? Toată lumea trebuie să susțină Uniunea Scriitorilor! Așa cum există CAS si CASS, trebuie să existe și C.A.C. (Contribuția Asigurărilor Culturale). Acolo unde se instituie o taxă pe viciu, se instituie o taxă pe produsele de respective, ca să se limiteze consumul. Dacă statul român asta dorește, asta va obține.

De ce trebuie să fie finanțată Uniunea Scriitorilor? De ce nu se autofinanțează? Pe vremuri, Uniunea Scriitorilor avea niște edituri. Unde au dispărut, cine le-a falimentat? Au dispărut și ele pentru că făceau evaziune fiscală? Eu sunt membru al unor uniuni de creație din alte țări, nu și al Uniunii Scriitorilor din România. Nu cunosc nici o uniune de creație care să pretindă să fie finanțată de societățile comerciale care produc cărți. Și repet întrebarea: de ce să fie finanțată Uniunea Scriitorilor? Autorii români sunt plătiți pentru drepturile de autor – cu aceleași cote procentuale care se practică în toată lumea, nici mai mici, nici mai mari –, autorii străini nu au nici în clin, nici în mânecă cu Uniunea Scriitorilor din România, atunci? Ca să se creeze fonduri de premiere pentru vicepreședinții Uniunii, ori pentru fondul de protocol al președintelui Uniunii, rezident la Paris?

Nu discut despre efectele tehnice ale introducerii unui astfel de timbru, care așează stigmatul rușinii pe breasla editorilor. Editorii sunt tratați la fel cu contabandiștii de alcool și țigări. Dacă editorii nu vor răspunde acestei insulte – mergând până la un boicot al producției de carte – își vor merita soarta. Dar prețul îl vor plăti cititorii români. Cei de azi. Altfel, cei de mâine nu vor mai exista.”

Președintele Asociației Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, protestează față de obligativitatea de a plăti timbrul literar. „Dânșii pot să propună orice, eu nu discut o aberație. E un proiect aberant, asta-i tot. Așa cum este aberant să se strângă banii de la edituri. Banii pe timbru trebuie strânși de la cel care vinde, editura nu vinde, ea doar face cartea și o dă librarului. El ar trebui să achite“, acuză Grigore Arsene. Președintele AER face haz de necaz: „Poate trebuie să plătim în avans pe următorii 10 ani, doar Uniunea Scriitorilor stă prost cu banii. Bănuiesc că legiuitorul o să fie mai atent de data asta“.

Lucian Dan Teodorovici, pe pagina sa de Facebook: ”Aseară, la Realitatea TV, în emisiunea lui Rareş Bogdan (n.e., 16 Feb. 2015), s-a discutat despre timbrul cultural. George Onofrei a vorbit din partea Editurii Polirom, spunând lucruri foarte pertinente. A fost invitat ulterior domnul Nicolae Manolescu. Domnia sa a venit cu o serie de acuze incredibile, dar şi cu explicaţii care, din păcate, nu au legătură cu realitatea pieţei. Reprezentantului Editurii Polirom nu i s-a mai dat dreptul la replică. Fiind direct implicat şi afectat de proiectul ăsta de lege privind timbrul cultural, în calitate de coordonator al colecţiei „Ego. Proză”, simt nevoia să spun aici câteva lucruri, de fapt să le reiau sistematizat. E aberant să crezi că, inventând un timbru literar de lipit pe carte, costurile vor fi doar cele ale timbrului, adică de un leu! Domnul Nicolae Manolescu a susţinut asta, însă nu ia în calcul o mulţime de alte lucruri: munca suplimentară de a lipi acele timbre; faptul că plăteşti inclusiv pentru cărţile pe care le dai drept protocol sau pentru cele care nu se vor vinde în librării (ceea ce înseamnă că la cele pe care presupui că le vinzi sau la partea de tiraj pe care presupui că o vinzi trebuie să creşti preţul, pentru a supravieţui pe piaţă şi a acoperi pierderile celelalte). Bun, mai sunt şi alte aspecte, nu le mai redau într-o postare. Vă spun sincer de ce sunt însă eu îngrijorat: traducerile, selectate cu grijă, se vor vinde şi vor putea suporta timbrul. Însă literatura română nu vinde colosal, cu câteva excepţii notabile. Editurile, câteva, începuseră totuşi să mizeze pe literatura română. Această eroare numită timbru cultural îi va face pe editori să mizeze pe cărţi care suportă timbrul, mult mai puţin pe literatura română. Şi exact de asta avea nevoie acum literatura română! Eu vreau să vă spun, cu toată onestitatea, că au fost acceptate titluri la Editura Polirom doar de dragul valorii lor literare. Ştiam de la bun început că nu se vor vinde grozav, dar era important să fie publicate. Nu prea văd, la cum arată legea, cum vor mai putea fi publicate aceste titluri. Şi la edituri mai mici lucrurile se vor complica de asemenea. E grav, dar am impresia că nu prea-şi dă seama lumea de ce am sărit aşa. Da, vor creşte preţurile, dar va scădea şi numărul de titluri, se va mişcora şi tirajul cărţilor din literatura română. Adică tocmai aceea pe care domnul Nicolae Manolescu susţine c-o ajută prin această iniţiativă. Nu, cu siguranţă n-o va ajuta, dimpotrivă. Dar ce contează ce zic eu, dacă domnul Nicolae Manolescu e o instituţie. Iar ce spune domnia sa, indiferent de subţirimea argumentelor, devine automat credibil pentru unii…”

[…] Revin pentru că, în contextul discuţiilor despre proiectul de lege privind timbrul cultural, care a iscat furtună, aş vrea să avem în vedere şi o chestiune cumva colaterală, dar de bun-simţ. Am înţeles, USR vrea mai mulţi bani, fără să aibă o problemă că în felul ăsta se vor scumpi cărţile şi va scădea numărul cumpărătorilor, afectându-i astfel direct pe scriitorii care sunt membri ai Uniunii. Dar eu am o altă mare nedumerire: de ce se merge în continuare pe obligativitatea timbrului literar şi în cazul scriitorilor care nu sunt membri? Eu mă număr printre aceştia: nu am vrut niciodată şi nici n-o să vreau, atât timp cât USR funcţionează pe principiile actuale, să devin membru al acestei Uniuni. Pe de altă parte, cărţile mele se vând cu timbru literar, a cărui contravaloare merge către USR. Ştiu, mi se va explica aiuristic că de fapt editurile plătesc, că de fapt nu mă vizează etc. Toate aceste explicaţii sunt prostii: cărţile mele sunt mai scumpe pentru că USR ia un procent din comercializarea lor. Deci mă afectează măcar prin faptul că, fiind mai scumpe, unii posibili cititori vor ezita să le cumpere. De ce trebuie deci să susţin eu USR, pierzând potenţiali cititori, când această instituţie nu m-a interesat vreodată şi nici nu mă interesează? Mă gândesc că şi tema asta ar merita adusă în discuţie.

Carmen Mușat Coman, de la Editura „Cununi de Stele”, a explicat pentru EVZ cum se calculează taxele. „Cartea are deja 9% TVA și 2% Timbru Literar. Plus că mai plătește, din valoarea încasărilor, 3% impozit. Dacă am o carte de poezii de 10 lei, din acești 10 lei timbrul literar actual e 0,2 lei, bani care se duc la Uniunea Scriitorilor (US). Conform noului proiect, din cei 10 lei, 1 leu – adică 10% – se va duce la US. Plus 9% TVA, plus 30-50% comisionul librăriilor ajungem lejer la vreo 55-60% din cei 10 lei. Adică dintr-o carte pe care o vând cu 10 lei, 6 lei se duc rapid. Iar cei 4 lei care rămân înseamnă prețul exemplarului pe care-l tipăresc. Din ce încasez, din ăia 4 lei care mai rămân, mai dau 3% statului, ca impozit pe încasări”.

„Nu cred că este cazul să mai avem discuţii cu reprezentanţii uniunilor de creaţie. S-au terminat rundele de dezbatere publică şi cu preşedinţii de uniuni, şi cu organizatorii de spectacole, şi cu editorii. Cred că în două-trei săptămâni va fi supusă votului Comisiei de Cultură, după care va merge în plen. Legea va merge mai departe oricum, îşi urmează cursul, nu a intrat, aşa cum s-a auzit, la sertar. Nici vorbă! […] Nu este adevărat. Nici Nicolae Manolescu, nici Varujan Vosganian nu iau bani de la Uniunea Scriitorilor. Deci, o dată că nu sunt bani, iar a doua pentru că au refuzat chestiunea asta. Nu că le-ar interzice regulamentul. Eu, în mod normal, dacă m-aş duce să muncesc zi-lumină acolo neplătit, chiar nu aş face-o”, a declarat deputatul Traian Dobrinescu, el însuşi membru în Uniunea Scriitorilor, într-un interviu realizat de Gelu Diaconu pentru Ziarul „ring”.

Directorul grupului All, Mihai Penescu, nu este mai blând. „Timbrul literar nu se plătește nicăieri în Europa, este o absurditate în sine, o poveste locală, foarte balcanică. Credeți că este normal ca Uniunea Scriitorilor din România să încaseze banii aceștia? Nimeni nu a dat nici un raport referitor la utilizarea lor, deși sunt totuși fonduri publice“. Mihai Penescu aduce aminte că industria de carte din România funcționează și așa la limita de avarie. „Pe o industrie ca aceasta, atât de strivită se pune un bir absurd. Apoi mai e o problemă. De de ce ar încasa USR dacă eu tipăresc Llosa? Care este logica acestor lucruri? Iar acum introducem cartea alături de băuturi și țigări, pentru că sunt singurele produse care primesc timbru. La compoturi de ce nu pune nimeni o taxă de 2%?“, se intreabă retoric directorul grupului All. Acesta mentionează că, de fapt, costurile pe care le presupune timbrul literar sunt mult mai mari decât cei 2% din vânzări, cât e prevăzut de legea veche. „O editură normală face un profit de 5-6%. Dar cei de la USR vor 2% din prețul de librărie, care înseamnă de fapt aproape 4-5% din încasările editurii. Este imens. Se duce tot profitul editurii.“ În plus, pentru fiecare timbru literar achiziționat se va plăti Taxa pe Valoarea Adaugată, astfel incât prețul real al cărții va crește cu peste 2%.

Cristian Cosma, editor la Ed. Casa de pariuri liteare, jurnalist și promotor cultural, declară pe FB său: […] Legea funcționează prost din start, n-a suscitat dezbateri reale nici la vreme, nici acum, iar autorul român (de multe ori scos – publicat, n.r. – doar pentru că la orizont putea s-apară bonul de carte sau alte tărășenii – de-asta spun că mulți habar nu au istorie, nu știu ce i-a mânat pe niște strategi în luptele de editare sau de ce s-au apucat la vremea potrivită de editarea scriitorului român, mai cercetați presa vremii, nu mai înghițiți totul pe nemestecate și nu mai credeți că interesul pentru editarea autorilor români e pur simbolic) e victima propriilor compromisuri, aranjamente, (auto)mulțumiri, coabitări și plecăciuni. Sigur că nu e doar vina lui, dar cele mai mari cedări și acel las-o că merge-așa vin cu prioritate dinspre cei publicați. Dovada clară e că editurile n-au plătit timbrul unei legi strâmbe, în vreme ce mulți autori ar fi capabili de orice doar pentru a se vedea într-o carte cu ISBN sau într-o antologie făcută oricum și de oricine (nici aici nu-s mulți cu care se poate discuta, cu părere de rău). Nu are cum să treacă o asemenea lege, dar nici n-are cum să se mențină acest haos și-această pseudopiață. […]

  • Cum se iese din matrice?

1) „depolitizarea culturală (o comisie parlamentară nu poate arbitra politicile culturale, până și Ministerul Culturii trebuie să capete statut special, nu se mai poate cu interferența politică, cultura trebuie să fie tratată ca prioritate și să terminăm cu lălăielile și cumetriile locale -discuția e prea lungă, nu fac acum listele anumitor edituri locale, dacă e s-o luăm și-așa);

2) crearea unui departament special la Ministerul Culturii care să propună, în baza legii vechi, elaborarea unei legi care să elimine orice suspiciune și să fie agreată de toți jucătorii de pe piață (știu că sună complicat pentru nivelul de orgolii la care s-a ajuns, dar trebuie un moment zero și-n treaba asta). Trebuie pornită o reformă structurală, pe strategii clare, dar asta e doar în teorie.

Pornind de la cele două puncte, fiecare uniune de creație poate avea reprezentanți, dar la cotă de paritate cu reprezentanții marilor asociații editoriale, discutând la obiect, nu pe facebook sau la tv, despre inflația de carte și modalitatea de a contoriza corect tirajele și a direcționa banii. Strict personal, aș elimina orice taxă în virtutea unui acord de fair play, care să se regăsească și-n piață. Dar nu-mi permit să dau eu sfaturi profesioniștilor, sunt oameni care au experiență și știu să trateze o problemă care trebuia rezolvată de 20 de ani. Oricum, nu prin noi taxe se rezolvă lucrurile, ci prin eliminări de taxe și facilități clare.” (a continuat dialogul Un Cristian pe aceeași temă, în aceeași postare).

Silvia Colfescu, Director general Editura Vremea, scrie pe blogul personal: Taxa numită „timbru cultural” preconizată de „aleșii” noștri va cădea pe spatele cititorilor și în capul editorilor.

1 leu în plus la carte (indiferent de prețul ei, inclusiv la cărțile de 5-10 lei) pe care va trebui să-l plătească CITITORUL cui?

Editorilor, ca să scoată cărți mai multe și mai bune? NU.

Bibliotecilor, aflate în stare de sărăcie endemică, pentru a-și împrospăta fondul de carte? NU.

Uniunii Scriitorilor!

De ce?

Ca să-și poată permite mai departe case „de creație” la munte și la mare, „festivaluri” – bun prilej de conversații etc. într-un cadru plăcut, mașini pentru mărimile Uniunii, sedii, funcționare și cafele, premii distribuite în cerc etc. Pentru ca membrii ei (mai ales cei de frunte) să se simtă în continuare speciali, privilegiați, altfel decât muritorii de rând.

„Concluzia a fost că această iniţiativă va rămâne în dezbatere publică, până când toate părţile se vor pune de acord. S-a indus în spaţiul public ideea că este o nouă taxă, dar există deja legea timbrului cultural. Fiecare produs cultural, de la un spectacol de teatru la arhitectură este în acest moment posesor de timbru cultural. Uniunile de creaţie s-au plâns însă că cei care încasează timbrul respectiv nu-l virează, în multe cazuri, către uniuni. Proiectul de lege asta îşi propune, ca banii să ajungă la uniunile de creaţie”, afirmă Gigel Ştirbu, Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor

În prime-time, pe pagina de Facebook a dnei Silvia Colfescu: „Iată-l la Realitatea TV pe dl Gigel Știrbu, care, în chip habarnamic, susține că în prețul cărților, chiar acum, este inclus timbrul literar în valoare de 2% din prețul cărții. Domnul greșește. Timbrul literar NU se mai include de mult în prețul cărții. Pur și simplu nu se mai include, nu se încasează – și nu se plătește.”

Scriitoare, actriță și bloggeriță, Lorena Lupu acordă un interviu pe Ziare.com: „Până acum, în România, cultura era copilul prost din bloc. Nimeni nu-i dădea nimic, dacă te duceai să ceri o sponsorizare, erai ușuit cam cum alungau precupețele cerșetorul din colțul străzii, iar organismele care, de ochii lumii, dpădeau finanțări le împărțeau „cui trebuie”. După fiecare sesiune de proiecte a organismelor abilitate, venea scandalul aferent care ne arăta spre ce ținte aberante se scurg banii publici, care ar fi trebuit să sprijine creativitatea româneasca activă și tanără, vie. Mai rău de atât nu se poate, spuneau pesimiștii. Ba se poate! afirmau optimiștii, conform unui banc celebru.”

Pe Facebook, Mihnea Blidariu scrie: „i’m going deeper underground”… ceea ce se numește „la negru” îmi apare ca foarte alb, în acest context… nu am de gând să plătesc taxe către un stat sau instituții care nu mă reprezintă.

Proiectul a fost „taxat” și de Times New Roman. Ca și ei, încerc să stârnesc măcar cu rânjet în colțul gurii cu care înjurăm în gând J

TNR: O nouă tâmpenie pregătită de parlamentari, o taxă suplimentară pe toate produsele culturale, i-a enervat din nou pe români. Primul care a luat atitudine a fost reputatul Decebal Popescu, singurul reprezentat legitim al societății civile din România. Acesta le-a transmis, sec, parlamentarilor: ”Sunteți bătuți în cap!” [continuarea aici].

Hauevăr, în expunerea motivării introducerii acestei Timbru cultural se precizează că „este necesară şi este cerută de toate Uniunile de Creatori din România (Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Uniunea Teatrală, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Arhitecţilor). Prezentul text normativ privind instituirea timbrului cultural va înlocui Legea nr. 35/1994, privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, întrucât s-a dovedit greu aplicabilă şi, în consecinţă, ineficientă”.

Aș putea să mă leg de sondajul făcut de agenția AdLittera, folosind platforma SemneBune.ro, în 2012, „sBOOK – Ce fel de cititor ești?”. Sunt niște cifre acolo de-ți ridică părul de pe ceafă! Nu-mi centrez singur… în fine, pentru reflecții sau reflexii (depinde cât de lustruită e mintea): două dintre primele șapte categorii de bunuri și servicii cumpărate online sunt cele culturale. Cărțile sunt elementele cele mai cumpărate online: 35% dintre cumpărătorii din mediul online au achiziționat cărți folosind acest mediu. Librăriilor online să se înceapă ridicarea statuilor! Glumesc! Internetul este întrebuințat sub putințele sale.

Media digitală este folosită doar ca un instrument de popularizare, 86% informal și restul de instituții și medii academice. Comunicare cu gura-nchisă nu se poate. Trist, dar, știm măcar de unde putem pleca. Dacă ne-or lăsa legiuitorii, executivii și paraziții care învârt PIB-ul.

Btw! Știați care este contribuția la PIB (2014) din „Activități de spectacole, culturale și recreative; reparații de produse de uz casnic și alte servicii”? 2,9 puncte procentuale, echivalentul a 584,81 milioane lei (după rectificări). Cât alocă guvernanții-cu-g-mic sub semnătura plagiatorului-cu-P-mare, pentru 2015? Ministerul Culturii are alocați 537,16 milioane lei. Deci, cum stați cu aritmetica filateliștilor?

Breaking News pe burtieră galbenă sau roșie: suntem singura țară membră UE care nu are o politică ICC și nici o bursă de creație. Nada, zero zip, nula, zero barat. Dacă faci un festival și primești finanțare de la CJ sau CL, sigur speli banii „baronilor” telectuali. Amintesc aici și de niște premii literare care, și astea, atrag oprobiul unora: au jurii descalificate prin lipsa de moralitate, prin apartenența la ghilde oculte (conform corului detractor). Dar suntem în topuri cu numărul de lăcașuri de cult, la distanța pe care o parcurg elevii, în mediul rural, de acasă la școală și-ndărăt și la pupat moaște (autohtone sau de import). Puneți mâna pe detartant, că avem treabă

 and Share this shit!

 


surse: Adevărul.ro, Economica.net, Gândul.info, Suplimentuldecultură.ro, teodorovici.ro, evz.ro, ziare.com, silviacolfescu.blogspot.com, eyromania.ro, insse.ro, incomemagazine.ro, ziarulring.ro, Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii, pagini și profile pe Facebook ale celor menționați în articol.

cu ilustrația mea

Update! Conferința de presă pe tema Timbrului cultural este luni.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Ciprian Burcovschi

este fondatorul AdLittera (Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera) și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe edutainment. Îi plac oamenii care doresc să lase ceva bun în urma lor.