Mă bucur să observ că în ultima vreme a continuat traducerea operelor marelui scriitor grec Nikos Kazantzakis, unul dintre cei care ar fi meritat Premiul Nobel. S-au tradus pentru prima dată Jurnalele (Jurnal de călătorie. Italia, Egipt, Sinai.Ierusalim. Cipru. Moreea, Jurnal de călătorie. Rusia), apoi s-a tradus integral cartea sa de memorii, Raport către El Greco, s-au retradus și reeditat romanele importante precum Ultima ispită a lui Hristos, Hristos răstignit din nou sau Zorba Grecul și anul trecut a apărut și opera de bătrânețe a lui Nikos Kazantzakis, romanul Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte. Ar mai fi opere de tradus, dar sunt încrezător în faptul că și acestea vor apărea în următorii ani.
Acest roman vast poate părea la prima vedere o operă greu de citit, atât datorită numărului mare de pagini, dar și al subiectului, care pare a se învârti exclusiv în jurul figurii marelui căpitan cretan și a luptei contra turcilor. La finalul secolului al XIX-lea grecii și turcii încă trăiau laolaltă în orașul Megalo Kastro, locul de desfășurare al acțiunii romanului, și cea mai mare dorință a cretanilor era să se elibereze de stăpânire și să trăiască după bunul lor plac. Pentru acest vis s-a vărsat mult sânge și s-au destrămat multe familii și în roman apar descrise bine nu doar lupte, ci și viața de toate zilele a acestor oameni. În primele 150-200 de pagini autorul se concentrează în mod direct și detaliat asupra descrierii locurilor, a figurilor de bază, dar și a oamenilor de toate condițiile: de la frizeri, fierari, spălătorese, brutari, până la oamenii de vază, soldați, artiști sau politicieni.
Figura Căpitanului Mihalis este încă din primele pagini conturată ca a unui om încăpățânat cu sângele fierbinte și mânat de un avânt extrem, care nu ține cont de nimic. Mai mult decât orice el pune mare preț pe curaj și nimic nu e mai de luat în râs decât moliciunea, teama. La bărbați și la femei deopotrivă. Oamenii locului îl cunosc, îi știu obiceiurile, știu când e în toane bune și atunci stau cu el de vorbă, dar știu și când e nervos și atunci nu i se pun în cale. În sufletul acestuia încă stau treji morții și ei freamătă atunci când Căpitanul este nervos, ies la suprafață și comunică cu el. Înțelegem prin asta că amintirea lor nu se șterge, este aproape atavică și că scopul vieții lor este și al vieții lui: libertatea. Sau moartea, după cum spune și subtitlul cărții. Tot ce contează pentru cretani este să scape de păgânii turci și să trăiască după legea lor de creștini. Despre creștinismul lui Kazantzakis s-a scris destul de mult și unii afirmă că este eretic, fiindcă este pus în slujba unui naționalism păgubos, însă pentru personajele romanului acesta este un combustibil cât se poate de bun.
Acțiunea romanului este mult prea vastă pentru a putea fi povestită aici, însă trebuie precizat că romanul nu este exclusiv unul istoric și narațiunea nici nu gravitează doar în jurul Căpitanului Mihalis, ci și a altor oameni importanți, precum bătrânul Siphakas sau a unor figuri ortodoxe, precum mitropolitul sau diverși călugări. În plus, sunt multe fire epice care evoluează în paralel și se împletesc în finalul romanului. Găsim povești de dragoste, povești de familie, amintiri, considerații despre viața, filozofie, despre sufletul grec. Mi-au plăcut paginile în care sunt redate gândurile oamenilor, fiindcă unul din atuurile scriitoricești ale autorului este acela că este un cunoscător desăvârșit al omului și nu doar că știe cum gândesc oamenii, cum și ce simt, dar știe și să redea aceste lucruri.
În toate cărțile lui Kazantzakis slăvește omul, chiar și în romanul cu care a creat discordie, Ultima ispită a lui Hristos (despre care am scris aici), unde figura Omului Hristos este
mai importantă decât a Dumnezeului. În plus, poezia curge din fiecare pagină, in fiecare rând, rar am citit autori care să pună atât de mult accent pe stil și pe sintaxă. Și traducerea este una excelentă, sunt convins, chiar dacă nu pot compara, neștiind greacă, fiindcă fraza este perfectă. Unul din motivele pentru care îl citesc cu plăcere pe acest autor este tocmai stilul care mi se pare desăvârșit. Citiți un fragment numai cât să vă convingeți:
Mai departe, la cotitura drumului, găsiră un zid pe care-l ocolise zăpada, bunicul afundă iarăşi pensula şi luă avânt. Scria, scria, apoi porni mai departe, scria, picăturile de vopsea îi stropeau barba, îi cădeau pe cizme, îi murdăreau pieptarul, dar el nu le lua în seamă. O flacără sfântă îl vrăjise. Unde găsea un zid curat, neted, o poartă mare, se oprea, şi dă-i, picta mereu semnele magice. Şi zidul care era înainte mut şi fricos acum scotea un strigăt şi vestea ardoarea lui vitejească. Poarta, lemnul cel tăcut, prindea suflet, vorbea, făcea minuni precum Cinstitul Lemn.
Căpitanul Mihalis este un roman zguduitor prin profunzimea, prin teme, subiecte, prin curajul scriiturii, prin destinele zugrăvite în el, prin poveștile atât de omenești. Trăiești cu personajele, înțelegi de ce se zbat atât, te înfurii odată cu ele sau le disprețuiești. Atât de bun este autorul, încât de trage după el în poveste. Chiar dacă este obositoare pe alocuri, lectura acestui roman îl va răsplăti din plin pe cititorul atent și dedicat.
Autor: Nikos Kazantzakis
Titlu: Căpitanul Mihalis
Subtitlu: Libertate sau Moarte
Traducere: Ion Diaconescu
Editura: Humanitas Fiction
An apariție: 2014
Număr pagini: 528
Preț: 49.9 lei
