Javier Marías – Când eram muritor

cand-eram-muritor1Spuneam recent că printre puţinele cărţi care îmi vor reveni în minte, dintre cele citite anul trecut, se numără şi Când eram muritor, Javier Marías. Nu pentru că ar reprezenta vreun vârf al scrierilor lui, nici pe departe, ci pentru că printre cele 12 proze scurte adunate în acest volum s-au strecurat câteva foarte reuşite. În ansamblu, Când eram muritor scoate în evidenţă faptul că Javier Marías nu este scriitor de proză scurtă. Cel puţin asta e impresia pe care mi-a lăsat-o mie, aceea că stilul lui digresiv nu se pliază foarte bine pe acest gen, în sensul că unele povestiri par să se termine brusc sau par să aibă finaluri improvizate, tocmai pentru că se simte nevoia lui de a (le) continua, de a despica firul mai mult, aşa cum face de obicei în romane, unde are spaţiul necesar pentru aşa ceva. De altfel, el şi explică unele lucruri, într-o notă de la începutul volumului, şi precizează că multe dintre ele au fost scrise la comandă, pentru diverse reviste, şi i-au fost impuse dimensiunile.

„Dintre cele douăsprezece nivele care formează acest volum, unsprezece, cred, sunt lucrări de comandă. Prin aceasta vreau să spun că nu am avut libertate deplină în scrierea lor, mai ales în privinţa lungimii. Trei pagini aici, zece dincolo, patruzeci şi ceva în altă parte, cererile erau foarte variate, şi am încercat din răsputeri să le satisfac. Ştiu că limitarea aceasta m-a deranjat foarte tare, aşa că am completat două dintre ele în volumul de faţă, adăugându-le spaţiul şi ritmul care le lipseau.”

Dincolo de această observaţie, cum spuneam, există în acest volum câteva proze care m-au făcut să îl trec pe lista celor pe care le voi reciti periodic. Pentru că sunt perfecte, pentru că reprezintă, cumva, esenţa scrisului lui Javier Marías, care este greu de definit. MIE îmi este greu să îl definesc, niciodată nu mi s-a părut uşor să pui în cuvinte un anumit tip de perfecţiune, deoarece există riscul să cazi în platitudini. Javier Marías poate fi obositor uneori, prin digresiunile (tot uneori) interminabile, dar în acelaşi timp ştie să te ţină captiv printre rândurile pe care le scrie, ştie să construiască intrigi neaşteptate, la fel cum ştie să se agaţe de vreun detaliu de viaţă care, deşi banal în aparenţă, te lasă cu gura căscată.

Văd că se poartă să spui care proză ţi-a plăcut cel mai mult, atunci când vorbeşti despre un volum de nuvele, o să mă conformez şi o să spun că cea mai bună sau cea mai pe gustul meu îmi pare cea care dă titlul volumului: Când eram muritor. Iar ideea care m-a încântat, din ea, este următoarea:

„Toţi cei care au speculat despre lucrurile de după moarte sau despre permanenţa conştiinţei dincolo de moarte – dacă asta suntem noi, nişte conştiinţe – nu au luat în calcul pericolul, sau mai degrabă groaza de a-ţi aminti totul, până şi ceea ce nu ştiai: de a şti totul, tot ce ne priveşte sau ne implică, de aproape sau de departe. Văd cu o claritate absolută feţe pe care le-am zărit o singură dată pe stradă, un bărbat căruia i-am dat de pomană fără să-l privesc, o femeie pe care am observat-o în metrou şi am uitat-o imediat după aceea, trăsăturile unui poştaş care mi-a adus o telegramă lipsită de importanţă, silueta unui copil pe care l-am văzut pe plajă, pe când eram şi eu copil. Minutele lungi pe care le-am petrecut aşteptând în aeroporturi sau stând la coadă la un muzeu, privind apa de pe o plajă îndepărtată, făcându-mi bagajele sau desfăcându-le apoi, minutele cele mai plictisitoare, pe care nu le numărăm niciodată şi le numim în general timp mort, toate aceste minute se repetă.”

Sigur că am citat aici doar o parte din această idee care m-a frapat şi pe care nu am mai întâlnit-o (deşi unii spun că nu ar fi tocmai originală), pentru că e greu să sintetizezi când citezi din Javier Marías, pentru că digresiunile lui nu prea pot fi rupte şi făcute fâşii, ele constituie un întreg, un ceva ce trebuie luat şi citit exact aşa cum este.

Aş putea să vorbesc şi despre alte povestiri din cele 12, dar vă las plăcerea de a le descoperi singuri. Şi încercaţi să nu trageţi o concluzie după ce veţi citi acest volum de proze scurte, faceţi ca el să fie doar introducerea în scrisul lui Javier Marías, apoi treceţi la un roman. Abia acolo veţi avea adevărata imagine a talentului său.

Autor: Javier Marías
Editura: Univers
Anul apariţiei: 2009
Număr de pagini: 160
ISBN: 978-1-60257-183-9

Preţ: 19 lei

 

comenzi_buchete

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Dorina Tătăran
Colaborator SB

Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.

Număr articole publicate : 176

Comentarii

  1. Mammma spune:

    Si totusi ai sintetizat excelent. Acum, la lectura!

  2. Vera Vera spune:

    Mulţumesc! Abia acum am văzut comentariul. Sper să îţi placă. 🙂