Impresii de la Gaudeamus 2015

gaudeam

Am avut o săptămână atât de aglomerată în timpul târgului Gaudeamus, încât am fost luată prin surprindere de fereastra de două ore în care am reuşit să alerg până la Romexpo. Tocmai pentru că am prins ultimele două ore înainte de închidere, nu mi-am permis luxul de a cerceta amănunţit fiecare stand, aşa cum am făcut anii trecuţi. Am trecut în revistă doar editurile şi standurile mele de suflet. Astfel, de la Herg Benet am plecat cu traista plină de Ştefan Bolea (Caietul Psihopatului), Cristina Nemerovski (Vicky, nu Victoria – o continuare a romanului nymphette_dark99), (Scârba sfântului cu sfoară roşie) şi Iulian Tănase (Experimentul Mamatata). Sunt foarte nerăbdătoare să vad ce a mai scris , după ce am devorat atât Îmblânzitorul apelor, cât şi proza scurtă (dar macabră) din Acluofobia şi Bizoroproze. Când îmi satisfac curiozitatea, voi împărtăşi lumii impresiile mele prin portavocea SemneBune.ro. De asemenea, abia aştept să mă amuz copios cu Experimentul Mamatata, pentru că îl urmăresc pe Iulian Tănase pe Facebook şi văd des postări (despre care realizez acum că sunt un fel de teaser la cartea aceasta) în care citează din copiii lui, care spun lucruri aparent ‘trăznite’, dar care până la urmă se dovedesc mult mai logice decat replicile adulţilor.

Şi de la standul editurii Tracus Arte am plecat cu trei cărţi, însă niciuna despre care auzisem deja, sau pentru care m-am oprit în mod special la stand. Ele sunt Descâlcitorul lui Mircea Moroianu (cum să nu devii curios când vezi un asemenea titlu!?), Flori, fete, fiţe sau băieţi, a lui Cezar Pârlog (un roman care pare la fel de hipsteresc ca şi Descâlcitorul) şi Adio, Ghencea! a lui Mihai S. Florea, care promite să fie o istorie documentată şi romanţată a unui cartier bucureştean, fostă mahala. Cred că Adio, Ghencea! mi-a atras atenţia pentru că am nostalgia Gropii lui Eugen Barbu, şi mă aştept cumva să descopăr istorii şi întâmplări similare, sau în acelaşi spirit, şi în cartea lui Mihai S. Florea. Tot la standul am mai fost tentată şi de Şase scenarii în căutarea unui regizor, a lui Ion Bogdan Ştefănescu (fiul actorului Eusebiu Ştefănescu), dar în ultima clipă am pus-o înapoi pe masă şi am plecat de la stand doar cu cele trei de mai sus. Până la urmă, dacă ne facem toate plăcerile azi, mâine nu mai avem la ce să aspirăm.

La Polirom m-am obişnuit deja să merg pentru autori români contemporani, de care sunt îndrăgostită şi prin ochii cărora îmi recunosc ţara, oraşul, copilăria, viaţa. Mă simt ataşată emoţional de de Ura lui Cornel George Popa, prin care mi-am retrăit copilăria comunistă în faţa blocului, de exemplu. În curând veţi putea citi despre ea în secţiunea Cronică de carte pe SemneBune.ro. Sunt profund mişcată de fiecare carte care îmi răscoleşte amintiri, sau, după caz, le completează, despre perioada comunistă. Unele cărţi o fac cu nostalgie, unele cu amărăciune, iar altele cu foarte mult umor, aşa cum este cazul romanului Laika, de Adrian Alui Gheorghe (Cartea Românească) despre care v-am povestit aici. Dar Polirom nu publică doar amintiri din comunismul nostru. De exemplu, anul trecut am citit Prinţesa Bari, romanul scriitorului coreean Hwang Sok-yong, apărut tot la Polirom în traducerea excepţională a Iolandei Prodan (din limba coreeană). Am râs, dar, mai ales, am plâns împreună cu Bari. De aceea, când mi-au căzut ochii pe Drumul către libertate, în traducerea Ioanei Aneci, o carte proaspăt ieşită de sub tipar în România, dar care în restul lumii este deja best-seller, am adăugat-o degrabă la colecţia de toamnă Gaudeamus 2015. Este povestea autobiografică a lui Yeonmi Park şi a evadării din Coreea de Nord. Cu siguranţă vă voi povesti curând despre ea pe SemneBune.ro, aşa că watch this space!

Tot de la Polirom am cumpărat şi Zaraza lui Andrei Ruse, o carte pe care mi-o doresc de mult, care spune o poveste care mă intrigă şi mă întristează deopotrivă. Am cules de-a lungul timpului crâmpeie de informaţii despre Zaraza şi Cristian Vasile, dar Andrei Ruse a făcut o cercetare amănunţită şi a reînviat o epocă întreagă. De aceea, Zaraza este de mult pe lista mea de priorităţi.

afis-gaudeamus-2015

Trecând printre standuri în viteză, cu obiectivele mele precise în gând, la un moment dat m-am simţit atrasă fizic către un stand, ca într-un vortex, spre care am deviat fără să ridic ochii să citesc cărei edituri aparţine. Pe un raft întreg trona doar cartea Pinţesei Urbane, bloggeriţa fenomen, care şi-a găsit prinţul întrebând retoric pe blog de ce ei nu îi trimite nimeni o cutie de televizor plină cu bomboane. Se pare că prinţul a fost pe fază şi a întrebat (deloc retoric) într-un comentariu „ce diagonală?”. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dar, până să ajungă la bătrâneţi, au produs o prinţesă mai mică (Sofia) şi un prinţişor (Ivan), au devenit un fel de parenting gurus şi, foarte recent, Prinţesa urbană (pe numele ei din buletin Ioana Chicet-Macoveiciuc) a scris şi o carte, în care a adunat toată înţelepciunea blogguită şi trăită alături de familia princiară. Editura Univers a publicat cartea, iar eu am cumpărat-o imediat cum am pus ochii pe ea, la Gaudeamus. Ceea ce vă recomand şi vouă să faceţi! Cartea se numeşte O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă, iar pe blogul Prinţesei Urbane găsiţi şi un cod cu care primiţi reducere la achiziţionarea cărţii online.

Dar ce m-a entuziasmat cel mai mult la Gaudeamus nu au fost cărţile pe care le-am cumpărat, ci cele pe care le-am citit deja, în engleză, şi pe care le-am regăsit în traducerea românească. Sunt bucuroasă (în sensul plin al cuvântului, adică zâmbesc cu gura până la urechi şi îmi vine să ţopăi şi să arăt cu degetul către rafturi – ‘Wow! Look-look!!’) când văd că, în sfârşit, traducerile în română se fac mai repede decât în trecut, cărţile ajung pe rafturi înainte ca statutul de noutate şi best-seller să se fi prăfuit pe rafturile din afara ţării, iar publicul român are acces la ele şi la bucuria pe care numai o carte bună ţi-o poate dărui.  Voi menţiona aici doar două traduceri, pentru că îmi sunt foarte dragi cărţile şi pentru că le recomand în engleză sau română, oricui:

Prima este Miniaturista lui Jessie Burton, publicată de (cu singura menţiune că traducerea titlului dezvăluie deja o parte din mister, lăsând să se înţeleagă clar că personajul este de sex feminin). Eu am citit varianta în engleză, The Miniaturist, şi o parte bună din carte am avut senzaţia că este vorba despre un miniaturist, nu o miniaturistă. Oricum, bucuria şi minunea descoperirii unei societăţi olandeze de secol XVII, într-un Amsterdam care nu a fost mereu atât de tolerant cum este azi, este neştirbită de titlu, oricum ar fi el tradus. Vă somez recomand  să citiţi această carte. Nimic din ce aş putea eu spune despre ea nu i-ar face dreptate. Trebuie să o citiţi!

A doua traducere pe care am remarcat-o este Ucenicul arhitectului, scrisă de , scriitoarea mea preferată în acest moment, ale cărei cărţi le-am devorat cu lăcomie şi de care nu mă mai satur. De asemenea, tot Polirom a tradus şi alte romane ale autoarei de origine turcă: Lapte negru, , Cele patruzeci de legi ale iubirii, Palatul puricilor, Sfântul nebuniilor incipiente şi Onoare. Dacă nu aţi citit nimic scris de până acum, vă recomand să începeţi cu Bastarda Instanbulului, apoi Cele patruzeci de legi ale iubirii, apoi Ucenicul arhitectului. Oricum, garantez efectul Shafak asupra cititorilor: odată ce începi, nu te mai poţi opri.

11.-Gaudeamus-2015-Ziua-4-Foto.-Alexandru-Dolea-640x426

Ca o concluzie, după doar două ore de alergat printre standurile de la Gaudeamus, trebuie să recunosc că în România se publică mult, dar şi bun. Cititori să cultivăm (în familie, în şcoli, în ţară), că au de unde alege lecturi! Şi preţurile sunt pe măsură, însă. Având în vedere că doritorii de cărţi nu fac neapărat parte din cel mai înstărit segment al populaţiei, este foarte posibil ca cei care îşi doresc cărţile să nu şi le poată permite, iar cei care şi le permit să nu fie interesaţi de lectură. Şi aşa ajunge industria de carte din România să se plângă că merge prost, că lumea nu citeşte. Ba da, lumea citeşte, dar mai degrabă împrumută cărţi de la prieteni şi biblioteci, sau pur şi simplu rabdă, deşi tânjeşte după o carte sau alta, pentru că nu şi-o permite. Poate noul ministru al culturii – technocrat şi nepot de critic literar studiat în şcoli – va veni cu o soluţie salvatoare pentru viitorul societăţii româneşti. Pentru că tocmai cei care vor, dar nu îşi permit să citească, vor fi tehnocraţii de mâine. Cei care îşi permit, dar nu sunt interesaţi, vor fi şi mâine, ca şi azi, interesaţi doar să producă mai mulţi bani, nu mai multă cultură.

Surse foto aici şi aici.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.