6 ani de funcție publică

portavocea editurilor

În urmă cu 6 ani, porneam un proiect căruia nu-i intuiam clar parcursul. Îmi imaginam pașii, chiar pe hârtie (lucrez mai bine pe diagrame și scheme, defect profesional, deh!) îmi stabilisem obiectivele pe semestre, țelurile și definisem scopul. Mi se părea o luptă inegală cu avalanșa de informații reziduale, pe toate firele media. Zgomotul cel mai mare era pe media socială. Mă gândeam că aș putea mixa un blog impersonal, cu un stimulent pentru lectură și cu un îndemn motivant pentru a scrie de carte. Și mi se părea, totuși, că sunt insuficiente pentru a determina un public superficial, avid de bârfe și intrigi, să reacționeze la cuvântul „carte”. Unii au dat-o uitării și peliculei de praf, iar alții n-au aflat încă despre existența librăriilor sau a bibliotecilor. Ne-am gândit serios cum să le spunem oamenilor un cinstit „citește!”.

Am început să gugălesc și am descoperit Goodreads.com, bloguri și comunități care gravitau în jurul „cărții”. Comunitățile librăriilor din Regatul Unit mă fascinau. Unele pestrițe, altele nișate pe câte un gen literar. Am căutat statistici relevante din industria autohtonă. Barometrul atunci prevestea atomizare prin proceduri neokafkiene. Discrepanțele m-au uimit, dar îmi demonstrau că am intuit corect. Publicul are nevoie de informare corectă, iar editurile, de o portavoce credibilă. În România, Bookblog.ro era în creștere pentru că organizau acțiuni și flashmob-uri care se răspândeau cu rapiditate printre tineri. Îmi plăceau Webcultura.ro și Liternet.ro (îmi plac și acum!) și mă gândeam că proiectul nostru ar putea să le conțină pe toate, implicând scriitorii, editorii, librarii, cititorii fervenți și un public consumator de alte arte. Nu o platformă online, doar cu știri. Doream să oferim informații utile întregului lanț din industria creativă, dar și publicului consumator de produse culturale.

ce, cum, când, cât și, mai ales, de ce

M-am ambiționat în urma replicilor defetiste și a cotei de încredere scăzute că am putea schimba ceva. Piața avea nevoie de impulsuri, mai mult decât acum. Nu că ar sta pe roze în acest moment, ci, mai degrabă, pe ghimpi. Apoi, am căutat un nume care să nu facă referire doar la „carte”. Să fie ermetic, dar și deschis. O descriere oximoronică, să fie jucăuș și tranzacțional ori transformațional. În același timp, doream să nu fie deloc ostentativ, ci extrem de facil, așa, cum sunt marcajele rutiere pe care le vezi cu coada ochiului și te lași ghidat, având încredere în cei care le-au instalat de-a lungul drumului. Să conțină tradiție, obiceiuri sau să facă referire la „autentic valoros”. Așa am ajuns la „semne bune”, care, inițial, era sloganul publicației, dar, după ce am testat, acesta a devenit marca.

Am avut și am în continuare convingerea că „SemneBune” este semantic generos și cred cu tărie că raportul semnelor cu „obiectele” desemnate de editorii noștri a demonstrat că publicația este un ghid folositor, un , în jurul său formându-se o comunitate care crește de la sine, prin recomandări, prevenind impactul cu incultura și facilitând orientarea consumatorilor de produse culturale. Am început cu „versiunea beta”, de test. Primul articol este aici.

infotainment & edutainment

Ulterior mărturiei publice și afirmarea deschisă a convingerilor noastre, în 2012, după ce am introdus materiale originale, de autor, am înscris platforma la Biblioteca Națională, am căpătat ISSN pentru clasare. Apoi a fost luată în evidenţă şi înregistrată în baza de date naţională, revista fiind trasmisă trimestrial în format digital la Depozitul Legal, conform Legii.

Astăzi, mă uit îndărăt la realizări, cu mulțumirea promotorului . Ceea ce este „SemneBune” astăzi, este datorat redactorilor și editorilor, colaboratorilor noștri devotați, dar, mai ales, publicului nostru. Celor care nu se mai află în colectivul redacției le vom mulțumi mereu pentru că și-au dedicat timp și energie pentru un proiect de interes public, chiar dacă este nișat. Prin participarea lor creatoare sau prin asimilarea proiectului „SemneBune” ne-au retrasat direcții către public. Nu vreau să-i menționez aici pe foștii colegi pentru că sunt mulți, redactori sau contributori ocazionali, pe toți îi găsiți în tabul „Autori”. Așa cum am făcut-o mereu, îi asigurăm de respect, cu reverențe, oricând avem ocazia.

credibilitate și respect

A fost și este multă muncă, îndârjire, gânduri de abandon, frustrare, reveniri. Au fost victorii mici, pe plan local, dar fără însemnătate pentru sinecuriști și pentru amplificatoarele lor speciale. Au fost și vor mai fi întâlniri neîntâmplătoare cu oameni fabuloși, care au generat idei minunate, acțiuni inedite. Dacă aș trage linie acum, aici, aș spune că misiunea a fost îndeplinită. Și, mai important, de câte ori am vrut să mă opresc, colegii nu m-au lăsat.

Ne-a luat ceva timp, mai mult decât ne-am fi dorit, să fim asimilați de editurile partenere ca un alt vector credibil de comunicare publică, nu doar o altă revistuță. Nu ne-am asumat o ținută academică, pentru că nu am folosit instrumentarul teoriei și criticii literare, doar jurnalism de opinie. Folosim un limbaj prietenos și accesibil atât în recenzii de carte, cronici de , cât și în anchete și editoriale, pentru că este mai savuros pentru publicul larg și mai atractiv.

Ne-am respectat publicul de la bun început, gândind că orice sugestie și remarcă, critică sau plesneală după ceafă ne vor ghida pe drumul cel bun, răspunzând așteptărilor publicului. Buna credință pentru informare obiectivă a suprimat erorile pe care l-am arătat uneori. Ne-am amuzat și noi de unele greșeli, dar nu le-am mai repetat. Am oferit respect și am primit laude. Ne-am implicat în proiectele altora și am generat virale prin activism. Nu am oferit ghicitori cu iz de concurs sau te miri ce articole lipicioase, pentru că nu ne-am dorit tabloidizare și mediocritate. Și, așa, o comunitate care crește armonios, fără ură și polemică cretină, poartă azi o marcă importantă în internetul autohton. Oricine poate fi „semn bun”.

Este foarte probabil ca pe viitor să avem o atitudine mai reactivă la efectele negative pe care le produc cei care ar trebui să decidă cum se poate ajunge la dezvoltare intelectuală, oferind cadrul legislativ, mijloace și produse culturale, pentru a aduce zilnic ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele să vină în contact direct. Adică, vom fi mai mult decât suntem acum, la aniversare, păstrându-ne obiectivitatea și independența.

Ambasadorii SemneBune din regiunile în care nu putem ajunge fizic sunt redactorii care conectează evenimentele zonale la publicul larg. Vom avea ambasade în fiecare urbe mare și vom lega orașele și oamenii pentru că viața culturală trebuie întreținută cu informație activă și dinamică. Poate reușim împreună să ieșim din ignoranță. Încet, dar sigur, vom crește apetitul publicului și, mai ales, a non-publicului, pentru „carte”, prin recomandarea lecturii și direcționarea facilă spre achiziția acesteia.

 6ani_coin_5_lei_leaderboard

6 ani de semne

PS:

Colegii mei au răspuns anchetei #6de10. Dacă sunteți curioși să aflați preferințele lor literare și de ce-i consideră scriitori de nota 10, citiți aici.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 62