„În căutarea lui Porcelaine” de Antoaneta Zaharia [fragment]

Își aminti de mamă-sa care îl spăla pe cap în grabă, zgâriindu-i pielea capului cu unghiile, gâfâind aplecată peste marginea căzii, profi­tând de spațiul îngust ca să îi mai cârpească una pentru varii motive: că a înjurat pe vecina de la parter, că i-a dat sângele pe nas lui frati-su mai mic, că inventează prostii despre el și Corina, fetița de la doi, cu o zi înainte venise maică-sa la ușă, abia a liniștit-o, a asigurat-o că nu avea cum să se întâmple așa ceva, că el nici măcar nu știe ce vorbește, nu știe ce înseamnă ce a spus, ca dovadă că a folosit cuvântul rușinos greșit, nici măcar nu știe cum se spune corect la actul acela care se petrece între o femeie și un bărbat. Și tu nu ești bărbat, a spus mama frecându-i spatele cu partea aspră a buretelui, ești un mucos, își reaminti zâmbind Flavius în timp ce muzica îi relaxa cartilagiile moi, îl făcea să se simtă ușor și fericit ca un fluture.

[…]

Mirosea a în bucătăria mamei de fiecare dată când intra. Radioul. Se scufundă în apa caldă, opri jetul și muzica umplu aerul. Își încălzi pieptul, gâtul, aducând apă cu palmele. Pipăi cu grijă cicatricile și îi veni în minte gâtul înroșit al mamei. Se văzu la pieptul ei zbătându-se, lovind-o în piept atunci când mamaie Groșanu voia să îl lase acasă. Nu vreau cu tine, nu vreau cu tine! Vreau cu mamaie Groșanu! țipa copilul. Mama îl strângea cu brațe tari, uitându-se cu un zâmbet de cristal la toată zbaterea copilului. Voia să îl țină cu forța, apoi se uita în creștetul lui așteptând să se opreasă. Observa cu stupoare cât de mult o iubește copilul pe bonă și cât de puțin pe ea. Lacrimile băiatului care dădea cu pumnii îi curgeau în sân. Îl privea atentă, descoperea în el o ființă nouă, necunoscută până atunci. Frumoasă, înaltă, cu păr castaniu în coc, cu pieptul zvelt ce tresălta în spasme, gâtul ei cu piele tânără, zgâ­riat și înroșit de unghiile băiatului. Dacă nu vrei la mine atunci du-te la ea, eu nu te țin cu forța. Ia-ți hainele și du-te! a spus mama zâmbind în continuare egal, distant, punându-l jos, ca pe un pisoi sălbatic, la picioarele ei. Copilul gâfâind și ud de lacrimi a încetat brusc și a fugit în casă. Flavius căută în amintiri și se văzu a doua zi, mic, în colțul ca­merei părinților, ghemotocit după pat, așteptând-o singur pe mama să se întoarcă de la serviciu. Auzi ușa descuindu-se cu cheia, de trei ori, apoi scârțăitul de metal greu al balamalelor, mama apăru în prag, iar el fugi spre intrare fericit. Mama, ai venit! Oprindu-se, văzu că ea nu venise. Ușa era neagră, înaltă. Deschise cu teamă și verifică. Strigă tare din capul scărilor privind în jos către ușa blocului: mama! Nimeni nu era prin întunericul treptelor, nimeni, până jos la geamul care strălu­cea de lumină. Intră în apartament și se ghemotoci după pat și plânse mult. Mult. Se simțea vinovat, îi era rușine. Multă vreme a cules toate florile de pe marginea drumului, din gardurile vii ale blocurilor. Când se întorcea de la școală i le dădea mamei, iar ea le punea în pahare mici, de țuică.

Simți că îl doare în piept, ieși din cadă și luă la bucătărie mai multe calmante. Bău cu o sete pe care nu și-o mai permisese de mult. Apă. De mult nu am mai băut pe săturate, își spuse privind paharul cu pereți de sticlă groasă. Făcu un calcul în cap, apoi luă din dulap trei găletușe cu sodă. Întoarse discul care fâșâia repetitiv, dezbrăcă halatul și îl puse în cui, își lăsă mâna în jos trecând peste cutele muștar și verzi. Răs­turnă soda în apă, uleiurile esențiale din castronaș. Un săpun mare! spuse cu o voce gravă scosă din pieptul de taur, râse, apoi se scufundă în apă. Privi pâlpâielile lumânărilor care își scurgeau ceara în cadă. E bine, spuse, e bună ceara pentru săpunuri. Simți cum pielea îi poc­nește, înmugurește, cum naște rădăcini, cum desface cârceii de ferigă, cum explodează răspândind semințe zburătoare de păpădie. Auzi ușa descuindu-se de trei ori, scârțâitul de metal al balamalelor, văzu lumi­na dreaptă ca o linie cum aruncă raze ascuțite și invadează întuneri­cul holului. Flavius?! Flavius! O voce cunoscută, bună, plină de viață. Maria? gândi întâi, trecând cu privirea peste chipul ei de copil. Mama, șopti, ai venit. Apoi adormi.


M-am născut de ceva vreme și intenționez să trăiesc mult. Mi-au plăcut poveștile de mică, marea, soarele și câinii. Am învățat să fiu învățător bun, actor bun, mi-am exersat penelul cu jurnale numai de mine știute, cu povești pentru copii și adulți. Am zis să le spun și altora, poate se bucură și prinde bine. Învăț să fiu calmă, mamă, femeie, , să mă uit în jur, în mine, în sus, e de învățat. Cuvintele sunt o scară pentru mine, iar sufletul e un atlet săritor la înălțime.

În rest, Doamne ajută cu ziua de azi.

Antoaneta Zaharia a debutat în 2005 la Polirom, în urma unui concurs de manuscrise, cu romanul Garsonieră în centru. Încă din 2000 a început să publice piese de teatru. În 2007 a luat premiul de dramaturgie Piatra Neamț pentru piesa Just for fun, iar în 2008 premiul pentru cea mai bună piesă românească, Ziua perfectă. Piese ca Ciao bella sau Canicula, scrise și regizate de Antoaneta Zaharia, au fost puse în scenă în diverse teatre din București și din țară.


editor: un cristian
producție: Tudor Bogdan Alexandru
concepție copertă: Francisc Baja
redactor de carte: Maria Petricu
imagine copertă: Marius Damian
În căutarea lui Porcelaine / Antoaneta Zaharia. – Bucureşti: Casa de pariuri literare, 2020
ISBN 978-606-990-156-4
90 pag.


Lasă un semn

comentarii

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.