„Oglinda la zi” de Radu Andriescu [fragment]

Francisco José de Goya y Lucientes

 

 

Una din obsesiile mele de

berbec frustrat, din copilărie:

mă imaginam înălţându­mă deasupra oraşului meu

colinar, pe care am avut deja ocazia să­l cânt

şi astfel dominând,

fiindu-mi uşor să-mi ridic vocea peste

întreaga şleahtă de concetăţeni

înspăimântaţi,

le ţineam una din cele mai plictisitoare predici

imaginabile din rărunchii ființei mele himerice,

ca un Colos înfometat de mângâieri.

 

 

 

Oglinda la zid

 

I

 

E prima dată când scriu la ora cinci dimineaţa

e o introducere cu care mă simt tentat să comit

un fals literar

şi cei care mă cunosc ştiu

că aş fi prea leneş pentru aşa ceva.

Punerea la zid a oglinzii

e altă formulă magică după care se ascund treburi mărunte.

Lucrurile stau cam aşa.

Chinuit de-o acnee juvenilă de proporţii colosale

despre care nu mi-a făcut niciodată plăcere să vorbesc,

darmite să scriu,

de mă întreb cum rămâne în cazul ăsta cu efectul catartic şi

liniştitor şi tranchilizant…

Eram, pe scurt, extrem de urât

şi mă îndrăgosteam de toate gonzesele de care se îndrăgostea

şi care-l iubeau pe prietenul meu cel mai bun de atunci,

mi se pare evident că de ciudă

De aici, fobia mea la oglinzi.

Zău că habar n-am ce mi-a venit să scriu toate prostiile

astea, dar dacă am început.

Fobie la oglinzi şi la toate aparatele din lume

care înregistrează imaginea.

Cuvintele sunt mai iertătoare. Poţi să faci ce vrei cu ele.

 

 

II

 

Nu s-ar cuveni să se deducă de aici că scrisul era alifia

de pe rănile mele sentimentale

Două poezii de dragoste am scris – ba trei –

în viaţa mea, în stil brumarian toate, dintre care una,

cea mai nenorocită, fiind cea mai puţin motivată,

mi­-a atras bunăvoinţa maestrului, care mi-a zis aşa la interurban,

când eram la mare:

(cam aşa): du-­te la meşterul Vasile la Casa Scriitorilor

sau Scriitorului şi spune-i că vii din partea mea.

Deviez. Deviez de la subiect: oglinda la zid.

La Cluj, în blocul unui prieten din armată

(una din figurile pitoreşti ale locului,

care sare de la Arizona cu umbrela, cu mai mult sau

mai puţin succes şi care aduce perfect a menestrel medieval

de prin Ardeal, cred),

am spart o oglindă de aproape două sute de lei,

mi s-a povestit,

după o zi cum puţine am trăit de-atunci

în oraşul meu colinar,

pe care am să mi-o amintesc toată viaţa pentru că

 

III

 

mi-am uitat atunci basca franceză

sub care eram un boem desăvârşit,

cu plete,

într-o vilă destul de bine aranjată, sub Belvedere,

unde-am fost luat drept ceea ce nu cred că eram,

din cauza unei irezistibile pasiuni planetare

de sorginte slavă, care mă făcea să-i sărut pe toți

de trei ori,

ca Stalin sau francezii.

E o veselie şi o bucurie de la care uneori nu mă pot abţine

şi care îmi aduce numai necazuri.

Venea în momentele în care uitam de oglindă şi de mine.

 

Acum îmi vine doar când chipurile reale

se topesc întro-o pastă maleabilă, ca pictura lui Miró.

 

IV

 

Tonul ăsta confesiv şi degajat e al dracului de riscant,

pentru că te îmbie să scrii din ce în ce mai mult

şi să deviezi mereu

şi simt aproape că fac un fel de harakiri literar,

periculos, domnule, foarte periculos,

e greu de apreciat nişte chestii aici

şi cum rămâne cu poezia minimalistă şi cea ultrarealistă –

am să încerc să trec la decapitare, fără tortura de rigoare.

 

V

 

Sunt în căutarea unei „voci poetice“

şi cred că n-­o să mi se împlinească niciodată visul ăsta

bătrânesc şi cuminte

Uneori sper să nu se împlinească

şi până una alta mai greşesc şi eu cum greşesc cu oamenii,

toţi mi se par buni şi neprihăniţi,

chiar şi cei pe care­i urăsc pe ascuns şi de moarte,

până când îmi dau seama că au dreptate

şi m-am obişnuit.

Nu ştiu, chiar sunt atât de bleg încât nu ştiu

ce-i mai bun pe lumea asta…

 

VI

 

Am promis să fiu concis şi fac pe mine de frică

pentru că am ajuns la ceea ce, fără îndoială,

e partea centrală a grupajului

şi nu prea ştiu ce să scriu,

pentru că în viaţa mea n-­am avut un moment care

să le întreacă pe celelalte,

cât despre oglinzi, deja am spus, cred, ce aveam

de spus,

am povestit şi iarna de la Cluj, ce să vă mai zic,

când intram în baie,

în loc să aprind lumina, o stingeam,

din cauza oglinzii

şi când dădeam telefon, la fel,

pentru că în spatele telefonului

era o oglindă cât toate zilele;

şi în magazine treceam repede prin raioanele

unde erau oglinzi,

în afară de magazinele de încălţaminte, ba chiar şi

acolo, uneori, că­-mi era de-ajuns să mă uit la pantofi –

uite ce e.

Aş prefera să termin grupajul pe o

notă de candoare. Am să copiez aici prima poezie pe

care am re-­ci-­tat­-o,

pe care am po-ves-tit-o

când aveam vreo nouă anişori şi habar n-aveam

ce-i aceea literatură

şi pentru cine nu ştie franceza va fi o grozăvie şi mai mare,

va fi un fel de poezie pură, doar sunet,

cum e şi Palazzo della Ragione în cărticica asta.

Latura mea barocă, cu care mă lupt acum,

mai provocase,

când jucam badminton cu tata, în altă ţară,

povestea ciudată

a războiului dintre Margarete şi Trandafiri,

istorie care-a fost un dezastru,

când am fost pus să o repovestesc

în faţa microfonului,

tot un fel de oglindă şi el, ca şi hârtia.

Deci.

Citez:

 

 

E groaznic să nu poţi vedea cuvintele acelea cu ochii copilului.

Le păstrez.

 

VII

 

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spun povestea aşa

cum a fost ea, fără înflorituri,

într-un dulce stil nou, cel puțin pentru mine,

o cetate fără femei

sau cu, dacă vrei şi toate vacanţele

şi prospeţimea serilor,

la mare,

când te ustură pielea şi dansezi

iar la sfârşit petreci noaptea într-o celulă,

tu, scârbosule,

pentru că ai 20 de șilingi austrieci în buzunar.


(n. 1962) este autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală (2005) și a nouă volume de poezie: Oglinda la zid (1992), Ușa din spate (1994), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998), Eu și câțiva prieteni (2000), Punțile Stalinskaya (2004), Pădurea metalurgică (2008), Metalurgic (2010), Când nu mai e aer (2016) și Gerul dintre ei (2017).Longleaf Press a publicat o selecție din poezia sa, The Catalan Within (2007), iar Twisted Spoon Press, volumul Memory Glyphs (2009), cu poeme în proză de Cristian Popescu, Iustin Panța și .

În curând, la va apărea antologia Oglinda la zi.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.