Esufi şi umbre Cosmin Manolache „Văd că mă văd ca pe o naraţiune întreruptă: persoana întîi, obositoare. Pronume sans ante sau precedent, garanţie sau amînare. Surogat al substantivului; formă fără conţinut, principiu fără interes; ochi orb, clipind înspre nimic. Cine sînt eu. […]
Francisco José de Goya y Lucientes Una din obsesiile mele de berbec frustrat, din copilărie: mă imaginam înălţândumă deasupra oraşului meu colinar, pe care am avut deja ocazia săl cânt şi astfel dominând, fiindu-mi uşor să-mi ridic vocea peste întreaga […]
Uneori sensul apare ca o urmă dureroasă. Recuperabilă. Plouase. Era un pământ negru, lipicios. Şi trei copii. O fetiţă şi doi băieţi cu o minge albastră. Undeva, chiar lângă tălpile lor, un păianjen mic verde-metalizat se mişca încet. Uite, zise unul dintre […]
