Gabriel Brebenar – O mie și una de cărți

Unora dintre cititorii revistei noastre s-ar putea să le sune cunoscut numele lui , deoarece am scris despre prima lui carte, , acum câțiva ani și poate au dat peste titlu și le-a rămas în minte numele autorului. Sper că unii au citit și cartea care, din păcate, nu a avut destinul pe care îl merita. Dacă nu ați auzit, este un moment bun să faceți cunoștință cu un cititor de profesie. a terminat Filozofie la Timișoara, a fost câțiva ani „profesor de nimicuri” și apoi s-a lăsat de meserie, s-a întors la el la țară, la Basarabasa, în județul Hunedoara, unde a lucrat pământul, a crescut animale (pe vaca Steluța) și a citit. Într-un fel sună bine, nu? Câți dintre voi nu v-ați dori să stați toată ziua și să citiți tot ce a dat mai bun mintea omenească în materie de literatură, filozofie, teologie etc. de când se cunosc primele texte scrise până acum? Dar câți ar putea să facă acest lucru cu adevărat? Câți ar renunța la o slujbă destul de sigură, la un confort financiar doar pentru citit? Gabriel Brebenar ne asigură că este un exercițiu pe cât de plăcut, la prima vedere, pe atât de obositor, de greu de dus până la capăt și, de ce să nu recunoaștem, de futil până la urmă. Oricâte cărți ai citi, numărul lor nu face decât să sporească. Atunci cum faci să alegi ce să citești?

Cei care au citit primul volum, apărut la editura , cu o prefață de Gabriel Liiceanu, știu că Gabriel Brebenar (ce nume bun de scriitor!) a făcut o selecție: a ales doar cărțile care au trecut proba timpului (cu puține excepții contemporane, luate mai mult sau mai puțin la întâmplare), din cele mai importante domenii umaniste. De asemenea, se lasă ghidat de listele altora: Noica, Liiceanu, Patapievici etc. Însă, după cum știm de la Umberto Eco, listele nasc liste și acestea nasc alte liste și tot așa până când ajungi să nu mai știi ce listă să mai alegi. Însă nu dai greș cu filosofii antici, cu teologii medievali, cu filosofii romantici germani, cu clasicii ruși, englezi, francezi, germani, italieni, cu câțiva sud-americani (Sábato, Borges, Llosa), cu câțiva români (Eliade, Cioran, Cărtărescu, Ovidiu Drimba) etc. Mai ales despre italieni scrie Brebenar în cel de-al doilea volum al jurnalului său (intitulat O mie și una de cărți. Jurnal de cititor 2008-2013), apărut la o editură care devine de neocolit, din Oradea. Își dorește să fie italienist și drept urmare citește mulți scriitori italieni, îi citește pe criticii și biografii acestora și își face propria lui antologie. Preferatul său este Giacomo Leopardi, pe care îl consideră cel mai trist scriitor care a trăit vreodată. Un epitet numai bun de trezit curiozitatea ignorantului din mine.

Mă întreb de ce volumul doi nu a mai apărut la editura care, după cum am aflat din acest volum, proiectase o serie de cel puțin trei cărți, plus câteva alte proiecte de-ale autorului (niște antologii, o listă de lecturi pentru adolescenți bunăoară). Aflăm din acest al doilea volum cum a ajuns Brebenar să fie sunat de Liiceanu într-o seară când era beat și, crezând că e o glumă, discuția nu a fost tocmai intelectuală, cum s-a întâlnit cu filosof în Sibiu, cum a fost lansarea la București. Nu aflăm de ce a durat 7 ani până la al doilea volum și de ce acesta apare la o altă editură. Poate autorul s-a certat cu , poate cartea nu s-a vândut? Eu nici nu știam că a apărut, am descoperit cartea întâmplător. Eram la o lansare a unei autoare foarte dragi mie, Florina Ilis, m-am învârtit prin librărie și am dat (la propriu!, căci am dărâmat un vraf de cărți) peste volumul lui Brebenar și evident, l-am luat.

După apariția primului volum a apărut (pe criticatac.ro) o recenzie în care autorul era acuzat de naivitate fiindcă stă la țară și citește, fără să-i pese de mersul lumii, de politică, de viața socială, de ziare. Ba mai mult, conduce o mașină veche, are grijă de o vacă, în timp ce alți intelectuali conduc BMW-uri. O imensă răutate, un atac mascat care îl viza de fapt pe Liiceanu. Ceea ce face Gabriel Brenerar (citește despre cărți, scrie despre ele și în paralel scrie și despre viața lui) merită cel mai adânc respect. Să îți dedici viața celor mai puțin materiale lucruri, ideile, este o probă de curaj. Decizia lui seamănă cumva cu cea a filosofului francez Gustave Thibon (printre altele, editorul operelor postume ale Simonei Weil) de a se retrage la țară în a doua parte a vieții, „departe de lumea dezlănțuită”, unde a crescut păsări, a citit și  scris. Gabriel Brebenar aduce o frumoasă odă lecturii:

Cititorul ideal nu există, știu prea bine, dar mai știu și că mă va bântui mereu obsesia de a deveni un cititor ideal. Ca martor însoțitor în labirintul bibliotecii, jurnalul mi-e de mare ajutor; nu-l pot abandona, m-aș rătăci. Unii oameni s-au născut pentru a scrie cărți, eu poate doar pentru a le arăta, în aceste pagini, cât le sunt de recunoscător; și dacă voi deprinde, peste ani, câte ceva din meșteșugul lor, voi înțelege atunci că iubirea mea nu a rămas neîmpărtășită. (p. 189)

Nu s-au schimbat foarte multe în răstimpul trecut de la primul volum: Brebenar citește, scrie în jurnalul lui, între timp s-a mutat din nou la oraș, este în continuare nemulțumit de ritmul său de lectură, dar continuă să citească. Îi mai dau depresiile ocol din timp în timp, dar nimic nu-l oprește. În ciuda unui stil mai degrabă banal (dar extrem de sincer), eu am citit cele două cărți ca pe niște thrillere, curios să aflu ce mai citește autorul, ce cărți i-au dat de hac, ce cărți a mai descoperit și i-au plăcut, ce ediții uitate, ce autori de care n-am auzit sau pe care nu i-am citit i-au mai ieșit în cale. Voiam să știu ce mai face văcuța Steluța, ce mai fac prieteni lui, Alin Cosmin, Claudiu, iubita lui, Diana, mama Salvina și alte persoane devenite personaje. Multe cărți, multe vieți. M-am bucurat să le regăsesc pe toate la locul lor.


În final, vă las câțiva cu zece cărți (din sutele pomenite de autor) pe care mi le-am notat (după sufletul meu) și pe care aș vrea să le citesc în viitor:

  1. Contele de Lautréamont – Cântecele lui Maldoror;
  2. Henry David Thoreau – Walden;
  3. Giacomo Leopardi (tot ce găsesc, dar mai ales mai ales Mici opere morale);
  4. J.L. Borges (povestirile, eseurile);
  5. Lev Şestov – Revelațiile morții;
  6. Mircea Eliade – 50 de conferinte radiofonice;
  7. Grigore de Nyssa – Despre suflet și înviere;
  8. Arsenie Boca – Cărarea Împărăției;
  9. Axel Munthe – Cartea de la San Michele;
  10. Ibn Hazm – Colierul porumbiței.

Autor: Gabriel Brebenar
Titlu: O mie și una de cărți. Jurnal de cititor (2008-2013)
Editura:
An apariție: 2018
Număr pagini: 252

(sursă foto autor)

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.