Hățișurile pădurii lui Celestin Cheran

Am citit cartea de debut a lui Celestin Cheran, , , 2015, la puțin timp de la apariție, interesat fiind de soarta prozei fantastice în România, mai cu seamă a prozei scurte. Romane fantastice, sf și fantasy se publică destul de des, dar mai rar proză scurtă. În general proza scurtă este un gen pe care editorii nu prea vor să parieze, fiindcă, zic ei, nu e de interes și rareori își scot investiția. Totuși, cred că orice scriitor ar trebui să-și încerce mâna cu o proză scurtă.

Celestin Cheran a publicat o a doua carte, tot de povestiri fantastice. Dacă prima lui carte a fost mai stângace pe alocuri (păcatele debutului), a doua  este mult mai articulată, autorul pare mai sigur pe el. Îi reproșam într-o cronică a volumului că unele dintre prozele lui scurte păreau a fi de fapt condensări pe puține pagini a unor proze  care puteau fi dezvolate în roman sau nuvelă. În noul volum, acest lucru nu prea se mai simte, autorul a început să scrie proze scurte care se concentrează asupra unui episod sau a mai multora, dar fără a da senzația că e doar schița unui roman.

Ceea ce a păstrat autorul, și bine a făcut, este atmosfera bizară, la limita realității, care este imperativă acestui gen de proză. Trecerile de la realitate la miraculos sunt fie brutale, ca în prozele Nebunul care țipa sau Ultimele zile din viața Morții, fie extrem de fine și aproape insesizabile, ca în Plantele carnivore ale lui Kamisaka sau Epidemie de inimi. Varietatea de teme și de subiecte este mare și de la o proză la alta nu găsești nimic repetitiv, chiar dacă unele dintre ele îți sună ca și cum le-ai mai fi auzit undeva. E adevărat, nu sunt toate originale, dar original este modul în care Cheran a ales să le abordeze.

Găsim în carte sexualitate, lumi virtuale, povești ale devenirii unui tânăr, o poveste din viața Morții sau o povestire pornind de la un personaj real, actorul Joaquin Phoenix, care dă și titlul volumului, Pădurea lui Joaquin Phoenix, , 2016 Nu mi se pare cea mai bună proză a volumului, dar este cu siguranță ce amai reprezentativă pentru demersul său. Găsim aici cam toate elementele pe care le conțin și celelalte povestiri: atmosfera, felul în care autorul își construiește, progresiv, narațiunea, finalul surprinzător, care este de altfel unul dintre elementele cele mai importante ale unei astfel de proze.

Multă vreme mi-a rămas în minte finalul scrurtei proze Blocată în lift, de altfel proza mea preferată din tot volumul. Este aproape perfectă și deosebit de amuzantă. Dacă aș povesti-o, aș strica-o, așa că vă las pe voi să o citiți. La fel ca majoritatea prozelor din roman, este una soft, fără nimic greu de digerat, dar te lovește acolo unde trebuie. Celestin Cheran nu scrie oricum proze fantastice cu subiecte macabre sau horror, e mai degrabă un borgesian, un autor care încearcă mai degrabă să înțeleagă realitatea prin aplicarea unei măști fantastice. Cred totuși, citind povestirea cu care începe volumul, Casa cu meduze, că ar putea să scrie proză scurtă realistă fără nicio problemă.

În multe povestiri de-ale sale, fantasticul este mai degrabă un pretext, un alt level la care își duce narațiunea, un distors aplicat pentru un efect anume. Prozele lui ar putea la fel de bine să funcționeze și fără asta, cel puțin unele dintre ele. Ce vreau să spun prin asta e că autorul este plurivalent și nu-i lipsește deloc talentul. Puțină ironie nu ar strica, o doză mai mare de umor poate, dar asta este doar o părere, prozele lui nu suferă cu nimic din cauza acestor absențe, fiindcă nu sunt neapărat lipsuri. O constantîă a prozei sale, pe care am regăsit-o și în volumul de debut, este interesul său pentru psihologia umană, pentru emoție și pentru introspecție.

Personajele sale nu acționează chiar logic sau rațional, sunt posedate de emoție și de impuls, de la un punct chiar coboară pe panta nebuniei, mai ales în proza omonimă a volumului. Nebunia este o temă recurentă a genului fantastic, pierderea contactului cu realitatea, halucinația, insolitul. Dar ceea ce face el în plus este că nu „dă vina” pe nebunie pentru gesturile unor personaje, ci din contră, dă cumva de înțeles că episdodul psihotic nu face decât să apese pe un buton care exista deja. Este un trigger, nu o motivație.

Cele 18 proze ale volumului, fără absolut nicio legătură între ele, creează un volum echilibrat, cu unele lipsuri, dar cu și mai multe reușite. Un volum mult mai matur, mult mai închegat, cu un autor mai sigur pe el și mai dispus să se concentreze asupra formei, fără a uita nici conținutul. De citit într-o după-amiază de toamnă. Lumina de afară, păstoasă și mieroasă, face casă bună cu prozele acestui volum.

Titlu: Pădurea lui Joaquin Phoenix
Autor: Celestin Cheran
Editura: Herg Benet
An apariție: 2017
Număr pagini: 144

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 229