Vin Sărbătorile, vin Sărbătorile, vin Sărbătorile! Un pic pasionați de cărți cum ne știți am hotărât să vă povestim ce scrieri am oferit oamenilor dragi din jurul nostru cu prilejul acestui moment din an în care indiferent cât de entuziasmați sau nu suntem, trebuie sa oferim câteva cadouri. Să vă fie de inspirație sperăm sau cel puțin de amuzament.
Andreea Tănase:
Am primit întotdeauna cu bucurie cărți în dar. De Crăciun, de Paște, de ziua mea, de Sfântul Andrei, de sfârșit de an școlar, cu orice ocazie. Probabil pentru că am învățat acasă cât de valoroase sunt cărțile și pentru că din clasa I sau chiar mai devreme, mama și bunica au început să însoțească jucăria sau hăinuța dăruită cu diverse ocazii de câte o carte. În clasa a IV-a deja aveam propria bibliotecă și îmi cheltuiam banii de buzunar tot pe cărți. Însă când vine vorba de dăruit cărți altora, sunt precaută. Știu că timpul nostru liber este limitat în viața adultă și este foarte important să potrivești foarte bine omul cu cartea, astfel încât să capete încredere în tine că și data viitoare când îi vei dărui sau recomanda o carte, va putea să o citească fără teama că „își pierde timpul”.
Prin urmare, anul acesta dăruiesc Elif Shafak unei prietene care a descoperit-o pe autoare pe cont propriu, dar știu sigur că nu are și ultimul volum publicat și tradus la noi în Biblioteca Polirom: Cele trei fiice ale Evei. Eu sunt absolut înnebunită dupa Elif Shafak, am citit obsesiv tot ce a scris și urmăresc mereu piața literară în speranța că mai publică încă o carte și încă o carte. Preferata mea este Cele patruzeci de legi ale iubirii, care este probabil cartea cea mai apropiată sufletului meu.
Mai dăruiesc și bunicii mele trei cărți, toate scrise de Evgheni Vodolazkin: Soloviov și Larionov, Laur și Aviatorul. Pentru că bunica mea s-a născut acum 95 de ani și a trăit pe pielea ei multă din istoria personajelor lui Vodolazkin și știu sigur că aceste trei cărți o vor face să plângă, dar mai ales să își amintească vremurile de demult și să ni le povestească din nou și nouă când ne strângem pe lângă ea.
Ciprian Burcovschi:
Mă învârteam cu colegii prin Gaudeamus. Andreea Tănase mi-a atras atenția asupra unui titlu. Eram la standul editurii Vellant și împreună scanam noutățile. Microficțiuni i-a atras atenția și m-a tras de mânecă spunându-mi că este bună de oferit cadou. Nu-mi plac scriitorii francezi în mod special, ba chiar îi ocolesc din motive care nu-mi fac cinste ca promotor cultural. Dar despre gusturile mele voi vorbi altă dată (sau niciodată, sîc!).
Am răsfoit împreună câte un exemplar și am decis împreună că merită luată. Chiar dacă poartă subtitlul de roman, sic!, volumul este o culegere de proze foarte scurte (câte o pagină) care compun un puzzle satiric la adresa mediului social contemporan. Am cumpărat-o la un rabat de 90% cu gândul că o iau pentru a face un cadou. Am ajuns acasă și până s-o ambalez și să-i pun fundiță m-am pus pe citit. Am decis să nu o mai dau. 500 de pagini nu-s ușor de citit, de digerat, darmite să mai fac și o recomandare adecvată.
Am rugat pe cineva să mi-o ia duminică, în ultima zi târg. Cu o copertă scâlciată (nu mai erau decât două bucăți) o ambalez acum și mă gândesc la scuza pe care o voi avea la înmânarea cadoului. O voi oferi de Crăciun unui prieten care vede societatea doar în tonuri de gri și negru. Mi-ar plăcea ca după lectură, prietenul să constate că viața este o convenție, o regulă a jocului, un ghem de raporturi interumane, o chestiune familială plină de contraste. Chiar dacă sunt ficțiuni, cioburi din oglinda vieții noastre, scrise foarte bine de Régis Jauffret și tradusă de Irina Mavrodin, sunt adunate într-un volum consistent. Să nu uităm că totul este un joc iar lumea e o joacă. „Două lucruri sunt sigure în viață: trăim și murim. Între ele nu este decât un joc de noroc” a spus sportivul paralimpic spaniol Robert M. Hensel. Cartea trebuie citită în această cheie.
Andreea Banciu:
Nu ratez nicio ocazie să ofer cărți. Zile de naștere, sărbători cu zile libere, promovări și petreceri de divorț. Îmi trebuie doar un pretext să aleg un titlu bun și să-l împachetez frumos (cadourile împachetate sunt o altă poveste, pentru data viitoare). Iată ce am ales anul acesta, pentru Crăciun: neapărat proză scurtă, pentru cei pe care încerc să îi „convertesc” în cititori de literatură română. Am convingerea că proza scurtă e cea mai bună deschidere către literatură română, mai ales pentru cei care au preconcepția că nu se mai scrie literatură bună. De dat: Imperiul Pisicilor (Alex Tocilescu) și Numele altora. Povestiri (în principiu) scurte (Cosmin Leucuța). Apoi, recunosc cu rușine că am citit abia anul ăsta volumul Interior zero al Laviniei Braniște și îl ofer cadou prietenilor traducători pentru că e o radiografie a unei vieți cu care am sentimentul că se identifică mulți oameni din branșă. Mama a primit Sunt o babă comunistă a lui Dan Lungu (care e deja a classic) și pe care promit că i-o duc de vreun an de zile, plus În spatele blocului (Mara Wagner), un alt volum trecut de mine pe lista de făcut cadou tuturor prietenilor de ziua lor.
Bianca Dobrescu:
De obicei, ultima carte care m-a încântat în anul respectiv ajunge sub bradul tuturor celor dragi. Când nu o găsesc? Și niciun alt autor pe gustul meu nu este prin librării? Fac o selecție de trei cărți, și dau cu banul.
Ultima carte pe care am „devorat-o”? Magia ordinii, de Mari Kondo. Ferea!
Totodată, în ultimul timp în tramvai, metrou, pe avion sau în săli de așteptare, am petrecut mult timp cu scrierile lui Borges, așa că dacă ți-am picat de Secret Santa, te poți aștepta și la Borges la 80 de ani. Conversații. Cărțile și noaptea.
Cât despre Celălalt pe care-l adoram, de Catherine Cusset, acesta este un volum care mi-a fost recomandat de peste cinci persoane consecutiv la începutul anului și, pentru că am avut motiv să merg la cumpărături în decembrie, l-am luat în mai multe exemplare.
Cosmin Leucuța:
Ho-ho-ho!
Am fost convocat de către Moș Crăciunul Semnelor bune să fac o listă cu cărțile pe care urmează să le dau cadou oamenilor. Acum, problema cea mai mare este că nu prea dau cărți cadou de Crăciun. Iar dacă dau, mi le dau mie. Sunt cel mai mare fan al cărților pe care îl cunosc, și nu de puține ori am cumpărat cărți pentru cineva și am sfârșit prin a le ține pentru mine, și a-i cumpăra persoanei respective altceva.
Anul acesta nu e cu nimic diferit de restul. Am comandat de pe bookdepository.com un braț de cărți, dar toate sunt pentru mine și nu intenționez să dau nimănui nimic. Totuși, în spiritul sărbătorilor, am făcut două excepții.
Prima este o carte de poezie, numită Teaching My Mother How to Give Birth, scrisă de poeta somaleză Warsan Shire, pe care i-o voi face cadou soției mele, Oana. Oana are un nas mai fin decât mine pentru poezie, și știu că o va aprecia mult mai mult decât aș putea să o fac eu vreodată. Cu toate astea, te poți întreba: dacă nu apreciezi poezia atât de tare, cum ai putut face o asemenea alegere? Ei bine, poezia lui Warsan Shire mi s-a părut atât de bună, încât a trecut peste granițele acelea peste care, de multe ori, poezia nu poate trece. Am citit câteva texte din ea, și am fost convins fără urmă de dubiu că va fi un cadou perfect pentru Oana.
Și, pentru că sunt puțin nerușinat, a doua excepție este proaspăta mea carte de proză scurtă, numită Numele altora, pe care o dau (cu autograf cu tot!) unui cititor norocos, care se înscrie la giveaway! Este o culegere plină de povestiri despre viața de zi cu zi, care cred că vor pune un zâmbet pe figura oricui le va citi. Dacă vă interesează, recenzia ei o puteți găsi aici.
Cam atât din partea mea. Cum ziceam, sunt zgârcit cu cărțile. Sărbători fericite și la mulți ani!
Eli Teoharie:
Febra shopping-ului m-a trăznit încă de prin Noiembrie, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată, de obicei cumpăr în ultimul moment cadourile ba chiar au existat situații în care Moșul s-a rătăcit pe drum și a ajuns abia pe 26-27 Decembrie la bradul meu. De fapt, o sesiune hardcore de terapie prin shopping era de mult overdue și atunci când cumpăr cadouri nu simt deloc regretul cheltuitului peste buget așa că lucrurile au venit de la sine. M-am bucurat tare mult că m-am organizat anul ăsta din timp pentru că printre alte ace, brice și știți voi continuarea, am comandat online și câteva cărți numai bune de citit la o cană de cacao sau de ceai în vacanța de Crăciun (imediat după înfulecarea tradițională de cârnați și sărmăi), cărți ce au ajuns foarte prompt și stau deja cuminți sub brad.
Pentru o tipă super pragmatică, foarte ancorată în prezent și informată despre realitățile socio-politice care ne înconjoară, căreia îi plac mult cărțile cu tentă istorică, am scris Moșului să-i aducă Testamentul lui Abraham, de Igor Bergler. Cartea are o documentație excelentă în spate, tot ceea ce poate fi verificat respectă realitățile istorice dar are și o minunată componentă de ficțiune care îți pune „rotițele în mișcare”.
I-am scris Moșului despre un cadou pentru cel mai mare fan al amănuntelor istorice privind cele două Războaie Mondiale așa că în curând sus-numitul va deschide o cutie măricică și va descoperi setul Mari comandanți în al doilea război mondial.
Unei incurabile romantice cu capul în nori și plin de povești cu zâne, permanent îndrăgostită de câte un bărbat (dar mai ales îndrăgostită de ea însăși), Moșul i-a pus la mine sub brad Elixirul Dragostei, de Eric-Emmanuel Schmitt. E o sabie cu două tăișuri într-adevăr, s-ar putea să-i placă prea mult sau să o întristeze prea tare, sau ambele simultan, vom vedea.
În rest, Crăciun Fericit, piftiiți cu măsură și nu beți dacă nu vă e sete! Vă pup.
sursa foto: aici
