Cel de-al patrulea volum semnat de Ioan Suciu – Omul de fier – cuprinde o serie de treisprezece povestiri care taie cordonul ce ţine cititorul legat de realitate. Aş îndrăzni să fac o speculaţie: după ce a debutat cu proză în 1979, în revista România Literară şi după ce a continuat cu Vânătoare de roboţi, Editura Albatros, 1982; Cu zâmbetul pe buze, volum colectiv, București, Editura Albatros (o povestire), 1989; Trei sute de trepte, roman, București, Editura Tracus Arte, 2011; Candelabrul galben, povestiri, București, Editura Tracus Arte, 2012, Ioan Suciu şi-a propus o evadare în stratosferă fără să mai poarte grija frigului şi a aerului rarefiat.
Personajele sale sunt din plastilină. Modelate de mâini dibace şi însufleţite de un creator pus pe şotii, ele duc o viaţă aparent haotică, lăsând în urma lor o undă aproape mitologică şi senzaţia că au probleme la mansardă. Rând pe rând, Calistrat, Inocenţiu, Antohie, Iohannis (iertare, dom` Preşedinte), Carol, Belizarie, Nazarie, Atanasie, Daniil sau Ambrozie se înfăţişează în anticamera unei societăţi secrete condusă de o maimuţă de pluş, prezentând rapoartele faptelor de peste zi. Indiferent de planul în care suntem dirijaţi ca cititori, o singură trăsătură limpezeşte babilonia din care, aparent, nu avem scăpare: umorul dublat de o doză sănătoasă de impredictibilitate (vai, ce cuvânt lung!).
Belizarie şi-a cumpărat de la iarmaroc o femeie miniatură. […] Deşi era mic, îşi dorea o femeie care să fie numai a lui şi care să nu fie maică-sa. O duse acasă şi începu s-o examineze. O achiziţionase cu tot cu locuinţa ei, care semăna cu o casă-machetă, cu încăperi felurite, dormitoare, sufragerie, cămară, toaletă, baie, bibliotecă, neavând însă acoperiş. […] Belizarie vedea tot ce face mica femeie. În acel moment se uita la televizor. Apoi se duse la o oglindă mare (vorba vine!) din dormitor şi începu să se pieptene. Cânta, sau cel puţin aşa părea, fiindcă nu se auzea prea bine; era un zgomot firav, aducând cu miorlăitul unui pui de pisică. După aceea, fata se duse la WC. Îşi ridicase fusta la brâu şi-şi coborâse chiloţii în vine; stătea pe scaunul minuscul de toaletă. Belizarie privi fascinat. Deodată se auzi un mic fâsâit slab, ca zgomotul care se aude de la un balonaş care se dezumflă. Fata se ridică de pe scaunul toaletei, îşi trase chiloţii şi-şi lăsă fusta să-i acopere fundul. Belizarie simţi cum sângele începu să-i curgă tot mai repede prin vine. Se înroşise la faţă şi aproape că tremura…
Mergând pe un sens unic spre o destinaţie inedită prin natura ei, Ioan Suciu reuşeşte performanţa de a se desprinde de tiparele clasice, desţelenind naraţiunea de factorii care o ţin ancorată de reperele clasice ale umorului. Desprinzându-se de nevoia localizării faptelor, a compunerii şi descompunerii personajelor în şi din întreg în parte, creatorul Omului de fier preferă să plutească în derivă, abandonându-se imaginaţiei şi destinului, singurele elemente capabile să-l apropie de ţărm. Lăsând gluma la o parte, singura imagine pe care (cu acordul tacit al scriitorului) o am, în ceea ce-l priveşte, este aceea în care, ajungând în sfârşit în stratosferă, acesta se aruncă în gol având asupra sa un stilou fără cerneală, o coală de hârtie, o mulţime de idei şi, cu voia dumneavoastră, o paraşută, ca să nu fiu acuzat de cruzime.
În mijlocul celulei se afla o ghilotină. […]Atanasie adulmecă locul şi condus de un irepresibil impuls, îşi fixă capul în făgaşul potrivit. Un vaiet colectiv se auzi din rândul celor care priveau. Ce l-o fi apucat? Spuneau rudele. Atanasie vru să le arunce un Staţi dracului liniştiţi, dar vorbele îi muriră pe buze: placa geamănă a dispozitivului descrise un arc de cerc prin aer şi veni în mod silenţios peste capul său, închizându-i orice posibilitate de a-şi mai elibera gâtul de acolo.
Editura Karth
ISBN 978-606-8611-24-2
Data apariţiei: octombrie 2014
Număr de pagini: 232
Tip copertă: broşată
Format: 13×20 cm
Colecţie: Proză
Preţ: 25 lei
