Mircea Băduţ este un inginer originar din Râmnicu Vâlcea, care, după ce şi-a ascuţit peniţa publicând 11 cărţi de informatică şi contribuind la numeroase reviste de specialitate din ţară şi străinătate cu diverse articole tehnico-ştiinţifice, a simţit chemarea literaturii SF. A publicat proză scurtă in almanahurile Anticipaţia şi Science Fiction, precum şi in revista SF Helion. A debutat în volum cu Ficţiuni Primare (2006), iar în 2011 a publicat şi volumul Ficţiuni Familiare, pe care l-a scris împreună cu fiica sa. Întoarcerea fratelui risipitor a apărut în 2014, la editura EuroPress Group.
Pe coperta cărţii scrie că avem de-a face cu proză scurtă, iar între coperţi vom găsi un amalgam de texte, dintre care Întoarcerea fratelui risipitor este, într-adevăr, cel mai lung. Am să mă opresc asupra lui în mod special.
Este o nuvelă filosofică plasată într-un timp nedefinit, însă cu aparenţe antice; o meditaţie în proză asupra alegerilor pe care le facem în viaţă şi cum ne afectează ele, atât pe noi, cât şi pe cei pe care îi iubim. Mircea Băduţ s-a inspirat atât din pilda biblică a fiului risipitor, cât şi din mitul primilor fraţi, Cain şi Abel, la care face trimitere prin numele personajelor (Cainur şi Abelamt).
‘Rătăcitor vei fi şi fugar pe pământ’ i-a poruncit Dumnezeu lui Cain, după ce acesta l-a ucis pe Abel din invidie. În varianta lui Mircea Băduţ, Cainur este într-un exil auto-impus care îl poartă prin lume, îi descoperă plăceri, minuni, tipologii de oameni şi care îi dă ocazia să fie liber, dar în limitele în care îşi dă voie să se bucure de alegerea făcută. Abelamt este viu, dar mai puţin aventuros decât fratele său rătăcitor. Pe el îl găsim acasă, lângă tatăl lor, gândindu-se la căsătorie ca la o aventură.
Nuvela este depănată ca un dialog al gândurilor celor doi fraţi. În ciuda distanţei care îi desparte, preocupările lor tind să urmeze acelaşi şablon. Fiecare simte că alegrea făcută îl reprezintă, însă nu poate să nu se gândească cu nostalgie la drumul ales de celălalt frate.
Când Cainur şi-a umplut sacul cu aventuri, gândurile sale încep să se îndrepte din ce în ce mai des către casă, culminând cu o scrisoare către cei rămaşi acolo.
Vă las să descoperiţi singuri dacă revine sau nu acasă, însă trebuie să mai menţionez că Întoarcerea fratelui risipitor este precedată de un alt text, Un basm, contorsionat, care este preferatul meu din volum şi care anticipează cumva narativul şi deznodământul nuvelei.
Din proza domnului Băduţ răzbate formarea sa tehnică şi exerciţiul scrisului ingineresc – ceea ce poate fi deranjant pentru cititorul mai puţin aplecat către tehnică şi mai orientat către beletristică, în general. Nu de puţine ori am citit, recitit şi citit din nou o frază din volum, pentru a înţelege la ce se referă şi pentru a încerca să disting un tablou pe care să mi-l pot reprezenta. De multe ori, acest exerciţiu a fost în zadar, textul fiind pe alocuri atât de criptic şi abstract, încât am renunţat la aprofundarea lui. Această tendinţă de abstractizare răzbate din chiar titlurile capitolelor din Întoarcerea fratelui risipitor: Omenirea în hexagoane cuminţi, Y-uri minore, Nelinişti cartografice, iar în text găsim prea multe astfel de exemple.
[…] spaţiul acela infinit mă salvează: fascinaţia crescândă la străbaterea geometriei grandioase îmi alungă teama aceea, o face incompatibilă cu intersecţiile imense ale paralelelor neeuclidiene trasate pe cer şi pe pământ, înlocuind-o cu senzaţii demiurgice… (pag. 15)
Cu toate acestea, proza scurtă de la începutul volumului este cea mai accesibilă din volum, eseurile de la finalul acestuia fiind mult mai abstracte şi în totală neconcordanţă cu proza scurtă care le precede. În eseul Realităţile realităţii – de la unicitatea percepţiei senzoriale la pluritatea înţelegerii, autorul însuşi ne explică cum a ales forma abstractă a scriiturii sale:
Dacă cititorul acestor rânduri s-ar afla un picuţ (sic!) descumpănit de tratarea cam abstractă a problemei – respectiv de repetarea ideii concentrate de relaţie/legătură între componente/aspecte ale realităţii /mediului -, ar trebui să recurg la exemplificări, mai mult sau mai puţin banale. […] Însă, chiar presupunând optimist că va exista un cititor, parcă am fi în pierdere dacă ne-am consuma în exemplificări, am risca să ratăm astfel esenţele. (pag. 99-100)
Iată că a existat un cititor. Dar ar fi preferat varianta cu exemple celei cu esenţe concentrate.
Nu pot respinge argumentaţia lui Mircea Băduţ cu privire la multitudinea de percepţii ale aceleiaşi realităţi. Nu poate să nu mă încânte studiul documentat şi exemplificat puternic din literatura de anticipaţie şi articolele ştiinţifice cu privire la posibilitatea existenţei unor inteligenţe diverse în univers. Nu mi-am pus niciodată problema comparaţiei dintre ‘eforturile’ presupuse de o relaţie de prietenie şi schimbul de energie ingineresc, cibernetic, nici nu am analizat conceptul de prietenie din punct de vedere geo-politic, economic, istorico-psiho-social sau în relaţie cu globalizarea, aşa cum face Mircea Băduţ în eseurile din volum. Însă, ce pot spune despre toate acestea este că nu îşi aveau locul într-un volum de proză scurtă. Cititorul care ia de pe raft Întoarcerea fratelui risipitor, nu se va aştepta, cum nici eu nu am făcut-o, să găsească patru eseuri abstracte în volum, care să îi propună teme atât de profunde într-un mod atât de abrupt. De aceea, recomandarea mea este să nu luaţi cartea lui Mircea Băduţ cu voi în vacanţă, pentru că nu este o lectură uşoară şi relaxantă, ci una care vă va pune mintea serios la contribuţie.
Sursa foto aici