Reptilă sau nu, mărturisesc că luna iulie este în mod deosebit grea pentru mine. Zilele de toropeală tare-mi sunt pe plac, însă sunt atât de lungi încât mi-e dor de noapte mai ceva ca dorul de un răsărit la mare. Așa că, printre ceaiuri reci și trivialități, mă trezesc mereu cu mâna amorțită sub bărbie, uitată pe vreo terasă la povești, cu ochi tulburi de imagini cu alte lumi și alte vieți. Iată de unde și reluarea unor obsesii mai vechi: literatură fantasy și SF. Și uite cum profit eu de ocazie să laud genurile astea două (mereu subestimate), cum pe Cartepedia sunt ușor de găsit și comandat, iar stimularea imaginației, la recomandarea insistentă a doctorului… parol! librarului, se face, mai ales vara, și de mai multe ori pe zi.
Un articol publicat pe site-ul Universității din Chicago spune că, pentru a înțelege conceptul de fantasy trebuie mai întâi să arunci un ochi asupra semnificației sale psihologice. Zice-se că fantezia este un fel de vis cu ochii deschiși, care apare în conștiință ca urmare a unor dorințe și atitudini inconștiente. Mai adaug eu, cu scop de detensionare psihică.
În cartea Limbajul Psihanalizei, cuvântul fantezie, cu sens clinic, definește o „scenă imaginară în care subiectul este un protagonist, reprezentând împlinirea unei dorințe (în finalul analizei, o dorință inconștientă), într-o manieră distorsionată mai mult sau mai puțin de mecanismele de apărare ale eului.” (definiție bazată pe scrierile lui Freud)
Trecând de la psihologic la social, în societatea contemporană și în media, termenul fantasy este adesea considerat ca fiind pur și simplu subordonat imaginației, un nivel inferior al acesteia.
Fantasy-ul e un gen în sine, în film, televiziune, teatru și literatură, însă chiar și așa este privit ca fiind o reflecție mai puțin sofisticată, perversă a realității în artă. Ca gen, fantasy-ul caută să valideze lumea inconștientă a viselor, să insiste nu doar asupra existenței sale în psihicul uman, ci și asupra rolului esențial, vital pe care îl are. O operă fantastică începe, în mod tipic, printr-o sugestie implicită sau explicită de realitate alternativă și continuă către integrarea elementelor anterior inconștiente ale sinelui personajului principal, într-o personalitate unitară. Structurile narative reflectă întocmai această acțiune dinamică: punctul central în fantasy este tocmai călătoria spre un scop și spre întoarcerea acasă ce urmează imediat după. Această călătorie circulară este o metaforă potrivită pentru misiunea de căutare a identității proprii. A te afla „acasă”, adică a fi împăcat cu propria persoană la toate nivelurile personalității, este, conform genului fantasy, ultimul scop al vieții de muritor.
Deseori, fantasy-ul este caracterizat printr-o abatere de la normele acceptate prin care indivizii privesc în mod tipic lumea din jurul lor și reprezintă ceea ce este imposibil sau inexplixabil, dincolo de parametrii a ceea ce este deja știut, realitatea. O altă descriere a unui roman fantasy este aceea că orice carte care conține cadre nerealiste sau magice, uneori plasate într-un univers medieval, cu posibilitatea de a implica creaturi mitologice sau supranaturale ca elemente principale ale poveștii. Ceva magic este aproape întotdeauna parte din fantezie, iar magia poate fi observată fie în cadru, fie în intrigă. Ba chiar e practicată de personaje.
Fantasy și Science-Fiction sunt genuri substanțial diferite, deși granița dintre ele este destul de neclară. Un foarte bun exemplu este Războiul Stelelor, deoarece e în mod clar un roman SF, care însă include anumite elemente fantasy inexplicabile (cum ar fi Forța, fie ea cu noi toți). Astfel că, pe rafturile din librării și biblioteci, le întâlnim combinate, atât prin prisma faptului că cititorii au tendința de a le suprapune, cât și pentru că că autorii au tendința de a estompa diferențele dintre cele două categorii. Mulți dintre autorii de SF au scris și cărți fantasy.
‘Science fiction‘ or ‘sci-fi‘ – ne putem gândi toți la multe exemple de cărți, însă e destul de greu să le clasificăm după caracteristicile lor definitorii. Cu toate acestea, putem spune că termenul descrie un gen literar alcătuit din opere de proză ce speculează asupra naturii și direcției cunoștințelor umane (științei). Tipice pentru romanele SF sunt următoarele elemente:
- Romanticizarea – încă de la Jules Verne (considerat părintele SF-ului), acest gen a fost caracterizat de faptul că se pornește de la premisa că la baza existenței stă ceea ce oamenii pot efectiv să învețe și să facă (în comparație cu fantasy-ul, spre exemplu). Totuși, aceste lucruri pe care omul le poate învăța și pune în practică (utilizând cercetarea științifică) sunt adesea romanticizate sau făcute să pară mai atractive și mai interesante decât ar putea fi considerate altfel. Cine ar vrea să învețe despre lentilele gravitaționale, în afară de cazul când s-ar și distra în același timp?
- Anacronismul – SF-ul este adesea ușor de recunoscut prin natura sa anacronistică, adică prin faptul că implică tehnologie sau idei care nu aparțin perioadei de timp în care apar. Acest efect se poate obține prin două variante: fie autorul speculează asupra unor viitoare descoperiri, fie introduce noțiuni științifice reale sau imaginate în spații temporale în care acestea există în realitate sau nu.
- Alienarea – fie că este vorba depre armate de roboți sau efectiv extratereștri, scriitorii de sci-fi adesea înstrăinează umanitatea, introducând o influență străină. Acest lucru dă posibilitatea de a compara două grupuri contrastante, pentru a oferi o mai bună perspectivă asupra aceea ce ne face să funcționăm așa cum o facem (la nivel individual, social).
- Comentariile – examinarea naturii uman prin contrast scoate la iveală o serie de întrebări despre cum funcționează societățile noastre. SF-ul este folosit atunci pentru a comenta într-un fel asupra modului în care ne privim unii pe ceilalți, asupra modului în care utilizăm cunoștințele științifice și o varitate de alte probleme sociale. Ca exemplu, toate comentariile care ar putea fi făcute într-un roman în care temele centrale sunt procesul de clonare și consecințele acestuia.
În concluzie, SF-ul e o formă de ficțiune care se ocupă în principal de efectul actual sau posibil al științei asupra societății sau indivizilor. Într-o lume atât de schimbătoare cum este cea în care trăim, cu progrese tehnologice extraordinare, se pun probleme etice de mare importanță, probleme apărute în urma evoluției în biologie și medicină, dar și în comunicărea în masă din ce în ce mai sofisticată – ceea ce face ca science-fiction-ul serios să fie, posibil, mai bine pregătit decât orice alt gen literar, pentru a contempla situația dificilă pe care o prezintă astfel de schimbări.
Merită să aruncăm un ochi în viitorul imaginar pe care SF-ul ni-l poate oferi, să ne gândim la alte lumi viitoare/paralele, pentru a ne clăti mintea de rutină, însă și varianta în care sci-fi-ul nu e decât un tip de ficțiune incitant al cărui scop este simplul spectacol (mental/vizual!), este cel puțin la fel de tentantă.
Fără a mă mai lungi la vorbă, cele 5 fantasy must-read de săptămâna aceasta sunt:
- Hobbitul – J.R.R. Tolkien, pentru că niciodată nu te poți sătura de Pământul de Mijloc. Via Valentin
Povestea în sine este plină de imaginație, te prinde și chiar dacă este destul de previzibilă, stilul lui Tolkien face toată magia. Se vede că limbajul este important și felul în care se povestește o aventură uneori este mai savuros decât aventura în sine, dar să nu uităm că Tolkien a fost lingvist și profesor. Aventurile sunt destul de cuminți pentru un cititor modern, însă probabail pentru perioada în care a fost publicat prima dată romanul, au fost considerate provocatoare. Pot să înțeleg de ce un autor tânăr precum China Miéville militează pentru o depărtare de Tolkien, pentru un nou fel de a spune o poveste, pentru ceva mai ciudat, mai violent și de aceea a apărut new weird-ul, însă cum spunea și George R. R. Martin, de bine, de rău Tolkien încă provoacă valuri și încă este citit la o jumătate de secol de la publicarea cărților, lucru greu de obținut pentru orice fel de scriitor, orice ar scrie.
[Cumpără de aici]
- Luminile Nordului – Philip Pullman. Frumuseți nordice, copiii isteți și magie – rețeta unui roman captivant, mai ales pentru cei mici. Via Cristina
Volumul oferă o experienţă plăcută de lectură atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Călătoria pagină după pagină devine o aventură plină de suspans şi acţiune datorită unor personaje magice precum urşii polari cu armură, vrăjitoarele sau animăluţele-daimoni. Dincolo de acţiune, regăsim prietenia, curajul, sacrificiul, inocenţa, prezentate într-o manieră foarte originală. Cu multă imaginaţie, Philip Pullman a construit o lume fantastică de sine stătătoare, care se auto-susţine prin tot ceea ce ne este prezentat în carte.
[Cumpără de aici]
- Cartea cimitirului – Neil Gaiman. Uneori nu-i așa rău să crești în cimitir, mai ales când poți să ai ca prietenă o vrăjitoare. Până la urmă, poți să fii o persoană decentă oriunde :). Via Loredana
Gaiman se adresează într-adevăr unui public tânăr, şi reuşeşte să menţină interesul acestuia pe parcursul lecturării paginilor. Într-un final, cititorul descoperă şi elementele care au condus la aclamarea acestei cărţi la nivel internaţional, acestea fiind un subiect familiar, îmbrăcat în veşminte complet noi, complet diferite de cele vechi, o scriitură perfect echilibrată şi subtilă în sugerarea răului şi a urâtului, precum şi o serie de personaje scoase din contextul mentalităţii colective şi transpuse într-un univers nou, creat de la zero, în care binele poate fi rău, răul poate fi bine, dar în care mai există şi nuanţe de gri, precum cele în care este pictat întreg cimitirul, care pot influenţa diferit percepţia fiecărui cititor în parte. Gaiman se debarasează de convenţiile general acceptate şi creează un nou tip de fantasy care obsedează, fascinează şi bântuie mintea cititorului mult timp după ce a fost dată şi ultima pagină a cărţii.
[Cumpără de aici]
- Orașul și stelele – Arthur C. Clarke. O incursiune minunată într-un viitor sumbru, căruia omenirea îi face față cu dificultate. Via Ruxandra
Dacă unele cărți S.F. tratează problema apocalipsei și stârpirea oamenilor de pe Pământ, putem spune că azi, în Orașul și stelele lui Arthur. C. Clarke, ne confruntăm cu ciocnirea a două civilizații: una tehnologizată și izolată în orașul Diaspar, alta uitată-n munți, care încă mai păstrează amintirea oamenilor străvechi. Cine-s oamenii străvechi? – vă veți întreba – ei bine, oamenii străvechi suntem chiar noi, cei de azi, cu iPhone-uri, Galaxy-uri și televizoare pleoștite și late cât o cărămidă din Zidul Chinezesc.
[Cumpără de aici]
- Solaris – Stanislaw Lem. O perspectivă psihologică asupra science-fiction-ului. Via Elena
Solaris face parte din canonul genului science-fiction, fiind totodată și cel mai cunoscut roman al scriitorului polonez Stanisław Lem. Romanul depășește convenționalismul sf-ului prin înlocuirea aventurii cu una interioară, psihologică și prin tratarea ei filosofică, prin meditația asupra condiției inteligenței umane și asupra comunicării cu Celălalt, fie că e extraterestru, alteritate sau specie non-umană. În cazul de față, comunicarea dintre om și Celălalt eșuează.
[Cumpără de aici]
Sper că v-am stârnit pofta să evadați din realitate și să vă pierdeți ore în șir cu o carte în mână, fie aparținând unui gen mai puțin convențional sau nu. Aștept, ca de obicei, alte recomandări de la voi și vă doresc soare, ploaie de după masă și curcubeie, apusuri, cafea bună și chef de viață. Nu uitați să vă odihniți.
