The Dude și Maestrul Zen

Sunt anumite cărţi, care îţi modelează personalitatea, fie că le citeşti în adolescenţă, sau chiar  mai târziu, la maturitate.  Altele te învaţă să vezi lumea diferit de cum îţi este ea prezentată la televizor sau în cotidiene.  Există cărţi mai bune decât ecranizările lor, dar există şi cărţi care nu sunt apreciate nici măcar în epoca în care au fost scrise. Şi nu mă refer aici la autori precum Franz Kafka sau Max Blecher.

Depăşind aceste aparente zone de confort, pot spune că ¨The Dude şi Maestrul Zen¨ (Humanitas 2014/ Blue Rider Press 2012) îndeplinește o funcţie extrem de importantă pentru iubitorii filmului ¨The Big Lebowski¨ în particular şi ai filmelor fraţilor Coen în general. Dialogul dintre  Jeff  Bridges (protagonistul filmului mai sus amintit) şi maestrul zen Bernie Glassman cheamă la revizitarea lui Lebowski din perspectiva unei iluminări permanente. Pentru cei care au văzut ¨The Big Lebowski¨, dar şi pentru cei care doresc să îl vizioneze, cartea oferă un unghi atractiv: fericirea noastră este ceea ce se întâmplă (p.19).

The Dude, personajul interpretat de Jeff Bridges, baleiază între două replici, care îl transformă în maestru budist pentru connaisseuri. Cel puțin asta susține Bernie Glassmann. The Dude is not in (Dude nu-i aici) versus The Dude abides (Dude adastă). Drumul înainte și înapoi pe aceste două borne explică de ce hipiotul șomer, pasionat de bowling, droguri și muzica celor de la Creedence Clearwater Revival (și nu e muzica trupei Eagles, sâc!) poate fi privit ca un maestru budist.

Mulţi maeştri zen vorbeau aşa. Ei spuneau că pentru a ajunge la iluminare, pentru a simţi că toate-s una, trebuie să renunţi la trupul şi la mintea ta. Dar există o ieşire mai accesibilă, iar aceasta este să conştientizezi ceea ce spune Dude în film: “Mă rog, asta e doar părerea ta”. Când spui asta, există întotdeauna o cale de ieşire. Dacă credem că anumite lucruri reprezintă adevărul absolut, ne vom lupta şi vom ucide pentru ele. Dar să te baţi pe o părere e mai greu. (p.56)

 “Dude nu-i aici, lăsaţi un mesaj”. Asta-i viaţa noastră. Nu suntem de faţă şi toată lumea lasă mesaje. A nu fi aici (…) reprezintă esenţa zenului. Când nu suntem ataşaţi de identitatea noastră, putem primi şi asculta toate mesajele din lume. Când nu suntem aici, se petrece un act de creaţie. (p.84)

Ne putem raporta la acest volum ca la o introducere (sumară) în filosofia zen. Sau ca la o discuție relaxată între doi prieteni: un actor celebru de la Hollywood și maestrul său, președintele organizației Greyston Mandala, organizație ce oferă locuri de muncă și locuințe pentru persoanele defavorizate din New York. Nici una și nici cealaltă variantă nu trebuie excluse din context. E clar că nu avem în fața un dialog pentru cei inițiați în tainele acestei tehnici speciale de meditație, dar nici un manual pentru cei care vor să o învețe după câteva ore de studiu intens. Mai mult, cartea are tendința de a aluneca frecvent în clișeu și în repetiții obositoare. De exemplu, cei doi prieteni vorbesc cu multă lejeritate despre iluminare, fără a explica prea multe despre drumul pe care trebuie să îl parcurgă un muritor de rând pentru a se bucura de prezența acesteia.

Mi-am dat seama că antrenamentul şi iluminarea nu se încheie niciodată, că experienţa iluminării are loc iar şi iar. Şi, de vreme ce o experienţă de iluminare este o trezire la viaţă, această trezire va fi tot mai cuprinzătoare. Ea începe atunci când te identifici cu corpul tău şi se întinde până în punctul în care simţi că te identifici cu întregul univers. (p.33)

Și, pe măsură ce faci tot felul de lucruri, vor apărea altele noi, vei atinge un nou nivel de iluminare care se va reflecta în practici noi. (p.145)

O temă interesantă abordată în dialogul celor doi este cu siguranță munca lui Jeff Bridges pe platourile de filmare. Sunt aduși în discuție regizori celebri (Sidney Lumet, Ford Coppola, Frații Coen), dar și actori cu care a lucrat acesta: Andy Garcia, Kevin Bacon, Jane Fonda, Tommy Lee Jones, Robbin Williams. Dintre toate  abordările relatate în carte, cea mai interesantă mi s-a părut modalitatea de lucru a regizorului superproducției 12 Angry Men (1957).

 Trebuia să repeţi la nesfârşit, iar apoi să te întorci din nou la starea de gol, aceea în care nu ştii încă nimic. Asta-i capcana. Dacă nu te poţi întoarce la starea de gol, tot ce-ţi rămâne e să pronunţi simple cuvinte, în loc să-ţi faci treaba, repeţi în loc să descoperi mereu ceva nou. (p.19)

 Familie, viață de cuplu, droguri, evenimente și lecturi motivaționale. Și lista probabil că ar putea continua. Cu toate că nu sunt neapărat de acord cu părerea de mai jos, voi încheia acest material cu o părere găsită pe GoodReads despre această carte. Iată ce crede John despre “The Dude şi Maestrul Zen’’.

 You know when you walk into the kitchen at a party and there are two stoned guys having a conversation and they’re kind of talking about the same thing but really they’re just spewing utter nonsense that occasionally lines up? This book is just like that.

–

Titlu: The Dude şi Maestrul Zen
Editura: Humanitas
Traducere din engleză: Veronica Sidon
Anul apariţiei: 2014 (2012, ediţia originală)
Număr pagini: 212
–

surse foto: elefant.ro, static.tvtropes.org