Vi s-a întâmplat vreodată ca o carte să vă aducă aminte de tărâmurile copilăriei, de un peisaj, de o părticică de lume pe care o țineți undeva ascunsă în mintea voastră, convinși fiind că ea vă aparține doar vouă? Un lac, o pădure, un munte, o casă sau poate toate la un loc, un peisaj, o potecă în pădure, pe care mergeați poate cu părinții și pe care credeați că nu va mai merge nimeni, niciodată? Mie da, citind Ținutul sălbatic de Monique Proulx, apărută destul de recent, în 2013, la Editura Univers, în excelenta traducere a Dianei Crupenschi. Mărturisesc că nu am mai citit de mult o carte în care locul desfășurării acțiunii să fie atât de bine descris și atât de individualizat încât pare că întreaga ta viață ai trăit acolo sau atât de personal încât pare că, așa cum ziceam, îți pare un loc drag ție, pe care autorul l-a descoperit cumva și a scris despre el. Tărâmul din cartea autoarei, franco-canadiană de origine, foarte apreciată și tradusă în multe limbi, este undeva la țară, la marginea unei păduri, lângă un sat cu puțini oameni și o parte din poveste se petrece într-o casă din lemn unde trăiesc alături de oameni, nestingherite, o grămadă de viețuitoare mici: veverițe, târâtoare, șoareci, insecte de tot felul.
Acțiunea nu e foarte complicată și se învârte în jurul câtorva personaje, cele mai importante fiind feminine, fiecare cu micile sale obsesii, una din ele cu un trecut care se întoarce peste ea după mulți ani, o alta, scriitoare, care an de an scrie scenarii pentru televiziune și acum este în căutare de subiect, plus altele, fiecare cu povestea sa, care pare simplă, dar ascunde câte un mister. Cam ca în viață, ce-i drept. Cu toții trecem prin tot felul de lucruri, unele ne apasă, unele rămân nerezolvate, de unele ne pare rău că le-am făcut, de altele că nu le-am făcut, dar probabil (și) asta înseamnă să fii om: să ai o existență în care se îmbină și se întrepătrund o serie de evenimente, cele mai multe, neașteptate, unele banale, altele atât de grave încât pare că nimic nu va mai fi la fel, dar totul trece și rămâne în urmă o poveste.
Despre ce e vorba, totuși, în carte? Sunt mai multe povești care merg cumva în paralel, sunt digresiuni într-un trecut care redevine actual, sunt momente din viața unor oameni care se nimeresc în același loc. Unul din personajele de bază este o femeie, Lila, care cu multă vreme în urmă a cumpărat o proprietate, una pe care își fac acum veacul o parte din celelalte personaje, și care, cu multă vreme în urmă, a făcut o greșeală care se întoarce împotriva ei. Nu o să spun despre ce e vorba, nu vreau să dau spoilere, dar ce pot să spun e că, chiar dacă inițial nu prea îți dai seama cam despre ce e vorba, când totul începe să devină clar, povestea capătă mult farmec. E multă tristețe la mijloc, multă singurătate, dar și o frumusețe covârșitoare.
Proloux nu e vreo sentimentală, nu cade în melancolii lingvistice, nici nu răscolește cu tandrețe trecutul personajelor sale, dar o face dintr-o necesitate, și faptele pe care le prezintă capătă sens prin ele însele, impresionează prin propria lor putere de seducție. Autoarea apelează la memoria noastră afectivă, la simțul nostru estetic și la abilitatea noastră, de oameni, în primul rând, și de oameni cititori, în al doilea rând, pentru a țese o poveste în mijlocul unui mic paradis natural, sălbatic și cumva, originar. Ținutul ei sălbatic este un Eden umanizat, plin de viețuitoare, în care omul este stăpân, dar nu și pe viața lui. Un alt personaj, tot feminin, este pomenita scriitoare, femeie visătoare, singuratică, comodă, iubitoare de plimbări prin natură, care cercetează viețile celor din jur pentru a scrie un nou scenariu, ce va fi transformat în film de televiziune. Una peste alta, e greu să prezint subiectul cărții, nu pentru că ar fi atât de complicat, ci pentru că îmi e teamă să nu dezvrăjesc o carte care apelează la resorturile psihologice ale oamenilor și care se bazează mult pe atmosferă, dialog, mici detalii care nu pot fi repovestite.
Sincer să fiu, inițial, după vreo 10 pagini, cartea mi s-a părut a nu duce nicăieri și parcă mă plictisisem de atâtea detalii, descrieri ale locului, dar, pe neașteptate, a început să crească în mintea mea și tocmai detaliile acelea mi se păreau fabuloase, tocmai acele descrieri le voiam, cât mai multe, cât mai complexe. Autoarea nu ne menajează, începe brusc, dar frumusețea cărții stă tocmai în stil, care, deși pare dificil inițial, este de fapt marele atu al cărții. Eu am citit-o la țară, locul perfect pentru o astfel e carte, dar cu siguranță poate reprezenta o evadare în natură, chiar și imaginară, din urbanul cel gălăgios.
- Titlu: Ținutul sălbatic
- Autor: Monique Proulx
- Editura: Univers
- Numar pagini 272
- Format carte
- An aparitie 2013
- Traducere Diana Crupenschi
- Preț: 32.90 lei