Ioana Pârvulescu – Viitorul începe luni

                       sau: cum să călătorim în timp, prin timp, în timp ce trăim într-un alt timp

coperta_Ioana_Parvulescu_viitorul_01181110La câțiva ani de la naștere, mi-am dat seama că trăiesc în lume și la câțiva ani de la această realizare mi-am dorit să trăiesc în alte lumi. Dar lumea aceasta a mea, și a ta, cititorule, nu permite călătoria în timp, dar cine ne-a făcut, ne-a înzestrat cu imaginație și odată ce cunoaștem istoria putem să ne imaginăm acele lumi trecute, care nu sunt chiar atât de diferite de aceasta, cum nici aceasta nu e atât de diferită de cele ce vor urma. Cred din ce în ce mai mult că oamenii rămân aceiași, suntem din aceeași materie plămădiți, însă fiecare secol a adus cu el schimbări în atitudine, în gusturi, schimbări sociale, arhitecturale, evoluție a științei, dar dacă ar fi să călătorim în timp, după șocul inițial, ne-am da seama că în jurul nostru tot oameni trăiesc, chiar dacă peisajul este diferit. Din fericire pentru oamenii care vor să călătorească în timp, momentan doar cu gândul, există romane și filme, mai nou jocuri video, sau fotografii care îi pot ajuta. O astfel de poartă a timpului, o gaură de vierme, un portal ficțional construit din cuvinte este și cartea prozatoarei , Viitorul începe luni, cumva o continuare a romanului ei, absolut magistral, din 2009, ediția a II-a în 2013, Viața începe vineri, Editura , recompensat cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pe 2013.

Cunoscută mai ales ca eseistă și critic literar, iubită pentru cărțile ei despre secolul 19 (În intimitatea secolului 19), despre interbelic (Întoarcere în Bucureștiul interbelic) sau despre Caragiale (Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale), a demonstrat că este și o foarte bună prozatoare, lucru deloc neașteptat pentru cei care i-au citit cărțile de non-ficțiune. Odată cu Viața începe vineri ea a arătat că se poate scrie în secolul 21, secolul autoficțiunii, al transgresivității, al eului, al existențialismului visceral și al prozei poetice, roman cu aromă de vechi, de alt secol. În acel roman ea își imagina cum ar fi dacă un om din secolul nostru, un jurnalist, Dan Crețu (aka Dan Kretzu) ar ajunge în secolul 19, mai cu seamă cu treisprezece zile înaintea încheierii anului 1897. Nu ne explică metoda prin care ajunge, dar nici nu trebuie, fiindcă acesta este singurul element fantastic al romanului, mai degrabă un artificiu care să o ajute să spună o poveste din acele vremuri. Romanul poate fi citit ca un roman de aventuri, ca un roman noir, police, fiindcă există mistere, există o crimă care trebuie rezolvată, poate fi citit ca roman de moravuri, dar eu cred că trebuie citit ca o scriere care cuprinde toate acestea și ceva mai mult, așa cum spunea și Mircea Cărtărescu în postfața ediției a doua, ca un roman despre viață.

În Viitorul începe luni, Editura , 2012, autoarea reia acțiunea la două luni de la evenimente și personajele din Viața începe vineri își continuă mersul nebun prinviata-incepe-vineri_1_fullsize lume. Numai că unul din personaje face o călătorie în sens invers, înspre secolul 21, cel din care călătorise Dan Crețu, jurnalistul din primul roman, care apare și acum, dar importanța lui, din nefericire, este mai mică. Dar din fericire și această carte conține destule mistere, destulă viață și cele 300 de pagini te absorb ca într-un vis. Se vede pasiunea Ionei Pârvulescu pentru secolul 19, îl știe ca pe propria-i poșetă și ce frumos intrăm noi în redacția ziarului Universul sau a rivalului său, Adevărul, și cât de pasionant ne plimbăm pe Sărindar, pe la Ateneu, prin cartiere mărginașe demult dispărute și cu ce bucurie asistăm la cine lungi, piperate cu conversații atent orchestrate, cuviincioase și purtate cu stil, urmate uneori de dans, alteori de cântat la pian sau din voce. Cât de atent țese Ioana Pârvulescu laolaltă destinele unor oameni care au trăit aievea cu cele ale unor personaje imaginare. Și chiar dacă, de dragul ficțiunii, aici oameni reali trec prin aventuri prin care nu au trecut cu adevărat, (prin unele au trecut, fiindcă autoarea reconstituie un timp real) ceva din ființa lor autentică răsuflă din paginile cărții, fiindcă autoarea i-a studiat cum trebuie și le-a dat viață, i-a scos de pe plăcuțele străzilor, din cărțile de istorie, din portretele alb-negru sau sepia și le-a zis: trăiți, umblați, iubiți, cunoașteți oameni, scrieți-vă povestea vieții prin cuvintele mele!

Aș putea să vă spun despre ce este vorba în carte, pe ce străzi din București merg personajele, cum iubesc, cum poliția, reprezentată îndeosebi prin conu Costache, dezmembrează o rețea teroristă care îl vrea mort pe rege, sau cum un copil de 8 ani, Nicu, unul din personajele dragi ale cărții, face tot posibilul să trăiască într-o lume fără părinți, sau despre cum se scriau scrisori de amor cifrate, astfel încât doar domnița și domnul le puteau citi cum trebuie, însă nu, o să vă zic despre caleștile care circulă prin București și despre cum zăpada cade mai fumos decât în vise, sau despre cât de greu e să găsești pe cineva pe care să-l iubești în orice epocă ai trăi.

100000000000040D000003095266F98CÎn Viața începe vineri Dan Crețu spune ceva de genul: Bucureștiul e ca un mare sat, toată lumea știe totul despre toată lumea, dar el o spune cumva cu amărăciune. Însă eu am privit această constatare prin ochii cuiva care știe ce înseamnă comunitatea, știe că, în ciuda bârfelor și al conflictelor, la sate există o strânsă legătură între oameni, una naturală și însuflețită. Și cum Bucureștiul părea altfel pe atunci, m-a apucat nostalgia după o astfel de lume, reluată și în acest roman, unde oamenii chiar se interesează de alți oameni, unde oamenii se ascultă, se caută, sunt cuviincioși unii cu alții. Și nu, nu cad în păcatul idealizării, nu susțin că acea lume este perfectă, exista răceală, hoție (vezi superbul personaj Fane Inelaru, cel care, pentru a-și simplifica viața le zicea tuturor „Jeane”), suferință, trădare, indiferență, boală, moarte și atunci, ca și acum, dar parcă, din romane și din memorii, din documente istorice, reiese că secolul 19 era puțin mai nobil. ”Zilele erau încăpătoare”, cum zice autoarea  la începutul romanului Viața începe vineri.

Și încăpătoare sunt și în Viitorul începe luni. Și viața le așază și bine și rău pe toate. Dar ce plăcut este să citești despre toate. Rareori mi se înâmplă ca un roman să îmi placă în totalitatea sa, mereu găsesc câte ceva care scârțâie, care mă agasează, o stângăcie în stil, un fir narativ care nu se potrivește, un personaj rău construit, o descriere proastă sau orice altceva, dar cu bucurie și uimire pot să afirm că cele două romane ale Ioanei Pârvulescu, Viața începe vineri și Viitorul începe luni nu au niciun cusur. Poate autoarea o să mai scrie un roman care să continue viețile personajelor. Nu m-aș putea plictisi niciodată de ele.

(foto)

Autor: Ioana Pârvulescu
Titlu: Viitorul începe luni
Editura: Humanitas
An apariție: 2012
Ediție: I
Pagini: 312
Preț: 35 lei

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 227