Invitație la vis – 8 minuni onirice

Sunt puține cărți care îmi lasă un gust atât de puternic, încât parcă o bună parte din frumusețea literaturii contemporane se sprijină pe umerii lor. De curând am descoperit noua bijuterie de cuvinte a Monicăi Pillat, nepoata celebrului scriitor și academician Ion Pillat. Ea se intitulează „Invitație la . Opt povești vindecătoare” și a apărut la editura .invitatie-la-vis-opt-povesti-vindecatoare_1_fullsize

Opt basme dantelate, țesute din clipiri de pleoape între somn și trezire, își fac loc în paginile unei cărți de care era nevoie. Atât de mulți dintre noi au uitat să viseze. Într-o lume în care cei mici cresc mai degrabă cu poveștile din jocurile video, este o provocare să reînvii magia inocenței. Monica Pillat reușește s-o facă printr-o minunată întâmplare a minții. Ea deschide cufărul fermecat al amintirii, parcurgând o călătorie printre ridurile vieții.

Basmele ei nu se adresează neapărat copiilor, ci adulților care tânjesc după copilăria pierdută, celor care caută misterul existențial în fisurile din timp și cotidian. Numele exotice ca Alar, Rubal Arfiria, te duc cu gîndul la eroi de legendă dintr-un ținut îndepărtat. Nu lipsesc nici „personajele ajutătoare” ca peștele-busolă sau fluturii care îl conduc pe erou pe un alt fel de drum inițiatic, din exterior în interior, din sinele-Acum către sinele-Atunci. Adultul îl revede pe copilul care sălășluiește într-o odaie a sufletului său vechi, ros de moliile anilor scurși.

„Realitatea” nu este decât iluzia trezirii. Protagoniștii, alter-ego-uri ale autoarei, străbat universuri interconectate, din în . Uneori zăbovesc mai mult, alteori rămân doar câteva momente în pântecul unei amintiri, după care își iau zborul din nou spre prezent. Pentru Monica Pillat, oniricul capătă valențe mistice și este o formă de meditație, după cum afirmă chiar scriitoarea.

Pătrunzând în labirintul poveștilor uitate, cititorul redescoperă persoane și lucruri pe care le credea pierdute. Regăsirea are, adesea, un scop purificator: cei vii se întâlnesc cu cei morți („Povestea pașilor întorși”); tinerețea își dă mâna cu bătrânețea în același tablou („De-aș fi regele Mark”).

Nostalgia pierderii celor dragi reprezintă leitmotivul celor opt invitații la vis. Este grea desprinderea de trecutul apăsător ale cărui aripi încă bat într-un colț al sufletului. Clipele desuete sunt scoase de la naftalină și preschimbate în ceva ce seamănă cu prezentul, dar nu este decât un surogat al lui, o păpușă care visează să devină om.

Alean înmărmuri. Erau părinții lui așa cum el nu-i cunoscuse niciodată, cu chipuri limpezi, fără umbre; iar când bunicii lui se-apropiară să îi cuprindă în brațe pe cei doi, feciorul tresări mai tare. Pe-obrajii lor nu începuse veștejirea, numai o boare de amurg ieșea din zâmbetul bunicii, părul bunicului era roșcat, doar cu trei fire albe lângă tâmplă. Pe când se pregăteau să intre toți în casă, deodată tânărul se-ntoarse cu fața spre Alean și-i făcu semn din capul scării. Atunci, uitând de sfat, băiatul se repezi să îi atingă poala veșmântului cu mâna. Într-o secundă dispărură grădina și conacul cu cei de mai-nainte, iar vântul prinse a vui stârnind nisipul.(p. 49)

Nu refuzați această invitație la vis. Este, poate, una dintre cele mai încântătoare născute vreodată în literatura română din ultimele decenii.

Sursa foto: aici.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Teodora Gheorghe

Avatar
Absolventă a Masteratului de Traducere a Textului Literar Contemporan din cadrul Universității București. Premiată IDC, secțiunea Poezie (2012), scrie cronici de teatru, recenzii de carte, povestiri și poeme publicate ȋn diferite reviste. Pasionată de desen și spiritualitate.