Romanul de debut al Veronicăi Roth, „Divergent” a devenit la scurt timp după publicare bestseller „New York Times” şi a fost ecranizat într-o superproducţie de succes. Privită dintr-o perspectivă duală, acţiunea amplasată într-o lume distopică îi are în centrul atenţiei pe Tobias şi Tris, doi tineri ale căror destine sunt închegate în jurul unei poveşti de dragoste dramatice.
În „Experiment”, volum care închide seria, după „Insurgent”, scriitoarea americană pune în lumina reflectoarelor o societate împărţită pe facţiuni, populată cu indivizi modificaţi genetic şi guvernată de un concept social inedit.
Efectele manipulările genetice sunt dezastruoase, deşi pe stindardul acestei lupte sunt înscrise cu litere aurite doar bune intenţii. Încercarea a avut ca rezultat nu gene corectate, ci deteriorate. Astfel, fiecare facţiune pierde ceva atunci când câştigă o virtute: Neînfricaţii – curajoşi, dar cruzi; Erudiţii – inteligenţi, dar vanitoşi; cei din Prietenie – paşnici, dar pasivi; cei din Candoare – cinstiţi, dar nechibzuiţi; cei din Abnegaţie – altruişti, dar băţoşi.
Înarmaţi cu toate cunoştinţele ştiinţifice, membrii Biroului de Asistenţă Genetică au proiectat experimente pentru a reda omenirii puritatea genetică. Indivizilor li s-au modificat genele, apoi au fost plasaţi în medii sigure, pentru a se stabili pe termen lung, astfel încât să-i ajute să-şi controleze societatea, urmând ca o dată cu noile generaţii să apară oameni din ce în ce mai vindecaţi genetic: divergenţii.
Desfăşurarea acţiunii este complexă şi gravitează în jurul celor două personaje ale căror destine se întrepătrund cu cel al grupului ce militează pe instituirea păcii, dar şi cu interesul cititorului care-i însoţeşte în culoarele subterane, în laboratoare sau pe străzile mărginite de clădiri în ruine. Spectaculos şi dinamic, ritmul descătuşează energiile dintre paginile romanului şi pune la dispoziţia cititorului un bilet de acces pe un Roller coaster emoţional şi analitic, deopotrivă.
Traducere: Shauki Al-Gareeb
ISBN: 978-606-8623-53-5
Nr pagini: 480
Format: 13×20 cm
Aparitie: 2014
Pret: 39.90 lei
