Când austeritatea joacă în favoarea autorului

augustin-cupsa-foto-14

Când mă gândesc la Augustin Cupșa, primul cuvânt care îmi vine în minte este discreția. De profesie medic psihiatru, având şi un doctorat în acest domeniu, scriitorul a reuşit să dea până acum cărţi de proză. Este vorba de Perforatorii (Cartea Românească, 2006), Profesorul Bumb şi macii suedezi (Cartea Românească, 2011) şi, cea mai recentă apariţie editorială, Marile bucurii şi marile tristeţi (Editura , 2013). De asemenea, a fost şi scenarist pentru câteva seriale TV cu tematică medicală.

Dacă în primul volum –singurul roman, de altfel – Augustin Cupșa îşi exersa cu naturaleţe apetența pentru absurd şi sarcasm, în cea mai recentă carte, scriitorul reușește să exploreze zonele austere ale cotidianului românesc. O face mergând pe principiul show don’t tell, renunţând pe cât posibil la adjective. Mai în glumă, mai în serios această abordare poate fi corelată cu continua criză economică la care asistăm de câțiva ani încoace, scriitorul fiind obligat să se adapteze noilor realități geopolitice.

Marile bucurii şi marile tristeţi conține 11 povestiri scurte, ce vorbesc despre o Românie postcomunistă, exact așa cum e ea. Fără efecte speciale, fără retușări inutile în photoshop. Avem de a face cu personaje din medii sociale diverse, de la medici stomatologi, la actrițe de teatru, de la vânzătoare de bilete de autobuz, la scriitorii tineri și bătrâni. Toți aceștia se manifestă cu precauție, neieșind aproape niciodată din zona de confort. Explicația o primim în proza care dă titlul acestei cărți.

Avea dreptate Braun, vasul ei cu maci şi flori de câmp era la Nica în bufet. (…) Madam Braun l-a înhăţat imediat, i-au dat lacrimile şi cred că într-o primă fază a vrut să mă îmbrăţişeze.

N-a făcut-o totuşi datorită unor reguli de bună purtare care spun că marile bucurii şi marile tristeţi nu se manifestă în public. (Marile bucurii şi marile tristeţi, p.161)

Cupșa mai reușește ceva prin economia de cuvinte, și anume să termine abrupt fiecare dintre prozele sale. Finalurile nu îl lasă indiferent pe cititor, ba mai mult îl fac să reflecteze la modul în care este construită lumea din jurul său. Sfârșitul se prezintă astfel ca o casetă audio căreia îi lipsesc ultimii centimetri de bandă și pe care autorul s-a străduit să îi reconstituie.

marile-bucurii-si-marile-tristeti_1_fullsize

Mi-am băgat mâna în buzunar, instinctiv, să văd cât mai aveam la mine. O oră era un milion, n-avea cum să facă mai mult. (Linia orizontului, p.54)

Dintre toate cronicile, apărute până în prezent la cartea lui Augustin Cupșa, mi-a atras atenția cea semnată de Bogdan Alexandru Stănescu în Observator Cultural. Textul se intitulează O poetică a discreției.

Discreţia pe care o arată personajele lui Cupşa în tratarea conflictului care le pune în mişcare e egalată doar de cea cu care autorul îşi conduce personajele înspre un moment-cheie al prozei sale, acolo unde trecutul este îngropat definitiv, de o vorbă sau de un gest, pentru a lăsa loc unui viitor ca un cîmp înzăpezit, murdar şi nesfîrşit.

Ce rămâne de făcut după lecturarea volumului Marile bucurii şi marile tristeţi? Un posibil răspuns ar putea fi să căutăm acest viitor în oamenii din jurul nostru, mai ales în cei cu care interacționăm cel mai des. Chiar dacă asta poate să dureze și nu e musai să dea rezultatele scontate.

Și da, trebuie să ne obișnuim că oamenii nu-și mai spun lucruri semnificative prin scrisori. (…)Tot ce e important își trimit pe calculator. (Ce-o să se întâmple când mor, p.41)

Augustin CupșaMarile bucurii şi marile tristeţi, Editura Trei

surse foto:aici și aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392