Sarah Dunant – Sânge și splendoare. Un roman despre familia Borgia

  Sarah Dunant și-a lansat romanul Sânge și splendoare. Un roman despre familia Borgia pe 3 decembrie, în cadrul librăriei de la Cișmigiu.  Despre capodopera ficțională, Sarah Dunant afirmă, extrem de relaxată, că a stat un an și ceva în biblioteci ca să se informeze cât mai mult despre viața și trecutul familiei Borgia.  Scriitoarea a atașat, la sfârșitul cărții, o listă de lectură recomandată celor care vor să meargă mai departe cu studiul, și, credeți-mă pe cuvânt e un pomelnic de cărți care sună bine ca titlu și, fără doar și poate, cântăresc mai greu ca Biblia ! Umberto Eco este unul dintre scriitorii care i-au marcat viața, îndeosebi Numele trandafirului; în romanul Sânge și splendoare se observă o oareșce atmosferă împrumutată din romanul lui Eco. 

Întrebată într-un interviu dacă are o disciplină în ceea ce privește scrisul, Sarah Dunant afirmă că se trezește dis-de-dimineață, merge la sală când are chef, cafeaua fiind un factor important în procesul scrierii. Alternând zilele pline de inspirație cu zilele fade, fără gust în care cuvintele refuză să curgă, scriitoarea  mai declară  ”Am zile în care scriu 300 de cuvinte şi uneori merge foarte greu. A doua zi s-ar putea să verific acele 300 de cuvinte sau, dimpotrivă, să scriu 800 de cuvinte, să mergă totul bine. Uneori uit să mănânc şi, pe la două, mă întreb: De ce mă simt astfel? Doamne, mor!. Şi îmi dau seama că nu am mâncat.”

Sarah Dunant s-a născut în 1950 și a studiat istoria la Newnham College, Cambridge. A devenit romancieră, producătoare și critic literar, iar în prezent scrie recenzii pentru The Times și The Observer, realizând și emisiunea Night Waves la BBC Radio 3.  Stilul ei, fără îndoială, e extrem de bine gândit: nu ține conferințe de și nu-și tratează cititiorul ca fiind un elev neînsemnat; imaginația și talentul său e atât de bine răspândit în cadrul narațiunii încât nu ai cum să nu observi modul în care se încheagă totul de la început până la sfârșit. Realitatea istorică a rămas neatinsă, Dunant excelând la stil și vizualizarea faptică într-un decor construit special pentru fiecare personaj. Nu vorbim aici despre o figură centrală, chiar dacă în mare parte Rodrigo Borgia pare a fi figura cea mai centrală dintre toate. Întregul ansamblu de personaje reușesc să pună în scenă viața și apucăturile casei Borgia din acele vremuri, pentru că despre asta e vorba: punerea în scenă, readaptarea unei piese deja cunoscute, un remake a unor pagini de care în mod normal ar presupune mult prea multă răbdare. Personal, remake-ul lui Sarah Dunant mi s-a părut mai bun decât serialul The Borgias, regizat de HBO.   

În cele 512 pagini aflăm nu numai viclenia de care e capabilă specia umană, ci și modul în care aceasta poate fi subjugată, mergând pe principiul piramidei de capete, cu cât mai multă vărsare de sânge, cu atât mai sus în vârful lumii. Inteligența și metodismul lui Rodrigo Borgia( devenit de-acum Papa Alexandru al VI-lea) și felul în care aranjează căsătoriile copiilor săi pentru a dobândi alianțe politico-militare îi creionează portretul unui principe machiavelesc. Nefiind părinte, ci mai mult papă și conducător al poporului religios, Rodrigo Borgia nu observă dragostea incestuoasă care ia naștere sub propriul său acoperiș și care a traversat istoria: Cesare și Lucrezia. Cesare Borgia este prototipul fiului viril și atlet, comandant de oști, fire rece și iute de mânie, capabil chiar de fraticid (este posibil ca el să-și ucis fratele mai mic, pe Juan) pentru a putea ajunge în locul tatălui. Lucrezia, singura fiică, de altfel, este figura cea mai blajină și mai puțin acuzată de acte sângeroase; fiind o Borgia, firea ei nu se aseamănă cu tăria de caracter pe care o au frații săi, ea îndură viclenia cu care tatăl său și Cesare îi desfac prima căsnicie, cum i-o distrug pe a doua, din motive pur și simplu politice. Este de asemenea, acuzată că-și iubește fratele mai mult ca pe propriul copil și că fiind singura fată a Papei, nu are niciun cuvânt de spus înaintea acestuia.  Ceilalți doi copii ai lui Rodrigo Borgia, Jofre și Juan,  nu au o atât de mare însemnătate istorică pe cât au avut-o Cesare și Lucrezia. Sarah Dunant a respectat cursul istoric și a pus accentul și pe bârfele curții, cuvântul lumii era mai de preț decât o decizie a Papei, de aceea, poporul avea partea sa de ”glorie” cu privire la zvonurile care traversau Roma-n zig-zag.

Ceea ce mi se pare interesant în legătură cu familia Borgia, din punct de vedere istoric, este faptul că ei erau niște intruși în inima Romei, de-aici și dușmanii pe care și i-au atras de-a lungul vremii. Cumva, Sarah Dunant îi îndreptățește: vremurile crude și cumplite cer măsuri crude și cumplite, cum puteau să țină piept unei țări care nu le aparținea, dar pe al cărei tron se instalase deja Rodrigo Borgia ? Tactici de supraviețuire, tactici de fraternizare cu celelalte case care le întâmpinau probleme: Sforza și Aragon, tactici care în cele din urmă nu funcționează. Cartea lui Sarah Dunant merită să fie citită pentru că reprezintă un alt punct de vedere, mai puțin academico-stufos cum ne-au obișnuit manualele de , în legătură cu familia Borgia. Este o abordare inedită a unei istorii care nu doar că a fost subiectul unui serial, ci și a atâtor tratate mai vechi sau mai noi în legătură cu supremația cu care un cap al familiei îi poate îngenunchea pe toți ceilalți.

  Poate că ar fi fost mai ușor dacă Cesare  chiar și-ar fi ucis fratele. Atunci ar fi avut un plan gata pregătit pentru urmările haosului care îi împresoară. În situația dată, trebuie să-l încropească pe măsură ce înaintează. Soarta. Pentru el a fost dintotdeauna o zeitate mai impunătoare decât Dumnezeu. Când anume s-a întâmplat ca loialitatea lui față de una să o depășească pe cealaltă? Dacă ar fi întrebat, probabil că n-ar fi în stare să-și amintească. Chiar și în copilărie, pasivitatea rugăciunii – umilința de a cere și a accepta – i s-a părut nu atât de lipsită de folos, cât nefirească, iar la maturitate a renunțat ușor, în intimitate la acest obicei. În timp ce alții agoniseau mângâiere și îndrumare apelând la o forță din afara lor, Cesare găsea tot ce-i trebuia în el însuși și trecea de la gând la faptă îi era atât de firească încât devenise rapid parte din el însuși: în discuții își folosea istețimea, cu femeile, farmecul, iar la vânătoare și în lupta cu taurii, agilitatea și forța. Ceea ce lumea percepe drept încredere, curaj, chiar aroganță pentru el înseamnă pur și simplu să fie el însuși, să fie Cesare. Dumnezeu nu are nimic de-a face cu asta.

Autor: Sarah Dunant

Titlu: Sânge și splendoare. Un roman despre familia Borgia.

Editura.

Colecție:

ISBN: 978-973-689-657-6

Nr. pagini: 512

An apariție: 2013

Traducător: Carmen Săndulescu

Preț: 47 lei                   

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.