Am fost fascinată de ecranizarea lui Akira Kurosawa, dar nu mă gândeam nicicând că voi găsi și cartea pe rafturile bibliotecii. Cartea a fost o surpriză pentru mine, nu citisem nimic de Akutagawa. Descoperirea a fost pe măsura așteptării: culegerea de povestiri intitulată Rashomon mi-a readus în minte scenele din filmul cu același nume. Stilul este facil, poate prea facil pentru cineva care este considerat a fi întemeietorul prozei japoneze moderne. Esența, însă, și modul în care stilul narativ curge prin venele celui care o poate pătrunde, este de neprețuit. Mi-am adus aminte de un citat din Vauvenargues: Este ușor să critici un autor și greu să-l prețuiești. Aplicabil și în cazul lui Akutagawa, pe care l-am descoperit întâmplător.
Ceea ce m-a fascinat la micul volum de povestiri de buzunar este incursiunea în folclorul japonez, panta aceea alunecoasă și insesizabilă pe care nu-ți dai seama că o pășești; fără să plictisească, Akutagawa învie și proiectează ființe mitologice din legendele japoneze străvechi ca și când ar fi aievea, ca și când ar păzi porți selenare către alte lumi demult uitate. Ludicul se împletește cu imaginarul, banalul cu o narațiune care, la o primă vedere superficială, nu spune nimic, însă la o a doua, reușești să vezi și altceva. Nu cred că Akutagawa a mizat pe tehnica hiper-clișeizată de a forța cititorul să reading between the lines, pentru că nu există lines, există fraze care curg în ropote lente și adânci precum un izvor japonez, săpat în stâncă.
Există un background care își face prezența în legătura cu maturizarea și viața zbuciumată a scriitorului japonez; mama sa era bolnavă psihic. Lipsa spirituală a mamei a provocat răni adânci în inima viitorului scriitor de povestiri (romane n-a scris, n-a mai apucat), așadar trebuie să privim cu atenție la imaginea femeii prezentă în nuvelele sale. Akutagawa, profund marcat de boala mentală a mamei sale, și-a ”parafat” viața cu ideea că va înnebuni și el la un moment dat. Într-adevăr, își va pierde mințile, fapt care-l determină să se sinucidă, eșuând însă. Sentimentul că viața este un spațiu nesigur și inutil, rătăcirea fără scop (scrisul încetase să-i mai fie prieten de nădejde) îl convinge într-un final să se sinucidă din nou cu o doză de Veronal (medicament din ramura barbituricelor), fapt care îi și reușește, la vârsta de 35 de ani. Akutagawa a fost obsedat de ideea că scrierile sale sunt demne de aruncat la gunoi, închizându-se tot mai mult în sine. Înainte de a muri, scriitorul a studiat tratate despre moarte și sinucidere, anunțându-și, cumva, viitorul sumbru. Teama de a ajunge bolnav psihic, asemeni mamei sale, l-a făcut pe Akutagawa să aibă halucinații și să apeleze la substanțe nocive care să-i potolească stările. Japonezul, în scrisoarea pe care lăsat-o ca rămas-bun, afirma că nervii afectați de boală sunt mai lucizi ca niciodată. Drept prețuire pentru o minte sclipitoare care a fost umbrită treptat de sentimentul deznădejdii și nesiguranței, japonezii i-au dat numele unui premiu literar de prestigiu: Akutagawa Award for Fiction.
Recomand cartea celor care se simt nesiguri și ascunși undeva în ei înșiși, celor care mai cred încă în legende actualizate la cursul mundan și celor care abandonează o carte care, din primele pagini, nu le transmite prea multe.
Titlu: Rashomon
Autor: Ryunosuke Akutagawa
Editura: Humanitas
Colecția: Cartea de pe noptieră
ISBN: 978-973-50-1849-8
Nr. pagini: 132
An apariție: 2007
Traducător: Ion Caraion, Anca Focșeneanu
Preț: 9,9 lei