Mario Vargas Llosa – Peştele în apă

Pestele-in-apa1„Odată intrat în politică am făcut o descoperire deprimantă la aceste întruniri tripartite. Politica reală, nu aceea pe care o cunoaştem din lecturi şi scrieri, care se află în mintea şi imaginaţia noastră – deci singura pe care o cunoaşteam -, ci aceea care se trăieşte şi se practică zilnic, are puţine lucruri în comun cu ideile, cu valorile, cu imaginaţia şi cu viziunile teologice – cu societatea ideală pe care doream s-o construim – şi, ca s-o spun mai pe şleau, nu prea are de-a face cu generozitatea, cu solidaritatea şi cu idealismul. Politica este alcătuită aproape în exclusivitate din manevre, intrigi, conspiraţii, pacte, manifestări de paranoia, trădări, multe calcule, cinism cât cuprinde şi tot felul de tertipuri. Şi asta pentru că pe politicianul de profesie, fie el de centru, de stânga sau de dreapta, ceea ce-l mobilizează, îl entuziasmează şi-l menţine în acţiune este puterea: să ajungă la ea, s-o păstreze sau s-o aibă din nou cât mai repede. Există şi excepţii, fireşte, dar acestea nu fac decât să confirme regula. Mulţi politicieni intră în politică animaţi de sentimente altruiste – să schimbe societatea, să facă dreptate, să lupte pentru progres, să moralizeze viaţa publică -, dar în practica banală şi obişnuită care este politica zilnică, toate aceste frumoase obiective dispar , devin locuri comune din discursuri şi declaraţii ale personalităţii publice, pe care le foloseşte până-şi pierd semnificaţia – pentru ca în final să prevaleze la ei dorinţa de putere, crudă şi adesea fără limite. Cel care nu este capabil să simtă această atracţie obsesivă, aproape fizică faţă de putere reuşeşte cu greu să devină un politician de succes.”

Acesta îmi pare fragmentul esenţial din cartea de faţă. Un mare adevăr prezentat succint. Dar Peştele în apă nu este doar o relatare a aventurii politice a lui Mario Vargas Llosa, aşa cum se aşteptau unii (am văzut comentarii în acest sens). Cartea este structurată pe două planuri. Pe de o parte, avem povestită viaţa lui Mario Vargas Llosa, de copil şi până când a ajuns să plece din ţara natală; pe de altă parte, ne este redată incursiunea lui în viaţa politică din Peru, prin participarea, în calitate de candidat, la alegerile prezidenţiale din 1990, din partea opoziţiei îndreptate împotriva lui Alan Garcia. La urma urmei, este o carte de memorii, e normal să includă toate aspectele vieţii lui, nu doar lucrurile idilice.

Pentru cei care vor să o citească pentru partea politică trebuie să spun că e plină de detalii locale, lucru care pe unii îi poate plictisi. În fond, câţi români ştiu cine este Alan Garcia, de exemplu, sau ce orientare are Alianţa Populară a Revoluţiei Americane? Sunt detalii nesemnificative luate în parte, dar necesare pentru a înţelege ce vrea Mario Vargas Llosa sa transmită despre mecanismul politic general. Cu alte cuvinte, e nevoie de răbdare pentru a parcurge cartea. Stilul este unul foarte lejer (încă o dată spun, avem de-a face cu memorii, nu cu beletristică), mai aerisit, mai puţin întortocheat, mai accesibil decât cel cu care autorul ne-a obişnuit în ficţiunile lui.

Relatările din copilărie, uşor ciudate, dintr-o lume cu totul diferită de cea cu care suntem obişnuiţi, s-ar putea să împrăştie un pic aura de mister din jurul scriitorului Mario Vargas Llosa. (Spun asta pentru că, de ce să nu recunoaştem, întotdeauna când vine vorba despre scriitori, oamenii îşi închipuie că au de-a face cu personaje misterioase, că viaţa lor e una fabuloasă, de la un capăt la altul, când, în realitate, sunt şi ei oameni, cu bune şi rele, cu suişuri şi coborâşuri, cu banalităţi şi momente excepţionale şamd.) Nu ştiu în ce măsură acesta e un lucru bun. Eu sunt de părere că nu e chiar indicat să te „dezbraci” de tot în faţa cititorului. Nu să ascunzi unele lucruri, ci să le păstrezi pentru tine, mă refer la acel dram de intimitate de care toţi avem nevoie. Mario Vargas Llosa renunţă la el şi, astfel, te obligă să îl priveşti cu alţi ochi. Nu în sens mai rău sau mai bun, pur şi simplu, altfel.

Pe mine, ambele planuri ale cărţii m-au prins şi m-au făcut să o citesc ca pe o ficţiune. Cea referitoare la viaţa lui are o grămadă de detalii care chiar par să facă parte dintr-o poveste imaginată, deşi sunt cât se poate de reale. Poate că par astfel şi pentru că vorbim despre un colţ de lume foarte îndepărtat de colţul nostru de lume, cu alte mentalităţi, alte particularităţi… Fuga de acasă a tatălui său, când află că mama lui e însărcinată (cu el), viaţa idilică în felul ei din Arequipa, apoi cea din Piura, unde bunicul lui devine prefect, revenirea tatălui, figura despotică a acestuia şi traumele cu care Mario Vargas Llosa se alege din acest motiv, formarea lui intelectuală, cochetarea cu comuniştii, îndrăgostirea de o mătuşă şi căsătoria – sunt doar câteva dintre momentele relatate în carte, relaxat, fără patimă şi cu un oarecare umor.

Dacă unele aspecte din viaţa personală îmi par, cum spuneam, parcă dintr-o altă lume, de pe o altă planetă, nu aceeaşi senzaţie mi-a dat-o relatarea politică. Dimpotrivă. O să recunoaşteţi aici animalul politic universal, sistemul corupt care seamănă foarte mult cu cel de la noi, specimenele oportuniste pe care încă le zărim foarte frecvent şi prin politica românească, intelectualii văzuţi ca nişte salvatori minune, faţa hidoasă a politicii, aceea pe care noi, cei care mergem la urne o dată la patru ani, doar o întrevedem din când în când, ţara de care simţi că nu mai aparţii, lipsa de repere şi multe altele.

Una peste alta, se prea poate ca Peştele în apă să fie o carte greoaie, care se digeră mai lent decât o ficţiune, dar eu o recomand. O să îl regăsiţi aici pe acelaşi Mario Vargas Llosa din alte cărţi, dar cu impresia că staţi de vorbă cu el, la un pahar cu vin, unde vă povesteşte vrute şi nevrute.

 

Autor: Mario Vargas Llosa

Editura: Humanitas

Anul apariţiei: 2005

Număr de pagini: 552

ISBN: 973-50-0959-5

Preţ: 35 lei

 

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.