Într-o nu-ştiu-care vară, plaja din Vamă, soare, mare, doar câţiva amatori de zăcut la soare, precum şopârlele (pentru că nu era weekend). La un moment dat, am dat o raită pe la tarabele cu kitschuri, iar printre ele am găsit un chioşc din lemn cu… cărţi. Am fost în al nouălea cer, o librărie pe plajă, ce poate fi mai frumos?! M-am ascuns puţin printre cărţi şi am ieşit cu două, parcă, iar una dintre ele era abia apărută: America fără etaje, Ilf şi Petrov. Nu-mi încăpeam în piele: o carte nouă semnată de Ilf şi Petrov, cumpărată din Vamă!
Totuşi…
… dacă America fără etaje ar fi fost prima carte de Ilf şi Petrov pe care aş fi citit-o, poate că o alta scrisă de ei nu aş mai fi luat. Nu pentru că e proastă, nu pot spune asta, dar nici nu m-ar fi convins că cei doi au un umor extraordinar, aşa cum s-a întâmplat citind mai întâi cărţile lor de referinţă. Motiv pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare că această carte a apărut la noi atât de târziu. Cine a citit Douăsprezece scaune şi Viţelul de aur înţelege ce vreau să spun.
America fără etaje este jurnalul unei călătorii făcute de Ilf şi Petrov de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite, în intervalul noiembrie 1935 – ianuarie 1936. Se vrea o sumă de constatări despre trăsăturile americanilor, despre natura acestei ţări uimitoare pentru mulţi la acea vreme, despre mecanismele care o puneau în mişcare. Unele observaţii făcute de către cei doi ruşi chiar sunt interesante. Dar altele nu. Mie mi s-a părut că foarte multe nu. Pentru că în multe cazuri insistă pe aspecte mărunte, pe trăsături şi pe gesturi care nu sunt musai specifice americanilor, ci sunt trăsături şi gesturi pe care le-ai fi putut întâlni oriunde. Asta e partea în care, zic eu, Ilf şi Petrov sunt doar cârcotaşi, vor cu orice preţ să arate că au umor. Iar atunci când te străduieşti prea mult se vede. Şi se duce naibii tocmai umorul. Poate că am văzut lucrurile în felul acesta şi pentru că am pornit cu anumite aşteptări, cunoscând ficţiunea scrisă de ei. O fi greşit, nu zic nu, dar asta am simţit…
În plus, poate că la vremea când a fost scrisă cartea a avut un impact mult mai puternic. Dar ne aflăm la mulţi ani distanţă, iar între timp visul american s-a cam destrămat, bancurile pe seama americanilor nu prea mai sunt nici ele amuzante, lumea ştie mult mai multe despre ei şi despre tărâmul făgăduinţei care a fost America multă vreme, iar unele dintre observaţiile celor doi au devenit clişee: că în America mâncarea e proastă şi fără gust, că pentru americani banul e un fel de religie, că muncitorii sunt cam exploataţi, că negrii sunt discriminaţi, la fel şi indienii… şi multe altele de acest fel. Asta, în timp ce Rusia lui Stalin, prin comparaţie, ar fi un soi de ideal. Uneori, cei doi spun asta mai pe faţă, alteori voalat. Şi e ciudat venind din partea lor. Poate că au făcut astfel de remarci tocmai pentru că era în floare teroarea stalinistă şi nu au avut de ales. Dar, pe alocuri, acele remarci par foarte naturale, deloc forţate de grija pentru o propagandă căreia ai fi fost nevoit să i te supui.
Desigur, nu lipsesc nici pasajele de sinceră admiraţie pentru lucrurile bune din America. Sunt şi ele destule. De lăudat este şi modul în care au ales oamenii cu care să stea de vorbă, de la unii foarte bogaţi la unii foarte săraci, de la boemi la obsedaţi de profit – adică, încearcă să atingă toate categoriile sociale, ceea ce e de lăudat. Totuşi, încă o dată spun, pe toată durata călătoriei lor, n-am scăpat de senzaţia că sunt cârcotaşi şi nu se ridică la un anumit nivel de aşteptare pe care îl aveam. Nu spun că e o carte de ignorat, o recomand, numai că e bine să porniţi lectura ei fără să vă aşteptaţi la minuni.
Autor: Ilf şi Petrov
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2010
Număr de pagini: 472
ISBN: 978-973-46-1742-5
Preţ: 9,99 (preţ promoţional)